STAGIUNE ESTIVALĂ ● Opereta se mută în aer liber
Bucureştenii se pot considera răsfăţaţi în această vară. Din 13 iulie
se deschide stagiunea de vară a Teatrului de Operetă Ioan Dacian, ceea
ce presupune organizarea unui spectacol în Parcul Herăstrău în fiecare
duminică pînă la 14 septembrie.
STAGIUNE ESTIVALĂ ● Opereta se mută în aer liber
Bucureştenii se pot considera răsfăţaţi în această vară. Din 13 iulie se deschide stagiunea de vară a Teatrului de Operetă Ioan Dacian, ceea ce presupune organizarea unui spectacol în Parcul Herăstrău în fiecare duminică pînă la 14 septembrie.
Zilele caniculare din această vară vor fi mai plăcute pentru aceia dintre dumneavoastră care vor alege să se oprească duminică seara în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, pe la ora 20:00, ora de începere a spectacolului. Special pentru aceste evenimente va fi montată o scenă cu tot dichisul şi aproximativ 300 de scaune pentru spectatori.
INTRARE LIBERĂ. Directorul Teatrului de Operetă, Răzvan Dincă, ne-a vorbit şi despre premiera pe care o presupune această stagiune estivală: "Dacă pînă acum organizam numai concerte cu arii şi uverturi din operete, de anul acesta vom avea operetă în concert, cu actori şi solişti. O să amenajăm o scenă acoperită, cu lumini şi tot ce îi mai trebuie ca să fie completă. De asemenea, pe scaunele pe care le vom aduce vor putea sta între 200 şi 300 de persoane, iar intrarea va fi liberă. Faptul că aceste spectacole se vor organiza în Parcul Herăstrău mă bucură, datorită spaţiului generos pe care îl vom avea la dispoziţie. Programul estival se va deschide duminică, 13 iulie, cu un concert cu arii din operete româneşti, după care vor urma operetele în concert, dintre care amintesc «Lăsaţi-mă să cînt!», «Voievodul ţiganilor», «Contesa Maritza»".
Schimbare. Anul acesta, Opereta de joi seara a fost înlocuită cu spectacolele de duminică seara, schimbare făcută tocmai pentru ca bucureştenii să vină în număr cît mai mare la întîlnirea muzicală: "Opereta de duminică seara va începe din 13 iulie şi se va încheia tocmai în luna septembrie. Am făcut această mutare pentru că oamenii sînt mult mai dispuşi şi mai relaxaţi la sfîrşit de săptămînă pentru un astfel de spectacol", consideră Răzvan Dincă.
Concerte în spectacol
Astfel, duminică, 13 iulie, veţi avea ocazia să vă delectaţi cu spectacolul "Culegătorii de stele – Pagini celebre din operete româneşti", program care cuprinde, printre altele, Aria Berthei din Opereta ,,Lăsaţi-mă să cînt" de Gherase Dendrino (interpretează Doina Scripcaru), Aria Măriucăi din Opereta "Culegătorii de stele" de Florin Comişel (interpretează Bianca Ionescu), Duetul "Calypso" din Opereta "Lysystrata" de Gherase Dendrino (interpretează Mioara Manea şi Ştefan Popov), dar şi momente în interpretarea orchestrei TNO. Spectacolul din 20 iulie va prezenta arii şi duete celebre cum sunt "I Feel Prety" din musicalul "West Side Story" de Leonard Bernstein (interpretează Bianca Ionescu), Arie din Opereta "My Fair Lady" de Frederich Loewe (interpretează Viorel Ciurdea), dar şi două evoluţii ale baletului TNO (Dans Ţigan şi Tango). La 27 iulie merită să fiţi prezenţi pentru a asculta Aria Coralinei din Opereta "Paganini" de Franz Lehar în interpretarea Gladiolei Niţulescu), "Summer Time" din Opereta "Porghy and Bess" de G. Gherrshwin (interpretează Claudia Hanghiuc) sau "Radetzky Marsch", moment susţinut de orchestra Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian".Citește pe Antena3.ro