x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale 45 de ani de amintiri

45 de ani de amintiri

10 Iun 2005   •   00:00

Au trecut 45 de ani de cand generatia lui Sebastian Papaiani si a Stelei Popescu a terminat ITF. Promotia 1960 s-a reunit, din pacate in formula restransa. Unii, absenti din motive obiective. Altii nu.

  • de CLAUDIA DABOVEANU
  • CULTURA
  • DUPA 45 DE ANI. Putin din ceea ce a fost promotia 1960 ITF
    A lipsit tocmai aceea care era pusa-n capul listei promotiei ’60: Rodica Popescu Bitanescu. Toata lumea o astepta, dar actrita Nationalului bucurestean n-a aparut. Unii spuneau ca Bitaneasca e suparata din cauza ca joaca la TNB intr-o piesa scrisa chiar de ea, si nici un coleg n-a venit s-o vada. Altii ca are un manager care n-o lasa sa spuna ceva sau sa pozeze fara onorariu.

    DORINTA. Mai discreta, Stela Popescu era de parere ca "daca pana la urma nu vine, inseamna ca e-n turneu"... Cu greva ceferistilor, la ce sa te mai astepti? Volubila, proaspat directoare de revista, indragita actrita (tot de revista) Stela Popescu isi aminteste de anii studentiei: "Am intrat la clasa unei mari vedete pe vremea aceea, A. Pop Martian. Actor provenit din ofiter din Armata Romana. Avea o disciplina impecabila, dar si o caldura sufleteasca pe care n-o arata. Foarte cultivat. Imi doresc sa fiu sanatoasa, sa nu dezamagesc publicul, sa fac totul cu sinceritate, pentru ca romanul are mare nevoie de haz".

    VIVAT PROFESORES! Profesori extraordinari a avut promotia ’60: A. Pop Martian, Iani Cojar, Cornel Todea, Horea Popescu, Mihai Berechet, Beate Fredanov, Zoe Anghel, George Carabin, Paul Sava. Sebastian Papaiani: "Cand am terminat, nu ma cunostea nimeni. Nici de Hitler nu se stia pana n-a facut primele crime... Profesoara mea, Beate Fredanov, era foarte pedanta in a-ti vorbi. Avea o metoda pedagogica foarte buna, nu lucra cu toti studentii, ci cu individul. Dupa firea fiecaruia, schimba si ea metodele de lucru. De la ea am invatat sa-mi placa ceea ce fac si sa fac atat de bine, incat sa-mi placa. Ne iubea. Si pe mine m-a ajutat. Aveam un defect de vorbire, vorbeam "asea", intr-o parte, ca fotbalistii, asa cum si mergeam. Datorita ei, le-am depasit. Aveam, la un moment dat, peste 300 de absente si stiam ca ma va da afara. A intervenit pentru mine, era sufletista, desi nu arata".

    PESTE ANI SI ANI...
    Putini au mai ramas din promotia ’60. Pe principiul multi chemati, putini alesi. Dar cei ramasi stralucesc. Sunt stele. Stela Popescu si-a dorit sa joace din anul I Chirita. Si a jucat-o, spre uimirea profesorului Martian, care o vedea in rolul Andromaca. Dar in anul II, la caracterizarea de sfarsit de an, i-a dat OK-ul de a juca in orice rol de compozitie. Nici Papaiani n-a fost scutit de surprize: profesoara Beate Fredanov, care parea inflexibila si rece, era un om de o mare sensibilitate. "Cand am terminat, ne-a intrebat pe fiecare ce avem sa-i reprosam. M-am trezit tocmai eu sa-i spun ca a fost prea rece cu noi in modul de adresare, ca nu ne-a spus niciodata pe numele mic. Peste ani, aveam sa aflu ca tuturor studentilor ei de dupa noi li se adresa cu diminutive, cu formule de alint..."

    ×
    Subiecte în articol: arte