Trustul INTACT a avut duminica o zi speciala. Emisiunea "cu copii", din prime time, se afla din punctul de vedere al audientelor pe un trend ascendent: daca saptamana trecuta, "Vreau sa fiu mare... vedeta" a inregistrat un rating de 13,5 si un market share de 28,3%, la cea mai recenta editie a emisiunii, cotele inregistrate au fost de 14,7% rating si 31,8% cota de piata. Minutul de "aur" al intregii zile a apartinut, de asemenea, Antenei 1: 18,9% rating si 41,7% cota de piata (aproximativ 2.020.000 de telespectatori) la ora 22:11.
MARIUS TUCA SHOW. A urmat editia speciala a emisiunii "Marius Tuca Show", care, in ciuda orei tarzii de incepere, 23:00, s-a bucurat de o audienta spectaculoasa - 5,9% rating si 19,6% market share (peste 600.000 de telespectatori). Invitatul directorului Jurnalului National a fost Mihai Razvan Ungureanu, fostul ministru de Externe al Romaniei. Si Antena 3, televiziune parte a trustului INTACT, a repurtat o victorie asupra postului concurent de stiri. Romanii au preferat discutia lui Mihai Gadea si Ion Cristoiu cu Mircea Geoana si Crin Antonescu, de pe Antena 3, talk-show-ului realizat de Emil Hurezeanu la Realitatea. In medie, televiziunea de stiri a INTACT-ului a avut cu 100.000 de telespectatori mai mult.Citește pe Antena3.ro