Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Cultură › Arte Vizuale › Adio! Sabin Bălaşa trece în albastrul etern

Adio! Sabin Bălaşa trece în albastrul etern

de Oana-Maria Baltoc | 02 Apr 2008 • 00:00

Sabin Bălaşa s-a stins din viaţă ieri, la ora 15:00, după o perioadă îndelungată în care s-a luptat cu o boală necruţătoare: cancerul. În ultimele sale clipe, artistul l-a avut alături pe fiul său cel mare, Matei. • VIDEO: Inregistrarea emisiunii Marius Tucă Show ce l+a avut ca invitat pe Sabin Bălaşs

Pictorul, în vârstă de 75 de ani, era internat din 4 martie la Spitalul Sfânta Maria din Capitală, sub supravegherea doctorului Silviu Constantinoiu, şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Esofagiană. Bălaşa a sperat până în ultimul moment că medicii vor găsi o cale să-l salveze, dar soarta a vrut altfel. În termeni medicali, finalul a însemnat stop cardio-respirator, neresuscitabil din cauza multiplelor metastaze. Diagnosticat cu cancer în urmă cu aproape doi ani, pictorul nu a avut parte de liniştea pe care şi-a dorit-o. S-a întâmplat ca pe ultima sută de metri să divorţeze de cea de-a cincea soţie, Melania, după o căsnicie care a durat 15 ani.

NU-MI MAI ESTE TEAMĂ. În urmă cu câteva săptămâni l-am vizitat în rezerva de la spital. Îşi dorea ca lumea să ştie în ce stare se află. Acesta a fost şi motivul pentru care a acceptat să întâlnească un jurnalist. Paralizat de la brâu în jos, aproape pierdut printre aşternuturile albe, maestrul a găsit totuşi puterea să-mi zâmbească în clipa în care m-am prezentat în faţa lui. Este şocant să vezi schimbarea pe care boala necruţătoare o aduce pe chipul unui om căruia îi păstrezi imaginea unui bărbat în putere, plin de viaţă... Ştia că este foarte grav bolnav, în ciuda faptului că doctorii şi familia au încercat să-l menajeze şi i-au ascuns anumite lucruri. După operaţia pe care a făcut-o la Constanţa, când medicii chirurgi i-au extirpat o tumoare de peste 30 de cm, spera ca boala să cedeze. Nu a fost să fie. A încercat să-şi găsească scăparea în China, în Franţa. Ar fi mers până la capătul pământului pentru a redeveni omul care a fost înainte ca boala să-l pună la pat. Respirând cu greu, Sabin Bălaşa s-a străduit să glumească pe seama bolii şi a eforturilor de a-l salva, care s-au dovedit zadarnice. “Ştiţi cum este... operaţia a reuşit, pacientul a sucombat. Simt că merg spre bine, însă nu vreau să se ascundă faptul că sunt bolnav rău. (...) Acum nu-mi mai este teamă de numic... de nimic... Eu nu mai pot vorbi mult...‘‘, a mai grăit artistul înainte de a ne despărţi.

PROMISIUNEA. Îşi dorea din tot sufletul să revină în atelierul de pictură. Atât de mult spera că va avea ocazia să ţină din nou pensula în mână încât le-a promis chirurgilor constănţeni care l-au operat că va picta pereţii aulei Facultăţii de Medicină din Constanţa, în semn de mulţumire pentru efortul lor. Nu a reuşit să-şi ţină promisiunea. Aflat pe patul de spital, nu s-a putut consola nici măcar la gândul că îşi poate folosi mâinile, dacă ar fi vrut să mai deseneze.

“În ultimele zile a fost foarte agitat. Încerca să pună lucrurile în ordine, să rezolve problemele pe care ştia că le are. Simţea că o să moară, iar doctorii ne-au spus că trebuie să ne pregătim. Dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Iaşi, oraş de care se simţea legat sufleteşte şi pe care îl considera locul unde s-a afirmat ca artist‘‘, ne-a declarat îndurerată Valentina Bălaşa, nora maestrului trecut în nefiinţă.

DEALUL CERULUI. Sabin Bălaşa s-a născut la Dobriceni, Olt, în vara anului 1932. “M-am născut într-un loc extraordinar de fericit, unde se naşte de fapt lumea. Acolo puteam vedea lucruri extraordinare. Vedeam cerul! Dacă mă năşteam între nişte blocuri, nu aş fi văzut nimic. Exista cerul cu nemărginirea, soarele, vedeam miracolul vieţii în jurul meu. E un sat între dealuri, Dobriceni. Lângă mine era Dealul Cerului‘‘, mărturisea artistul într-un interviu.

