x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Anul României la Bruxelles continuă cu Festivalul de Artă EUROPALIA

Anul României la Bruxelles continuă cu Festivalul de Artă EUROPALIA

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Mai 2019   •   14:22
Anul României la Bruxelles continuă cu Festivalul de Artă EUROPALIA

A început numărătoarea inversă pentru EUROPALIA România 2019. După anunțarea primelor evenimente din cele 250 stabilite pentru această manifestare culturală de anvergură, la invitația ICR a sosit la București, în vizită de lucru, conducerea EUROPALIA International, pentru întrevederi cu prim-ministrul României doamna Viorica Dăncilă și președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu.

La întâlniri au participat preşedintele Europalia, Contele Jacobs de Hagen, și managerul general Koen Clement, alături de Freddy Neyts, membru al boardului Europalia International, și ES ambasadorul Belgiei la București, Thomas Baekelandt, doamna Liliana Ţuroiu, preşedinte al Institutului Cultural Romȃn, și Mirel Taloş, vicepreşedintele ICR.

În timpul discuțiilor cu oficialii români au fost punctate etapele de lucru pentru pregătirea prezenței României, în calitate de țară invitată de onoare, la ediția aniversară a Festivalului, care marchează 50 de ani de existență.

Echipa belgiană a apreciat în mod deosebit faptul că, de la preluarea de către ICR a coordonării părții române în proiectul Europalia, au fost parcurse toate etapele prevăzute în planul comun de acțiune, conform acordului semnat de cele două țări.

Premierul Viorica Dăncilă a adresat felicitări echipei EUROPALIA International pentru lunga și bogata tradiție a festivalului și a dat asigurări că România va acorda importanța cuvenită participării sale la Festival. În continuare, a apreciat că anul 2019 poate fi considerat „anul României la Bruxelles”, după seria de activități desfășurate în cadrul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene și continuarea lor cu proiectele prevăzute în cadrul Festivalului EUROPALIA.

Suntem încântați că România a acceptat să fie țară invitată de onoare la această ediție specială a Festivalului EUROPALIA, când aniversăm 50 de ani de existență. Ne bucurăm să colaborăm în acest proiect extraordinar cu o instituție de renume cum este ICR și cu echipa sa extrem de performantă. Acest festival, care este unul apolitic, creează punți între culturile Europei și nu numai”, a punctat președintele Europalia International, contele Jacobs de Hagen.

De sprijin instituţional a dat asigurări și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: „Consider că un astfel de eveniment cultural va avea, în mod cert, capacitatea de a prezenta în Bruxelles, capitala Europei, belgienilor şi celorlalte ţări din regiune, o imagine aşa cum mi-o doresc despre ţara mea, prin cultură, prin oamenii de artă, ca să înțeleagă  mai bine ce este România”. Domnia sa a explicat că, în condițiile în care ”știm bine cu toții că suferim de un deficit de imagine, aș spune aproape cronic, la nivel european, o astfel de manifestare, care va da posibilitatea artiştilor români să fie prezenţi în inima Europei, reprezintă o oportunitate pe care ne simțim obligați să o sprijinim cu toate posibilităţile”.

Delegația oficială a EUROPALIA, însoțită de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ținut să felicite echipa EUROPALIA România direct la sediul ICR din București. Prezenţa României la acest important festival, care se va desfășura în perioada octombrie 2019 - ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului.

Președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, a declarat că, în timpul întrevederilor cu înalții oficiali, au fost evocate momentele cele mai importante ale pregătirii Festivalului EUROPALIA, care presupune prezența României în Belgia cu peste 200 de evenimente dedicate artelor vizuale, teatrului, dansului, muzicii, filmului. „Alături de expoziția Brâncuși, un proiect fără precedent în ultimii 25 de ani, vom avea expoziții ale Muzeului Național de Istorie a României. Este un an al României la Bruxelles, în inima Europei. În cadrul EUROPALIA venim cu proiecte ce pun în valoare patrimoniul național, arta contemporană, artiștii emergenți. Schimburile culturale între artiștii români și cei belgieni, între instituții de cultură din cele două țări, sunt – în opinia mea - cele mai importante în cadrul acestui remarcabil eveniment care are România ca țară invitată. Sunt convinsă că această colaborare va continua și după finalizarea acestui festival, în 2020, pentru că România este și va rămâne o putere pe tărâmul creativității. Festivalul Europalia România 2019 are loc în continuarea exercițiului rotativ al președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, a mai spus președintele ICR.

EUROPALIA, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, prima ediție având loc în 1969. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Festivalul are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

×