Aproape celebri este o poveste emotionanta si amuzanta despre un pusti de 15 ani care scrie un articol despre o trupa rock pentru revista Rolling Stone. Pentru a se documenta pleaca in turneu cu trupa, nu inainte de a vorbi cu un jurnalist veteran ca sa primeasca sfaturi utile despre ceea ce se cheama "celebrity journalism". Regizorul filmului, Cameron Crowe, a fost in tinerete reporter corespondent al revistei Rolling Stone si filmul "Almost Famous" e pe jumatate autobiografic.
Vara, in lipsa de activitati parlamentare, chiar si publicatiile cele mai serioase se orienteaza catre subiecte mondene, ceea ce se cheama tehnic "celebrity journalism". Romania e la inceput si probabil ca sunt multi dintre ziaristii care scriu stiri "mondene" care nici macar nu stiu ca domeniul lor de activitate se numeste "celebrity journalism" si ca este o ramura din ceea ce poarta numele "celebrity marketing & communication". In America si in Olanda exista cursuri speciale la universitate la care se invata "celebrity journalism"-ul si daca ati citi macar unul dintre aceste cursuri ati vedea cat de multe mai au de invatat si jurnalistii, dar si persoanele cu notorietate de la noi. N-am sa spun/scriu "vedete", caci in Romania avem doar cateva vedete/staruri (printre ele se afla Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi si Ilie Nastase), cei mai multi dintre ceilalti care se considera sau sunt considerati "vedete" au doar un grad mare de notorietate. Si, ca sa intelegeti de ce spun asta, ganditi-va cate persoane cunoscute din Romania ar putea trece urmatorul test: sa nu apara in presa timp de trei-cinci ani si totusi, atunci cand le rostesti numele pe strada, toti sa-si aminteasca despre cine este vorba. Prin urmare, persoanele cu notorietate de la noi sunt precum titlul filmului pe care puteti sa-l vedeti in aceasta seara la Antena 1, aproape celebre. Dar cei mai multi dintre ei ar putea ajunge cu adevarat celebri daca ar sti sa-si administreze corect aparitiile publice, daca ar avea pe cineva care sa le indrume pasii publici. Astazi, din dorinta de a obtine mai mult, ziaristii specializati in "celebrity journalism" trec tot mai multe ziduri si incalca tot mai multe reguli. La noi au ajuns zilele trecute, cu participarea extraordinara a autoritatilor care ar fi trebuit sa o protejeze, pana la plangerea trimisa la politie de o doamna agresata de sot. Iar reprezentantul politiei a devenit si el pentru cateva clipe aproape celebru, dandu-si cu parerea la televizor. Ca sa nu se mai intample asa ceva, ar trebui institutionalizat si la noi un job care face valuri in America: publicistul. Acesta este un fel de purtator de cuvant pentru vedeta, dar e mai mult decat atat; e persoana care negociaza/aranjeaza aparitiile pe coperti sau interviurile clientilor sai, stabileste aparitiile in public ale starului, neaga/afirma zvonuri, manipuleaza.Citește pe Antena3.ro