• Urmăriţi emisiunea integrală (VEOH TV)

Artistul face o singura opera toata viata

"Modul meu de viata, trudnic, pasional, obsesiv, misionar pentru lumea careia ma adresez, nu-mi permite sa tin evidenta timpului conventional - zile, luni, sarbatori etc. Toate astea le aflu de la sotia mea Melania. Imi onorez prietenii fara a-mi deranja ziua de munca. A intrerupe lucrul, ar fi ca si cum mi-as opri respiratia. Tot timpul creez, chiar si noaptea, cand visez... Sunt atemporal; nu tin seama de ani si nu am alt plan decat acela de a ma depasi in permanenta si de a aduce lumii un plus de frumusete si de ratiune. Arta este un mesaj particular adresat colectivitatii umane. In functie de mesaj si de felul in care este receptat, lumea te apreciaza sau nu. Daca mesajul tau exprima dragoste, lumea iti raspunde cu dragoste. Leonardo da Vinci spunea: Â«Fii atent, artistule, fiindca intreg caracterul tau se reflecta in imaginile pe care le creeziÂ». Muza? Viata, misterioasa si miraculoasa viata. Locuiesc in abis si pictez ceea ce vad cu mintea; pentru mine arta este o viziune, un act de generozitate, un exercitiu suprem al libertatii proprii, o mare capacitate de a iubi. Temele mele sunt cele pe care mi le ofera natura cu spectacolul ei infinit, frumusetea femeii, a arborilor, a frunzelor si a florilor, a stancilor si a energiilor care le dinamizeaza, toate acestea reliefand sentimentele, fiindca arta este redarea unor ganduri si sentimente umane. Â«Cata vreme suntem vii, suntem si tineriÂ», asa imi place mie sa spun. Cata vreme suntem ocupati, nu avem timp sa imbatranim. Prima mea lucrare, am mai spus-o, am facut-o cand abia nu mai mergeam de-a busilea. A fost o Â«muralaÂ» executata cu carbune din soba pe peretele de sub pat, in care erau Muma Padurii, Ileana Cosanzeana si o lampa aprinsa undeva printre stele. Primul cumparator al unei lucrari facute de mine a fost un militian de la o sectie, pe langa Gara de Nord. Veneam cu lucrarea de la o sedinta cu respinsii la expozitie, unde fusesem aspru criticat. Ploua si mergeam pe mijlocul strazii. M-au saltat si dus la sectie sub invinuirea ca am furat un tablou de la Muzeul de Arta, asa credeau ei. Militianul de acolo mi-a spus: Â«Deseneaza-ma pe mine!Â». L-am desenat si s-a convins ca lucrarea o pictasem eu. A cumparat-o fara sa-i cer, din proprie initiativa. Mi-a dat ceva bani, e drept ca mai putin decat ma costase rama. Mandru de prima mea vanzare, m-am dus si am mancat un iaurt la gara. Modelele principale care mi-au orientat viata au fost tatal meu, Ioan Balasa, si unchiul meu, Dumitru Balasa, ambii cunoscuti ca oameni de cultura si creatori; desi au facut ani grei in puscariile comuniste, nu s-au vaitat si nu au cerut recompense. Apoi am avut mari modele in cultura universala, pictori, poeti si filozofi, ale caror opere nemuritoare m-au ajutat sa le creez pe ale mele. De la ei am invatat ca Arta adevarata este Universala si Atemporala, valabila oriunde si oricand. Arta nu se inventeaza, ci se continua. Toate generatiile, ca sa inainteze, au nevoie de trepte culturale durabile, ascendente. Eu ma simt implinit si ma mai implinesc inca. Cei doi baieti ai mei, Matei si Tudor, au fost si sunt marea bucurie a vietii mele. Pentru mine, pe primul plan este viata, si apoi arta."

15 iunie 2006

În vârful piramidei e uşor să-ţi faci duşmani

13 martie 2008

DIN SPUSELE FIULUI ● Opera, trecutul şi prezentul pictorului Sabin Bălaşa
Sabin Bălaşa duce în aceste momente una dintre cele mai grele bătălii din viaţă, cu o boală necruţătoare care îl ţine departe de atelierul de pictură în care şi-ar dori să revină.

