x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Budapesta - Depeche Mode, concert de zile mari

Budapesta - Depeche Mode, concert de zile mari

de Irina Cristea    |    23 Mar 2006   •   00:00
Budapesta - Depeche Mode, concert de zile mari

Aproape 12.000 de unguri si romani au stat in picioare, au aplaudat si aclamat timp de doua ore o trupa ajunsa in al 25-lea an de activitate si aflata la a sasea vizita in Ungaria. Depeche Mode a facut spectacol marti seara la arena Laszlo Papp.

Corespondenta
din Budapesta
Aproape 12.000 de unguri si romani au stat in picioare, au aplaudat si aclamat timp de doua ore o trupa ajunsa in al 25-lea an de activitate si aflata la a sasea vizita in Ungaria. Depeche Mode a facut spectacol marti seara la arena Laszlo Papp.

Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher se plimbau nestingheriti marti seara pe culoarele salii Laszlo Papp din Budapesta. Treceau, neinsotiti de "gorile", printre spectatorii care venisera sa-i revada, la cinci ani de la ultima escala in capitala Ungariei. Aparuse chiar si Alan Wilder, cel care a parasit trupa acum cativa ani. Desigur, nu atragea la fel de multe priviri, dar curiozitatea din ochii fanilor arata limpede ca nu l-au uitat. S-au salutat. David cu Martin, Andy cu Alan... David din 1993, cu barba si plete, cu David din 1990, tuns periuta si cu ceva carnita in plus... Alan cu alt David, mai inspre 1996, cu parul dat pe spate si ochii creionati cu negru. Erau priviti cu interes, dar lumea isi vedea in continuare de beri si de taclale. In cateva zeci de minute urmau sa-i vada pe adevaratii Dave, Martin si Andy, care, spre deosebire de sosiile lor de pe culoare, urmau sa urce pe scena pentru doua ore de spectacol, pentru 12.000 de fani din Budapesta, dar si din Bucuresti, Sibiu, Iasi sau Piatra Neamt.

DELIR. Nimeni n-a plecat dezamagit. In mare forma si foarte incantati de reactia salii, membrii trupei Depeche Mode si cei doi instrumentisti care ii secondeaza au ridicat in picioare 12.000 de oameni. I-au facut sa strige, sa cante, sa dea din maini la comanda, sa taca la comanda, sa bata din picioare si sa ovationeze o trupa de care e clar ca nu s-au saturat nici dupa cinci concerte, cate au sustinut britanicii pe pamant maghiar din 1985 pana in 2001.

OMUL-SPECTACOL. Solistul Dave Gahan a facut pe scena de toate. Cam tot ce a vrut. A alergat, s-a invartit cu stativul microfonului, s-a invartit fara stativul microfonului, s-a intins dupa fanii din primele randuri. Si-a pus urechea langa chitara lui Martin Gore, si-a pus urechea langa tobe, si-a dat jos sacoul bej, si-a dat jos vesta neagra, si-a etalat tatuajele de o culoare incerta, si-a pus la loc vesta. A scuipat, a urlat, a gemut, a vorbit cu publicul. A dansat. S-a jucat, pe rand, de-a baletul si dansurile de societate, incheind cu plecaciuni o piesa sau o prezentare, s-a jucat de-a corida cu ajutorul unui prosop sau de-a dansul la bara, sprijinindu-se de stativ. A facut tot ce-si doreau fanii sa faca, tot ce l-a facut celebru pe scenele din intreaga lume.

PROMO. Budapesta, plina de afise

MULTE PENE. Imbracat intr-un costum negru, gen tunica, cu o pereche de aripi de inger pe spate si cu o creasta din pene pe cap, Martin l-a secondat cu succes. Si-a compensat deficitul de energie cu o voce foarte bine controlata, iar toate iesirile lui la rampa, nelipsite la nici un concert, au fost recompensate generos cu aplauze. A facut senzatie mai ales cu o interpretare inedita a piesei "Shake the Disease", care nu face parte din repertoriul sau obisnuit. A cantat-o acompaniat doar de un un clapar, iar spectatorii au reactionat punctand refrenul cu batai din palme exact acolo unde de obicei se auzeau notele pianului sintetic.

