Scandalul concedierilor de la Romănia liberă pare să se amplifice de la un moment la altul. După decizia celor aproape 20 de salariaţi daţi afară, de a face plăngere in instanţă, vestea tristă este că vor urma şi alţii.
Troc? - Ziariştii excluşi, inlocuiţi cu demisionarii de la evz
Scandalul concedierilor de la Romănia liberă pare să se amplifice de la un moment la altul. După decizia celor aproape 20 de salariaţi daţi afară, de a face plăngere in instanţă, vestea tristă este că vor urma şi alţii.
Vechea echipă redacţională de la cotidianul condus de omul de afaceri Dan Adamescu şi de trustul WAZ (fiecare parte deţinănd un număr de 50 de procente din acţiuni) aproape că stă ca un ghimpe in coasta patronatului. După ce, in urmă cu căteva zile, circa 20 de salariaţi au fost puşi pe tuşă fară a se face uz de prea multe explicaţii, "telenovela" concedierilor de la Romănia liberă nu s-a incheiat nici pe departe, ci⦠urmează alte concedieri.
SCHIMB. "Redactorul-şef, Dan Turturică, incă dinainte de instalarea sa, a avut o inţelegere cu Dan Adamescu, preşedintele Consiliului de Administraţie, pentru concedierea intregii vechii echipe. Acest lucru trebuia făcut de Adamescu fără implicarea lui Turturică. Adamescu nu s-a ţinut de cuvănt, iar acum Turturică ii face reproşuri. Primul pas a fost concedierea celor 20 păcăliţi să renunţe la clauzele compensatorii. La nici o lună au fost daţi afară. Potrivit mai multor informaţii reiese că intr-un anume interval de timp, probabil căteva luni, ce a mai rămas din fosta echipă de la Romănia Liberă va fi pus pe liber. Turturică i-a promis lui Adamescu că va aduce la Romănia liberă intreaga fostă echipă de la Evenimentul Zilei din 2004. Există mai multe variante pentru şefii de la Politic şi Economic din vechea gardă de la EVZ", notează Andrei Bădin pe blog-ul său.
JENANT. Situaţia este la fel de ingrată şi pentru directorul fondator al Romăniei libere, Petre Mihai Băcanu, al cărui contract cu ziarul expiră in luna septembrie, probabil fără a fi prelungit. De altfel, Băcanu insuşi pare să nu fie in graţiile actualei conduceri, cătă vreme Adamescu şi Turturică nu i-au mai răspuns acestuia la telefon.
Nici nouă, Dan Turturică şi Emil Hurezeanu, directorul editorial al Romăniei Libere, nu ne-au răspuns la telefon.
"Şantaj calculat"
"Totul a fost un şantaj calculat. De fapt, totul a fost o strategie pusă la cale pentru a indepărta anumite persoane. Am fost forţaţi să renunţăm la contractele pe care le aveam incheiate in vremea fostului patronat, contracte care stipulau că, in cazul in care eram daţi afară, primeam 24 de salarii compensatorii cu un preaviz de şase luni. După ce am renunţat la aceste contracte nu a trecut nici o lună şi am fost daţi afară, pe motiv că s-au restructurat posturile fără a se justifica şi modul in care au fost alese persoanele date afară. Nu a contat competenţa, pregătirea profesională, studiile superioare şi, evident, vechimea. Au fost păstrate in funcţie persoane care au studii la «Ştefan Gheorghiu»"
Adrian Stoica, ziarist concediat