x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Antunes, în România

Antunes, în România

de Maria Sârbu    |    07 Mai 2009   •   00:00

Celebrul scriitor portughez Antonio Lobo Antunes se află pentru a treia oară în România. El va primi mâine, la Constanţa, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ovidius".



Două zile consecutiv (marţi şi miercuri), cel care ar fi meritat Premiul Nobel pentru literatură, cum avea să spună scriitorul şi diplomatul Mihai Zamfir, a asistat la prezentarea romanului său "Ordinea naturală a lucrurilor", tradus în limba română şi editat recent în colecţia "Raftul Denisei" la Humanitas - Fiction.

La lansarea de la Uniunea Scriitorilor, Mihai Zamfir a menţionat că Antunes a scris cărţi absolut fascinante: "Primele lui trei romane (i-au apărut 25 - n.n.) au revoluţionat literatura portugheză, dar din raţiuni politice el nu a primit Premiul Nobel, care a fost acordat altui portughez". Deşi nu-i place să călătorească, după cum a mărturisit, cu atât mai mult cu cât scrie o nouă carte, Antonio Lobo Antunes a venit totuşi în România, pentru că a observat la românii pe care i-a întâlnit "generozitate, eleganţă şi aristocraţie".

"Ordinea naturală a lucrurilor" este considerat unul dintre cele mai bune romane portugheze contemporane. Poate poezia, care pătrunde această proză a lui, e ca un nectar ce îi ademeneşte pe consumatorii de lecturi fine...

×
Subiecte în articol: arte