Am citit pe un sait de femei deştepte, frumoase şi cu o carieră fulminantă de succes că la iarnă "toată lumea" o să poarte animal printul ca la balamucu' vesel. După capu' ştirii venea, cum probabil aţi intuit, trupul ei. În trupul ştirii am citit nişte oferte de la nişte magazine care vând pantofi din piele de şarpe şi poşete din piele (sau blană, sau ce-o fi aia) de leopard.
După aceea, după cum, probabil, aţi intuit, am văzut o proastă îmbrăcată în rochie care avea imprimeu de leopard pe ea şi stătea cu mâna-n şold, ca la piaţă. Hm!
Nu trebuie să te dea inteligenţa pe-afară ca să-ţi dai seama că mai degrabă ăştia sunt disperaţi să-şi vândă marfa proastă din magazine şi au făcut contract de publicitate cu saitu' ăsta şi au plătit-o pe una să facă o ştire banală de genul "toată lumea o să poarte asta, deoarece e supertrendy", ca să se-ngrămădească toate proastele la rafturile magazinelor, să le salveze de la faliment. Zic. Parcă şi văd la iarnă o stradă plină de piei de şarpe şi blănuri de leopard urcându-se şi coborându-se din autobuze, tramvaie, autoturisme, ieşind cu punguţa cu pâine de la magazinul non-stop de unde-şi cumpără câteva nimicuri zilnice. Parcă le văd cum alunecă pe gheaţă şi se dau cu cracii-n sus, cu toată blana lor de leopard şi se murdăresc pe blăniţă şi le pare rău, dar se ridică demn şi par că nu le pasă şi merg mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum e normal să vii pe jos, să te tăvăleşti în jeg şi pe urmă să te ridici şi să mergi mai departe. Pe de altă parte! Câţi leoparzi tre' să ucizi ca să le-mbraci pe toate proastele în tendinţe dintr-o ţară snoabă şi săracă, aşa ca asta a noastră? Pe de altă parte! La cât au demonstrat oamenii că pot fi de animale, nu m-aş mira să văd peste puţin timp leoparzi crescuţi în baterii, ca pe chinchille sau, uai nat, ca pe găini, doar pentru satisfacerea nevoilor de tendinţe ale unor retardate a căror supremă satisfacţie e blana de animal în garderobă. Nimic nu consideră proasta-în-tendinţe că e mai valoros decât o blană, două, trei, zece, pe care să şi le schimbe în funcţie de evenimente sau de culoarea Bugatti-ului pe care are chef să-l conducă în ziua de. Aştept iarna cu alaiul ei de flori ca să văd şi eu străzile pline de leoparzi pe stradă. Probabil c-o să-mi fie frică, pentru c-o să le confund pe doamne cu nişte animale adevărate şi uriaşe, date cu ruj pe botul umflat cu seringa, adevărate opere de artă ale medicilor chirurgi estetici şi esteticieni. După ce c-au ajuns unele să se transforme în păpuşi gonflabile umblătoare, mai lipseşte să-şi tragă pe ele blană de animal sălbatic. Brrr! Crecă toată iarna o să stau în casă.

Citește pe Antena3.ro