“Am vrut să dezmormântez un oraş îngropat”

În anul 1927, I. Fr. Botez şi Const. Cerbu publicau în numărul de la 18 noiembrie al revistei Rampa un interviu cu scriitorul Ionel Teodoreanu. Textul a fost inclus în volumul IV al antologiei "Romanul românesc în interviuri", apărută în 1991 la Editura Minerva. Reproducem în continuare fragmente din interviul "Cu dl Ionel Teodoreanu despre trilogia Medelenilor"...

Care este situaţiunea ediţiilor celor trei volume ce se vor completa acum?

Cererea dumneavoastră e uşor de satisfăcut. Primul volum din seria Medelenilor a apărut în anul 1925, într-o primă ediţie de 3.000 de exemplare. Un an mai târziu, am dat luminii tiparului al doilea volum din ciclu, Drumuri, într-un tiraj de 6.000 de exemplare, care s-au epuizat toate în interval de trei luni. (...) Noul contract încheiat cu editura "Cartea Românească" stabileşte imprimarea în 1.500 de exemplare a celui de-al treilea volum, care încheie ciclul, purtând titlul "Între vânturi".

Este romanul celor mai impresionante conflicte petrecute în sânul familiei Deleanu. (...)

Între vânturi...

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

O trilogie determinând mai multe planuri de acţiune, mai multe conflicte sufleteşti de diverse grade, ce va cuprinde ultimul volum al ciclului "Medelenilor"? Pentru ce titlul simbolic "Între vânturi"?

Vă amintiţi "Hotarul nestatornic" şi prima schiţare a sufletului celor trei copii: Dănuţ, Olguţa, Monica? Era prima etapă a caracterizărilor, în faza embrionară.

Mediul burghez moldovenesc trebuia să se dezvolte cu tot aerul său specific de aspiraţiuni visătoare, desenate în linii curbe, molatice. În volumul al II-lea, precizam epoca adolescenţei lui Dănuţ, a acestui prototipic exemplar din familia moldovenească, în clipele de criză, în momentele de transformare datorate mediului şi simţămintelor noi, necunoscute, ce-l călăuzeau.

Al treilea volum, cel care încheie seria Medelenilor, purtând titlul "Între vânturi" (se află sub presă), va întruchipa ultima fază a acestui proces de crize şi transformări din sânul familiei Deleanu. O cunoaşteţi, desigur, pe Olguţa, fata aceea vioaie, cu aspect băieţesc, gata pentru acţiunile repezi şi tranşante?
Sufletul ei se dezvăluie mai precis, mai clar, mai puternic, în contact cu unele date şi explicaţiuni ale trecutului, în acest ultim volum. Între vânturi se zbuciumă acest suflet viforos, însemnat grafic într-o serie de linii frânte, cu porniri volitive independente, cu încrederi nesăbuite în viitor.

E un personagiu jucat de data aceasta cu cărţile pe faţă, un personagiu echilibrat. V-aş explica mai bine, închipuindu-vă că sunteţi la o masă de preferanţă cu mine - de altfel, idee n-am şi nici nu practic acest joc - şi fiind sigur de victorie, arunc cu dezinvoltură cărţile pe faţă, rup mirajul, desfac ca un evantai sufletul Olguţei.

Eroii îşi urmează cărările opuse

Cum aţi privit ansamblul observaţiunilor şi criticelor ce s-au adus primelor două volume ale seriei Medelenilor?

A, da! Din chiar primul moment când , în anul 1924, am publicat în Viaţa românească primele capitole din "Hotarul nestatornic", subliniind faptul că ciclul romanului va cuprinde trei volume, mi s-a spus, mi s-a reproşat de către toată lumea că voi căuta să profit de succesul primului volum mărind mereu numărul volumelor următoare (...).

Acuzaţia aceasta e nefondată, fiindcă niciodată n-am înţeles să nu-mi respect, în cele mai mici amănunte, obligaţiunile luate. Trei volume am făgăduit marelui public, trei îi voi da şi nimic mai mult.