PIESE FAVORITE. Concertul a durat doua ore, cu tot cu doua ramas-bunuri strategice care au facut sala sa vibreze sub bocaniturile de protest. Pe langa piesele de pe noul album, "Playing the Angel", care au avut prioritate, n-au lipsit hituri de pe albumele vechi si foarte vechi. Cel mai slab reprezentat a fost "Exciter", albumul din 2001 figurand in concert doar cu piesa "Home". In rest, s-au auzit, de exemplu, si "Personal Jesus", si "Just Can’t Get Enough", si "Walking in My Shoes" si "Behind the Wheel". La Budapesta, britanicii au avut cel mai mare succes cu "Never Let Me Down", piesa din 1996 care a si incheiat concertul. Dave a facut ce-a vrut cu sala, care i-a ascultat toate comenzile si i-a repetat toate miscarile. Iar imaginea a 24.000 de brate care se misca asa cum le ceri nu poate fi putin lucru, chiar daca ai in spate 25 de ani de cariera si concerte cat nu poti retine intr-o viata. Cel putin asa s-a vazut din sectorul R, randul U, locul 12.

DEPECHE PE ROMANESTE
SHOW. Fanii din Romania, la datorie
"Ce i-or da astuia sa manance?", aud zbierandu-se undeva pe langa mine, in timp ce, pe scena, Dave Gahan tocmai a terminat de facut joc de glezne pe ritmul tobei si s-a apucat sa se unduiasca in susul si-n josul stativului pentru microfon. Nelamurirea, exprimata intr-o romaneasca foarte curata, ii apartine unui fan Depeche Mode din Bucuresti, venit sa vada concertul cu alti 10-12 prieteni. I-ar fi putut apartine altuia, sosit la concert tocmai din Iasi, intr-o deplasare organizata de fan-clubul Depeche Mode din Romania si la care au luat parte 45 de membri, dichisiti cu tricouri identice, cu numele trupei pe piept, adresa site-ului pe spate si steagul Romaniei pe o maneca. Sigur, aceeasi intrebare ar fi putut-o lansa un fidel al trupei care de multi ani "iese" dupa ei la concerte si care a venit la Budapesta cu trenul, cu un grup de cinci prieteni. Sau nelamurirea putea fi a lui Titus, fostul meu coleg de clasa din liceu care, din ce am apucat sa observ, a venit insotit doar de prietena. Cert este ca nu am aflat ce ii dau "aia" sa manance lui Dave, dar am inteles ca ceea ce au comunicat organizatorii este adevarat si ca la concert au luat parte mii de romani care nu simt ca s-au pacalit dand 50 de euro la Budapesta cand puteau astepta pana la concertul programat in iunie la Bucuresti. "Multi au ras ca mi-as fi luat teapa, dar nici nu se pune problema", ne-a spus un Dave din perioada 1993, domiciliat in Giulesti. Si-a luat bilet la Budapesta din vara anului trecut si este si fericitul posesor al unui bilet la concertul din Bucuresti. In zona de langa scena, desigur. "Ce, mai exista alta zona?".

DEPLASARE
Cam 150 de euro ar fi costul minim al unei deplasari din Bucuresti la Budapesta pentru un concert. Fie el al trupei Depeche Mode sau al lui Pava-rotti, Liza Minelli, Chris Rea, Eric Clapton, Deep Purple sau al altor nume care au cantat sau care urmeaza sa cante anul acesta in capitala Ungariei. Membrii fan-clubului Depeche Mode din Romania au apelat la solutia unui drum cu autocarul si a unei nopti de cazare. Cu ajutorul unei agentii de turism, costul deplasarii a fost de maximum 160 de euro. O alta varianta este a plecarii cu masina personala. Ea include si doua nopti de cazare in Budapesta (40 de euro, camera dubla in hotel de trei stele, sau 64 de euro, apartament cu doua camere, sase locuri, in buricul targului), eventual o noapte sau doua de cazare in tara (700.000 camera dubla la Arad) si costul benzinei, in functie de masina din dotare.
×