x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Biblioteca lui Mitica Popescu - Actorul spune ca oamenii citesc mai putin

Biblioteca lui Mitica Popescu - Actorul spune ca oamenii citesc mai putin

de Adrian Vaduva    |    08 Noi 2006   •   00:00
Biblioteca lui Mitica Popescu - Actorul spune ca oamenii citesc mai putin

Mitica Popescu este un mare iubitor de literatura. Desi acum nu mai citeste la fel de mult precum in tinerete, cand "devora" chiar si trei volume pe zi, nu trece nici o dimineata fara cateva pagini rasfoite.

Nu exista foarte multi oameni care sa-si aduca aminte fara nici o ezitare numele primei carti citite. Nu este insa si cazul lui Mitica Popescu, care n-a uitat vreodata intaiul volum parcurs. "Abecedarul este raspunsul de care aveti nevoie", ne-a declarat cu umorul caracteristic prezentatorul emisiunii "D’ale lu’ Mitica" de la TVR 2. Odata depasita etapa descifrarii buchiilor, actorul a trecut si la carti "serioase". "Marturisesc ca am citit toate povestile culese de Petre Ispirescu. Dupa care i-am descoperit pe Fratii Grimm, al caror fan infocat am fost multa vreme. (Fan sau Stefane, cum am zis eu candva intr-un monolog)", ne-a spus hatru maestrul. Pentru actor cartea este la fel de necesara mintii dupa cum trupul are nevoie de hrana zilnica pentru a supravietui. Este adevarat ca fiecare isi alege ce sa manance, insa nu se poate fara. "Lipsa de informare a unei persoane se simte inca din prima clipa. Chiar regret ca oamenii au inceput sa renunte la lectura", a marturisit Popescu.

LITERATURA POLITISTA. Mitica Popescu are o biblioteca foarte bine dotata. De la filozofie la poezie, de la romane politiste la bibliografii, toate isi au locul lor bine stabilit. Insa n-ar putea spune cu exactitate numarul volumelor detinute. De asemenea, actorul nu s-a sfiit sa recunoasca ca are destule volume acasa pe care deocamdata nu le-a citit. Insa mai este vreme. "Nu m-a interesat sa stiu cate carti am, nu mi-am achizitionat carti pentru a «iesi la numar», ci pentru ca-mi placea un anumit autor. In ceea ce priveste genul, va spun ca am fost un mare cititor de literatura politista, pentru ca iti punea mintea la lucru. Intotdeauna incercam sa descopar vinovatul inainte de final. Recunosc ca de multe ori imi iesea pasenta. Am citit toate aven- turile submarinului Dox", ne-a marturisit actorul. Alte genuri preferate de prezentatorul emisiunii "D’ale lu’ Mitica" sunt poezia si bibliografia. "Poetul meu preferat a fost si a ramas Eminescu. Insa am citit si Nichita Stanescu sau Marin Sorescu. Placerea de a parcurge o bibliografie mi se trage de la profesorul meu de Istorie a Literaturii, domnul Ovidiu Drimba, care ne spunea urmatorul lucru: «Tot ceea ce pot eu sa va invat e ca literatura este precum o camara cu dulceturi. Voi puteti intra, dar va alegeti borcanul care va convine, folosindu-va de notitele pe care le luati. Daca vreti sa umpleti sau nu borcanele depinde de voi». Toata viata imi voi aminti aceste cuvinte", rememoreaza actorul. De asemenea, Mitica Popescu isi aduce aminte si acum de lectiile de viata predate de una dintre bunici: "Baiete, sa nu-ti pierzi timpul cu oameni mai prosti decat tine. Inconjoara-te mereu de persoane mai destepte decat tine, de la care ai ce invata". Iar actorul i-a ascultat sfatul toata viata. Tocmai de aceea, de fiecare data cand ii vin in minte aceste vorbe, nu uita sa le spuna celor tineri urmatoa- rea zicala: "Cine nu are batrani sa-si cumpere".

BIBLIOTECA PENTRU TOTI. Chiar daca in perioada "Epocii de aur" erau destui autori prohibiti, precum Noica sau Eliade, Mitica Popescu spune ca pentru oamenii obisnuiti era mult mai simplu sa achizitioneze carti, intrucat erau foarte ieftine. "Spre exemplu, in «Biblioteca pentru toti» au fost tiparite foarte multe volume bune. In cazul meu, cand nu gaseam un anumit autor pe piata, cu siguranta il gaseam la biblioteca. Spre exemplu, am citit toate romanele scrise de Alexandre Dumas, le-am lecturat acolo", ne-a povestit Mitica Popescu. Acum nu mai exista scriitori interzisi de autoritati, insa pentru cei mai multi romani ei sunt imposibil de achizitionat din cauza preturilor prohibitive. Dar spre deosebire de acele vremuri, tinerii de acum petrec mult mai putina vreme citind. Una dintre explicatii ar fi multitudinea de alte cai de a petrece timpul liber. "Acum exista mai multe mijloace de informare si comunicare. Toata lumea merge acum la calculator pentru a afla diverse noutati, de asemenea, sunt foarte multe posturi tv, multe discoteci si oamenii au unde sa-si petreaca timpul liber. Si pentru ca o zi si o noapte au tot 24 de ore, nu poti sa le faci pe toate. Si atunci s-a cam renuntat la lectura, iar acest lucru se vede", a incheiat prezentatorul emisiunii "D’ale lu’ Mitica".

×
Subiecte în articol: arte mitică popescu mitica popescu actorul