Partea ultimă a Medelenilor scoate în evidenţă marele element de contrast al întregii serii. Aici se văd bine cele două reacţii, totalitatea acordurilor şi gamelor sufleteşti. Reacţia lui Dănuţ faţă de mediul înconjurător din "Drumuri" e cea a unui învins, reacţia sufletească a Olguţei este cea a unei răzvrătite. În atmosfera familiei moldoveneşti în care ambii şi-au trăit copilăria, în rezultatele unei educaţii similare, misterul celor două suflete se desprinde într-un joc de antiteză. Mlădiţe ale aceleiaşi ramure care a fost familia Deleanu, Dănuţ şi Olguţa stau faţă în faţă, exteriorizând două firi diametral opuse. Eroii mei îşi urmează cărările opuse. (...)

Cum s-a născut subiectul romanului meu? Viaţa în afară, lumina exterioară, puterea magnetică ce te smulge din câmpul întâmplărilor neobişnuite şi te aruncă spre necunoscut, aceasta a fost Olguţa. Interiorizarea, visarea intensă, aspiraţii de scriitor şi profesionist liniştit, acesta a fost Dănuţ. Iar subiectul evoluţiei sufleteşti a celor doi copii formează criza, antagonismul şi întreaga frământare a celor doi eroi. (...)

Şi mi s-au adus şi alte acuzaţii, domnii mei, în special că romanul Medelenilor ar fi o întruchipare autobiografică. Nu ştiu cum să îndepărtez această credinţă absurdă şi ridicolă. N-am copiat nimic şi pretind că n-am avut de unde să fac imitaţiuni aşa de grosolane, încât să reproduc aidoma evenimente şi viaţa unor personagii ce există. Olguţa nu e fratele meu Al. O. Teodoreanu (asemenea afirmaţii sunt monstruozităţi). Şi nici Dănuţ nu sunt eu! Procesul meu de creaţie dezmint să fie un plagiat, Ionel Teodoreanu n-a avut moşie unde să-şi poată reaminti acţiunea "Medelenilor", Ionel Teodoreanu n-a avut surori care să poată fi Olguţa... (...)

Ideea de a scrie seria Medelenilor mi-a imprimat-o dorinţa de a lichida odată cu trecutul, de a putea spune alături de Proust: "nous sommes a la recherche du temps perdu". Cercetarea trecutului e o operă de bunăstare fiziologică şi vremea de altădată răsună în sufletul nostru tot aşa cum clopotele cetăţii ascunse în fundul valurilor sună când undele trec sub bătaia vântului. Am vrut să dezmormântez un oraş îngropat, să pot înainta printr-o ritmare de braţe, ca un înotător abil, mai departe. În felul acesta, m-am putut pregăti pentru cariera mea viitoare, lichidând în paginile Medelenilor bagajul de simţăminte care formează trecutul meu.

Femeie în peisajul Medelenilor lui Teodoreanu
Pictorul Ion Theodorescu Sion a fost o personalitate marcantă a vieţii cultural-artistice româneşti dintre cele două războaie mondiale. După terminarea studiilor la Bucureşti şi Paris, Sion devine o prezenţă constantă a Saloanelor Oficiale bucureştene, deschide nenumărate expoziţii personale şi este distins cu cele mai importante premii ale momentului. Opera sa reuneşte o tematică variată, aproape nu există gen pe care artistul să nu-l fi abordat.

Lucrarea "Femeie în peisaj" se înscrie în linia preocupărilor pentru simbolism care se manifestă în creaţia sa după 1920. Impunătoare prin expresivitate, lucrarea "Femeie în peisaj" este construită pe baza unor raporturi îndrăzneţe între echilibrul compoziţional şi cel coloristic. Elementele de compunere a peisajului sunt cele de structură arbitrară şi de sugestie. În această lucrare, femeia reprezentată cu spatele pare că va dispărea în curând pe aleea din pădure, fără a se uita în urmă. Lucrarea susţine puternic încărcătura dramatică a ultimului volum din "La Medeleni".
Ion Theodorescu Sion (1882-1939), Femeie în peisaj, MNAR
● Valentina Iancu