Fiul cel mare al artistului, Matei, ne-a vorbit despre situaţia absurdă care s-a creat în jurul tatălui său din clipa în care au solicitat spitalului unde este internat să se prezinte situaţia exactă a stării sale de sănătate, dar şi despre cele mai controversate aspecte din viaţa pictorului.

Tatăl dumneavoastră va rămâne internat în continuare la Spitalul Sf. Maria, în ciuda neînţelegerilor pe care le-aţi avut cu conducerea spitalului, care v-a acuzat că aţi încercat să aduceţi presă în spital pentru a-l filma în situaţia în care se află?

În acest moment, tratamentul pe care îl primeşte aici este cel mai bun de care poate beneficia. Tatălui meu îi place acest spital şi personalul de acolo. Este internat la doctorul Constantinoiu. La nivel medical nu ni s-a creat nici un fel de problemă. Dar pentru că în mass-media au apărut tot felul de informaţii false despre starea sănătăţii lui, tata a dorit, pur şi simplu, să se ştie adevărul. Sursele din spitale au prezentat faptele contrar adevărului, din moment ce spui că starea pacientului este bună. Prin eludarea părţii principale a problemei s-a creat o iluzie. S-a ajuns în situaţia în care operaţia a reuşit, dar pacientul nu. Şi consider rea voinţă faptul că medicului tatălui meu nu i s-a permis să comunice o situaţie simplă, precum şi faptul că se spune că noi am fi vrut ca tata să fie filmat într-o situaţie dificilă. El e un om orgolios şi de la bun început am spus şi presei şi doctorului Constantinoiu că nu doreşte să fie filmat. Nu ştiu ce s-a întâmplat de s-a ajuns în situaţia asta. Ori li s-au transmis eronat informaţiile ori s-a interpretat greşit. Singurii care au vrut să-l viziteze au fost nişte prieteni de familie, ziarişti, care au vrut să intre ca prieteni. Fără nici un fel de cameră, de reportofon sau telefon. Totul s-a transformat într-o poveste pe care nu o înţeleg. De unde aceste interpretări? Cum că noi am fi vrut să fie filmat, că am făcut presiuni.

Prietenii îi sunt alături

Despre Sabin Bălaşa se ştie că este o persoană foarte dificilă, care şi-a făcut mulţi duşmani. Prieteni are?

Are foarte mulţi prieteni, dar are şi duşmani. Care s-au alăturat Melaniei (nr: cea de-a cincea soţie a pictorului, recent divorţaţi, cu care are mai multe procese pe rol). E vorba de cei care îl denigrează şi, cu siguranţă, o fac nu din convingere ci şi din anumite interese. Când ajungi în vârful piramidei este uşor să-ţi faci duşmani. Vorbesc despre duşmani din punct de vedere artistic. Dar toţi prietenii sunt alături de noi. Abia mai putem face faţă telefoanelor şi mailurilor. Tata şi-a făcut foarte mulţi prieteni în viaţa asta şi sunt o grămadă de iubitori ai artei lui. Denigratorii vor exista întotdeauna.

Mai speraţi în recuperarea tatălui dvs. ?

Eu sper continuu. La fel şi tata. Sigur, din punct de vedere medical ni s-a spus că nu se pot întâmpla minuni. Dar noi continuăm cu un tratament de ultimă generaţie şi luăm situaţia aşa cum este.

Sunt voci care vă acuză că încercaţi să prezentaţi situaţia într-o lumină care să vă favorizeze, acum că se pune problema unei moşteniri importante.

Melania a încercat de la bun început acest lucru. A încercat să sensibilizeze opinia publică pentru că în mod legal justiţia nu i-ar fi dat mare lucru. Oricum, oferta lui tata a fost hiper generoasă, nu generoasă. Tata i-a oferit jumătate din masa partajabilă înainte de divorţ, plus ceea ce mai vroia. Şi asta pentru a se despărţi onorabil, iar ea să aibă mjloacele de subzistenţă necesare. Tata o iubea şi, fiind un idealist, dorea să rezolve problemele astea financiare. Iar dacă ea ar mai fi simţit ceva pentru el, tata ar fi reluat relaţia, fără acte. Fără alte suspiciuni între ei. El a încercat să afle înainte să divorţeze de ce i-a pus diazepam şi bromură în mâncare. Lucru de care s-a convins pentru că noi am prins-o asupra faptului. Prima dată am observat-o noi când îi punea aceste lucruri în mâncare, dar tata nu ar fi crezut niciodată dacă nu ar fi văzut acest lucru cu ochii lui. Pentru că o iubea. Am lăsat-o să facă acest lucru încă o dată pentru ca el să vadă. Ne-am strâns toţi în casă sub pretextul unei cine de familie şi ea şi-a făcut numărul.
Când a înţeles că noi l-am pus pe tata să observe ce se întâmplă s-a transformat într-o fiară. A refuzat să mai dea orice fel de explicaţii.

