C(rampe) - Scrisoare de referinţă

Alo? Domnul Patapievici? Săru’ mîna, mă scuzaţi că vă deranjez. Sînt un tînăr artist încă neconfirmat şi aş avea nevoie, dacă se poate, de susţinerea dumneavoastră, deoarece, ştiţi cum e, singur, nu poţi să faci nimic... adică, mă rog... poţi, da în fine.

Alo? Domnul Patapievici? Săru’ mîna, mă scuzaţi că vă deranjez. Sînt un tînăr artist încă neconfirmat şi aş avea nevoie, dacă se poate, de susţinerea dumneavoastră, deoarece, ştiţi cum e, singur, nu poţi să faci nimic... adică, mă rog... poţi, da în fine. Eu am ca pasiune să desenez, să colorez şi să spun prostii, lucru pe care dumneavoastră am văzut că-l apreciaţi foaaaaarte mult la tineri, drept pentru care v-aş ruga, dacă se poate, să mă faceţi şi pe mine artist. La Ni Iorc, dacă se poate, că acolo e crema... ă... acolo e crema. Să ştiţi că am mari abilităţi în comunicare. Ce vreţi dumneavoastră să comunic, aia comunic. Apelez la dumneavoastră ca la o autoritate supremă, dacă-mi permiteţi, că sînteţi bun şi încurajaţi tineretu şi ce am fi noi, ca tineret, dacă nu s-ar mai găsi un om aşa de bun şi deştept şi drept/ "nici un fir de păr pe piept", ca dumneavoastră. Eu, ca artist neconfirmat, am avut unele probleme cînd eram în copilărie şi asta se vede şi în arta mea neconfirmată. Am fost violată cu bestialitate de un elf care s-a dovedit a fi femelă şi am fost obligată să mănînc rahat de broaşte rîioase pînă la vîrsta de 13 ani, cînd, pentru că mi-a venit ciclul, doctorul mi-a interzis. Asta se poate vedea şi în arta mea, deoarece, din schiţele alăturate, veţi vedea foarte multe sule şi găuri şi cranii şi zvastici, lucru care mie mi se pare absolut normal, banal de-a dreptu, şi ştiu că şi dumneavoastră, care. Este foarte multă suferinţă în arta mea. (Acum îmi vine să plîng şi chiar plîng.)

Lucrarea mea de referinţă, în susţinerea căreia vă rog să vă daţi... ă... concursu, este asta cu animalul meu roz, care, cum zicea şi Nea Goe, unul dintre prietenii mei, intelectualii, a zis că e ceva care e ceva care nu e decît ceva care este ca un experiment. El este un ponei care este un ponei nazist. Este, bineînţeles, ceva abstract şi metafizicăli spiching, nu-i urăsc pe evrei, mie-mi place calea dreaptă, eu îmi apăr sărăcia, acum văd un cîine mov care aleargă un curcan incandescent (ştiţi, mi-a fost frică şi de curcani, pînă cînd am descoperit că pot să-i controlez din butoane), cred că deja se naşte în mine o altă operă de artă, cîinele se transfigurează chiar acum, în acest moment, vorbeam de animale, de animalele mele cele roz, haideţi, domnu’ Pata, haideţi, că nasc, acum nasc o operă de artă, repede, că nu mai pot, îmi dau drumu şi pe urmă nu mai admiră nimeni. Deci. Cum rămîne? Mă faceţi şi pe mine artist? Că intelectual sînt, slavă Domnului. DECÎT artist aş mai vrea să fiu. Pe urmă geniu şi pe urmă gata. Eu iubesc drumeţiile şi în timpu’ liber îmi place chiar şi lectura. Ştiu (şi chiar pot!) să citesc. Haideţi, domnu Pata, aştept... cum era aia... "ordonanţele dumneavoastră". Săru’ mîna cu anticipa... ă... ţie.