Lira – simbolul inspiratiei poetice – s-a aflat la loc de cinste, sambata, in templul muzicii, sub cupola Ateneului Roman. Prima editie a Galei poeziei romane contemporane, gandita si organizata de Uniunea Scriitorilor, a spulberat orice temere a amfitrionului evenimentului, Nicolae Manolescu, presedintele acestei uniuni de creatori, care credea ca poezia nu mai intereseaza azi pe multa lume. El, criticul literar, a intocmit o lista cu poeti contemporani, aflati in viata – "Lista lui Manolescu", selectand 25 de poeti, cei mai reprezentativi in opinia sa, si invitandu-i sa spuna poezii din opera lor.
Au fost 25 plus unu, al 26-lea fiind cel care s-a ingrijit de organizarea galei – vicepresedintele Uniunii Scriitorilor, poetul Gabriel Chifu, un poet bun. Acest spectacol de poezie, cu participarea in scena a autorilor, a fost incadrat intre doi mari poeti, care nu au avut cum sa fie prezenti: Nichita Stanescu si Marin Sorescu. Versurile lor s-au auzit prin vocea lui Ion Caramitru, invitat la aceasta sarbatoare a poeziei de Nicolae Manolescu.
Sala plina a Ateneului l-a determinat pe amfitrion sa-si schimbe "cuvantul introductiv", dupa cum a si marturisit, atunci cand a urcat pe scena. Se pregatise sa se planga ca "poezia nu se mai aude in cetate". Dar Nicolae Manolescu, in intentia de nu a retine prea mult atentia celor veniti sa asculte vocea poetilor, s-a descurcat foarte bine cu "improvizatia": "Ne-am propus sa facem aceasta gala in ideea de a face auzite si vocile poetilor in cetate – asa cum se spunea pe vremuri, acum nu stiu daca cineva mai stie ce este cetate – City (...). Intrebarea unora «La ce bun poezia?», as reformula-o: «Mai avem, oare, nevoie de poezie?». Cei mai multi ar raspunde ca nu avem nici o nevoie. Sunt destui care se lipsesc de poezie, fara sa stea pe ganduri (...). Daca ei nu aud vocea poeziei, inseamna, in mintea lor, ca nici nu exista (...). Ce putem face e sa va sugerez sa-i compatimim impreuna". Criticul afirma ca poezia spune pe limba ei ce nici o alta limba nu o poate spune, ca mesajul poetului este unic, foarte personal si misterios, ca poetul spune ceva despre el, despre noi, despre lume, spune ceva esential. Manolescu i-a indemnat pe toti cei prezenti in sala si pe calea undelor, caci Gala s-a transmis in direct la Radio Romania Cultural (urmeaza ca la 1 decembrie sa fie transmisa si la Televiziune) sa-i asculte "pe cei cativa foarte buni poeti", unii dintre ei fiind invatati de cei mai tineri din manuale, iar "altii vor fi invatati", dupa cum profetea criticul, care adauga ca nu toti cei buni sunt prezenti la aceasta prima Gala si ca lista sa nu e infailibila.
... Si dupa ce Ion Caramitru a adus in scena vocea lirica a lui Nichita, Nicolae Manolescu i-a invitat pe rand pe scena pe poetii alesi de el, in ordinea de mai jos, fiecare citindu-si versurile in limita a doua-trei minute: Ana Blandiana, Mihail Galatanu, Teodor Duna, Ion Muresan, Horia Garbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Nicolaie, Dinu Flamand, Nora Iuga, Leo Butnaru, Daniel Banulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Robert Serban, Vasile Dan, Varujan Vosganian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Adrian Alui Gheorghe, Marta Petreu si Gabriel Chifu.
Lirica poetica s-a intercalat cu muzica cvartetului "Anima" din componenta caruia fac parte Alina Serban – vioara I, Elena Popa – vioara II, Diana Andreea Toma – viola si Ioana Stefania Peteu – violoncel. Tinerele muziciene au adus "ingrediente" pentru un spectacol ce nu poate fi uitat.