Melania s-a căsătorit cu tatăl tău pentru că urmărea anumite interese?

Melania a început partajul din prima zi a căsătoriei. Eu nu cred că a fost vorba de dragoste din partea ei. Nici gând. Am citit de curând în presă că vrea să se mărite cu avocatul ei. Credeţi că este o poveste de dragoste între ei? Este o asociere la beneficiu pentru banii tatălui meu, ca să zic aşa. Şi nu e vorba că îmi iau mie nişte bani, pentru că nu pentru asta luptăm noi, ci luptăm pentru adevăr şi pentru că ceea se întâmplă aduce o alterare imaginii tatălui meu. Se spun minciuni care se repetă de atâtea ori încât, la un moment dat, vor fi luate drept adevăr. Din povestiri oamenii îşi aduc aminte ce vor.

Se vorbeşte despre faptul că tatăl vostru ar deţine o avere fabuloasă. La cât este evaluată?

Nu ne-am pus problema evaluării averii în aceste momente. Nu vreau să-mi vând tatăl la kilogram. Tot ce ştiu e că astăzi o pictură semnată Sabin Bălaşa, realizată după anii 70, se vinde la preţul pieţei internaţionale. Adică 200.000 de euro. În România nu scade sub 100.000 de euro. Şi nu tata a impus aceste preţuri, aşa cum s-a tot spus, ci faptul că operele lui sunt cerute. Sunt sigur că acum o mulţime de colecţionari îşi freacă mâinile la gândul că valoarea tablourilor ar putea să crească.

Picturi controversate

Sabin Bălaşa este o figură extrem de controversată. Dincolo de contestarea valorii operelor sale, este numit pictorul de casa al Ceauşeştilor.

Valoarea operelor lui tata nu poate fi contestată, e o chestiune de piaţă. Exact ăsta este motivul pentru care este denigrat tatăl meu. Este o chestiune de audit. În ceea ce priveşte picturile de care amintiţi, avem de-a face cu numai două tablouri care nu i-au fost comandate direct de către Ceauşeşti, ci de către primărie. Problema e că tatal meu a fost singurul artist cunoscut care l-a pictat pe Ceauşescu. Pentru că dacă e să luăm lista cu pictorii Uniunii artiştilor plastici consacraţi la vremea aceea, vom vedea că niciunul nu a ocolit acest subiect. Era un lucru cât se poate de normal pentru că se obţineau nişte bani. Erai plătit. S-a făcut o comandă, tata a executat-o. Ce e de mirare, pe vremea comuniştilor, când era interzis să ai contacte cu capitaliştii, nu s-a pus problema că tatăl meu l-a pictat pe nu ştiu care armator grec, nu ştiu care emir arab…

Faptul că a realizat picturi cu soţii Ceauşescu a devenit un subiect sensibil după evenimentele din ‘89, când privirile s-au îndreptat către apropiaţii regimului.

Tatăl meu este singura vrăjitoare vânată după ‘89. În rest nu văd nici un alt pictor care să se afle în această situaţie. Şi asta s-a întâmplat pentru că este un vârf şi a rămas în vârf. Cea mai sigură cale să-ţi faci duşmani. Discuţia asta cu tablourile este foarte lungă şi inutilă. Discuţiile nu există pentru că tata l-a pictat pe Ceauşescu ci există pentru că există tata. Pentru că el este cine este.

I s-a reproşat faptul că a pictat cuplul numai în ipostaze eroice, laudative. E adevărat că a încercat să facă un tablou în care Elena Ceauşescu apărea nud, în stilul care l-a consacrat ?

E adevărat. A fost o chestie de frondă a momentului, o distracţie. Care acum nu mai reprezintă nimic. Acel tablou este în stilul Sabin Bălaşa, interpretările că ar fi laudativ sau eroic sunt în ochiul privitorului.

