Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Teatrul (arta) este cel mai bun ambasador al teritoriilor spirituale pe care le reprezentăm” – afirmă regizorul Mihai LUNGEANU după montarea la Teatrul din Gabrovo a capodoperei caragialiene “D’ale carnavalului”.
“Teatrul (arta) este cel mai bun ambasador al teritoriilor spirituale pe care le reprezentăm” – afirmă regizorul Mihai LUNGEANU după montarea la Teatrul din Gabrovo a capodoperei caragialiene “D’ale carnavalului”.
Reporter: Mihai Lungeanu, nu eşti la prima punere în scenă în Bulgaria. Cum a început colaborarea cu Teatrul din Gabrovo?
Mihai Lungeanu: Prima dată am fost nu invitat, ci trimis să lucrez în ţara “vecină şi prietenă”, la teatrul din Pleven un text românesc, inofensiv şi desuet, exact cu o lună înainte de evenimentele din decembrie 1989! Am descoperit cu ocazia acelei colaborări neterminate că actorii vecini pot fi într-adevăr şi prieteni, dovedindu-se, în condiţiile date, nu numai disciplinaţi, informaţi şi imaginativi, dar şi sensibili şi sentimentali. De curând, la un festival de teatru din Albania am purtat prima discuţie de intenţie cu regizoarea Nevena Miteva, directoarea teatrului din Gabrovo. Punctul comun a fost dorinţa de a face cunoscută (şi de a face cunoştinţă cu) comedia clasică românească. Iată cum a apărut I.L. Caragiale în discuţie.
Reporter: De ce “D’ale carnavalului”?
Mihai Lungeanu: “D’ale carnavalului” s-a impus aproape de la sine, deoarece oraşul Gabrovo găzduieşte şi un impozant sediu al satirei şi umorului balcanic şi are un carnaval de vară, manifestare căreia i-a fost dedicat acest spectacol. Pe lângă acestea, valoarea textului dramatic, background-ul său balcanic prin excelenţă, precum şi oferta imagistică a subiectului au dat imbold cererii şi credibilitate ofertei.
Reporter: Nu te-ai temut că se va pierde savoarea specific caragialiană a textului?
Mihai Lungeanu: Nu foarte tare. Chiar dacă există cuvinte sau sintagme intraductibile, suportul caracterologic devine inteligibil în orice context lingvistic. Aşa că am mizat în primul rând pe relaţiile şi motivaţiile din text, dezvoltând concomitent situaţia creată de “tragerea loteriei” (eveniment cu care începe şi se încheie reprezentaţia gabroveană şi la care participă atât publicul, cât şi interpreţii). Comicul de limbaj nu a fost sacrificat, ci am încercat o translare a lui în atitudini, costume, intonaţii sau obiecte.
Reporter: Li s-a părut că I. L. Caragiale e şi de-al lor? Cum au primit piesa actorii?
Mihai Lungeanu: Le-a plăcut textul… Cred că le-a plăcut şi propunerea regizorală, dovadă implicarea cu care au atacat partiturile, imaginaţia pusă la bătaie şi, subliniez, disciplina artistică cu care au tratat această provocare de teatru clasic românesc citit într-o cheie contemporană. Şi ca sens, şi ca mijloace.
Reporter: Dar publicul?
Mihai Lungeanu: Publicul a reacţionat la umor… râzând. A aplaudat situaţiile, motivaţiile, personajele, rezolvarea conflictelor. A percutat cu zâmbet înţelept la aluziile inspirate din viaţa reală şi s-a lăsat antrenat cu bucurie în povestea teatrală. În final, comentariile tuturor au fost favorabile lui Caragiale, actorilor, montării. Nu pot decât să constat, alături de atâtea alte voci autorizate şi îndreptăţite, că teatrul (arta) este cel mai bun ambasador al teritoriilor spirituale pe care le reprezentăm.
Reporter: Ce perspective sunt în promovarea reciprocă a dramaturgiei celor două ţări vecine?
Mihai Lungeanu: Teritoriile vaste ale celor două dramaturgii au rămas “vecine”, dar au devenit concurente, ele presupunând o cercetare aplicată şi un efort de marketing, care se lasă motivate de varii interese. Ideala familie europeană (în care tot ce-i gratis costă de te rupe, iar valorile adevărate nu mai fac doi bani) nu e prea dispusă la susţinerea vocilor distincte, la interculturalitate de esenţă, ci mai degrabă la promovarea festivismului coral şi a turismului interetnic. Sigur că excepţiile sunt binevenite şi eforturile răsplătite de evidenta necesitate a cunoaşterii spirituale reciproce, dar regula confirmată pare a fi greu de schimbat.
Reporter: Ai avut ocazia să priveşti teatrul românesc şi din afară. Cum se vede el?
Mihai Lungeanu: Teatrul românesc are însă resurse încă neexploatate, valori încă neexpirate, şanse încă neerodate şi chiar şi oameni devotaţi ideilor şi valorilor autohtone.