Ar fi putut să aibă probleme din acel motiv?

Tata nu risca să aibă probleme pentru că era un om foarte ferm pe poziţie. Nu ar fi riscat Ceauşescu să-l facă disident şi să-l arunce peste graniţă. Tata este membru al Academiei Italiene de Artă din 1972 şi nu e membru al Academiei Române, pentru că nu s-a pus problema. Iar asta spune tot. Tata a stat aici, cum nici acum nu vrea să plece din România, să meargă în altă parte, la un alt spital.

Poţi să spui despre tatăl tău ca este un patriot?

Pot să spun ca este un tip ataşat de ţara asta. El este un cetăţean al lumii, de fapt. Poate să picteze oriunde. Dar aici sunt prietenii apropiaţi, rudele, e acasă. Şi, mai ales, începutul şi sfârşitul vieţii nu vrei să le petreci între străini. E o chestiune de opţiune a lui.

Romantic fără noroc

Chiar dacă a fost căsătorit de cinci ori, a existat un moment în care tatăl vostru a trebuit să suplinească lipsa mamei.

Eram în clasa a patra şi fratele meu în clasa I când părinţii mei au hotărât să se despartă de comun acord.

Mama voastră a fost cea de-a treia soţie ?

Exact. În ceea ce o priveşte pe prima lui soţie, din câte ştiu, a fost dragoste la prima vedere, un coup de foudre. Dar a durat extrem de puţin. S-au căsătorit imediat şi a doua zi s-au despărţit, după 24 de ore. Tatal meu voia nepărat să se căsătorească. Îşi dorea o povestea fantastică de dragoste care să dureze toată viaţa. Şi în fiecare femeie pe care a întâlnit-o de-a lungul vieţii a văzut-o pe cea alături de care va rămâne tot restul vieţii. Cu a doua soţie a fost căsătorit câteva luni. Am mai vorbit cu ea de câteva ori la telefon, este stabilită la Paris. O femeie extraordinară, despre care tata vorbea foarte frumos, o artistă extrem de inteligentă. După care s-a căsătorit cu mama mea. După câţiva ani au hotărât să se despartă de comun acord. Iar noi am rămas cu tata, care a fost foarte posesiv în ceea ce ne priveşte şi s-a ocupat de noi cât a putut. Nu ne-a fost uşor. Tata era la lucru de dimineaţă până seara, mama plecase din Bucureşti, s-a recăsătorit undeva în zona Curtea de Argeş, iar noi a trebuit să vedem unul de celălalt. Nu pot să spun că ne-a întrebat cineva dacă ne-am făcut temele, dacă am chiluit, dacă am fost cuminţi, dar tata ne-a oferit foarte multă încredere. Şi chiar dacă greşeam, nouă ne era ruşine să-i înşelăm încrederea pe care ne-o oferea. Ne era ruşine de tata.

V-a afectat în vreun fel decizia lui de a se recăsători de atâtea ori ?

Nu ne-a afectat cu nimic până la această femeie, Melania. Din respect pentru tatăl nostru şi din dragoste pentru el nu ne-am opus vreodată. Chiar dacă uneori nu simţeam nimic. Dar dacă el vroia, noi spuneam "da, tată.” Pentru că doream ca el să fie fericit, la fel cum şi el spera acelaşi lucru pentru noi. Cât o priveşte pe Melania, noi am aflat despre această căsătorie după ce s-a petrecut, la fel ca toţi prietenii lor, şi nu înainte. Nu că nu ne-am fi dat acordul, pentru că era alegerea lui până la urmă.

Aveţi şi o relaţie de prietenie cu tatăl vostru ?

Avem o relaţie tată-fiu, fără discuţie, extrem de apropiată, dat fiind că am rămas cu el din clasa a patra şi am depins de el iar el s-a ocupat cât a putut de noi. L-am văzut că a făcut eforturi. Dar şi o relaţie de prietenie. În principal e vorba despre o relaţie de dragoste. Tata nu a fost niciodată un tip sever. El a încercat să se facă înţeles prin blândeţe, nu-mi aduc aminte să fi primit o palmă de la el. A încercat să ne conducă prin idealuri, prin discuţii. Nu a încercat niciodată să-şi impună punctul de vedere cu forţa, ci să ne convingă prin argumente. A vrut să gândim, nu să executăm nişte lucruri.