Cezar Petrescu, mai european decât colegii de generaţie

Cezar Petrescu este unul dintre acei scriitori ai perioadei interbelice despre care s-ar putea scrie romane... Şi-a dorit să scrie o nouă "Comedie umană" şi în parte a şi reuşit.

● Jurnalul Naţional: Care e imaginea care vă vine prima dată în minte atunci când vorbiţi despre "Întunecare"?

Vasile Morar: Imaginea dominantă în sufletul meu atunci când vorbesc despre "Întunecare" este cea a începutului, a anunţării războiului. Acele prime pagini din roman, de pe terasa cazinoului... Aceea este una dintre cele mai elaborate şi mai reuşite pagini de literatură română, cred eu. Personajele principale ale romanului, aproape toate sunt acolo, la început. E, într-un fel, ultima zi şi ultima seară de pace, de linişte, în care toţi aşteptau să se întâmple ceva. Se discută, evident, despre război, care e iminent, este august 1916 şi toată atmosfera este excelent descrisă şi interpretată de Cezar Petrescu. Mai e un personaj acolo, Luna... Din momentul în care ei discută, se creează foarte bine atmosfera, îngrijorarea este prezentă la toţi, este o clipă în care liniştea îi cuprinde pe toţi, e liniştea dinainte de furtună, de război, de catastrofă... Şi atunci Luna pe cer o văd cu toţii, ea este personajul dominant. Apoi zgomotele din jur reapar, dar pentru o clipă toţi se înţeleg şi par a aştepta ceea ce va să vină, destinul fiecăruia. Toţi, sub vraja Lunii, tac şi înţeleg că va urma ceva deosebit. Şi nimic nu va mai rămâne ca înainte.

● Vă amintiţi prima dvs. întâlnire cu "Întunecare" sau cu un text al lui Cezar Petrescu şi cum l-aţi regăsit acum?

Ţin minte foarte bine. Primul text de Cezar Petrescu l-am citit când eram copil, era o zi de duminică, de sfârşit de vară, aveam 12 ani, eram în comuna în care m-am născut, Dârlos, lângă Mediaş, şi am început să citesc "Calea Victoriei"... Al doilea a fost "Întunecare". Asta a fost prima mea întâlnire cu Cezar Petrescu. Întotdeauna Cezar Petrescu a fost conexat în mintea mea de copil cu Camil Petrescu. Şi pentru potrivire de nume, dar şi pentru că, inevitabil, "Întunecare" şi "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" al lui Camil Petrescu, ambele depun mărturie pentru aceeaşi perioadă, pentru aceeaşi secvenţă istorică, pentru aceeaşi tăietură în istoria poporului român care este Primul Război Mondial.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

● Dintre romanele lui Cezar Petrescu, "Întunecare" este socotit cel mai important. Cum îl consideraţi dumneavoastră?

Cred că din multe puncte de vedere, din perspectiva şi a literaturii, dar nu numai, acest roman este foarte important. Ca reuşită literară, ca reuşită a descrierii unui mediu social, a unui climat spiritual, esenţial într-un moment destinal al evoluţiei unui popor. Din acest punct de vedere, mie îmi spune foarte mult, pentru că există similarităţi între perioada aceea şi ceea ce se petrece acum, după '89. Atunci a fost un război ce s-a încheiat cu anumite urmări şi mai ales cu anumite deziluzii, iar acum s-a încheiat Războiul Rece, a dispărut un tip de societate şi au apărut alte deziluzii pentru că au fost înainte alte iluzii...

Cezar Petrescu reuşeşte să aducă în prim plan toate păturile sociale, toate grupele importante ale societăţii româneşti, de la ţărani până la burghezia medie, burghezia hiperbogată, politicienii reprezentanţi ai claselor sociale, femei, bărbaţi copii, bolnavi... O paletă extrem de largă de personaje care dau un tablou adâncit al realităţilor româneşti de atunci. Câte cercetări sociologice avem noi despre realitatea acelor ani? Deloc. Câte cercetări istorice propriu-zise? Aproape deloc. Deci valoarea documentară a acestui roman, pe foarte multe straturi explicative şi interpretative, este uluitoare. Pentru că avem descrise medii sociale, stări existenţiale, stări de psihologie publică. De pildă, în momentul în care izbucneşte războiul, avem o combinaţie extraordinară şi care dă măsura tragismului a ceea ce avea să urmeze.

Eroul principal, Radu Comşa, are ultima întâlnire de dragoste cu amanta lui, cu Zoe şi Zoe înseamnă viaţă... Ce se întâmplă în momentul în care ajunge în stradă?! Se uită, vede că s-a petrecut ceva, războiul a fost anunţat, soldaţii deja mărşăluiau pe străzi, spre gară, târgoveţii erau derutaţi, oamenii sunt descrişi toţi în haotismul acela al cotidianului în care istoria mare vine peste oameni, ducându-i în toate direcţiile... Câţi oameni pot înţelege istoria mare într-o clipă a cotidianului? Câţi vor înţelege că din acel moment viaţa lor va fi cu totul şi cu totul alta decât s-au gândit vreodată?

● Cât război şi câtă pace sunt în romanul "Întunecare"?

Avem de-a face aici cu această cezură din istoria noastră naţională şi a lumii, e vorba de Primul Război Mondial... Toţi îşi fac iluzii şi sunt descrise cu foarte mare abilitate stări sufleteşti... Este acel sentiment extraordinar de început care putea să promită evoluţia pe o scară morală elementară a personajelor. Este un roman despre război şi în care apar moartea şi mutilarea. E tema morţilor reale şi a mutilărilor reale şi simbolice. Iar momentele premergătoare războiului sunt excelent descrise. Este momentul în care eroul, Radu Comşa, este rănit, dar nu în mod obişnuit, ci mutilat... Şi mutilarea a ce?! A ceea ce era cel mai frumos din el, chipul... Schijele îi distrug armonia feţei, zâmbetul lui devine un rânjet, ochii îi sunt umbriţi... Prin urmare, apare un plan antropologic, ajunge să fie omul însemnat...

E vorba de alienare, înstrăinare, însemnare şi incapacitatea totală a lui de a se adapta la lume. E vorba, statistic vorbind, de o situaţie în care vor fi fost atunci zeci de mii, probabil sute de mii de oameni care au luptat pe front şi au scăpat, dar n-au scăpat de urmările frontului... Mai este încă un plan foarte bine acoperit în roman. Cel al luptei politice. Şi sunt câteva scene excelente. Precum cea în care Comşa este purtat prin sate ca să câştige voturi pentru un politician veros... Nu sunt multe pagini în literatura română despre ceea ce înseamnă o campanie electorală în România interbelică. Aici se văd mitocănia, golănia, demagogia, totalul cinism al politicienilor şi nu se poate să nu te gândeşti la similarităţile dintre acea perioadă şi cele ulterioare.

● Cât de departe vi se pare Cezar Petrescu de scriitorii colegi de generaţie?

El este din multe puncte de vedere, în termeni moral-politici, superior multor colegi de generaţie. Din acest punct de vedere, dacă e vorba de o anumită sincronicitate între concepţia lui şi ceea ce se petrece în spaţiul european, el este mai european decât mulţi alţii. Iar dacă la mulţi dintre scriitorii români din acea perioadă sunt prezente în mod explicit, dar de multe ori implicit, cote de participare a intoleranţei, a exclusivismului, xenofob sau rasial sau de clasă, acest lucru nu se petrece deloc la Cezar Petrescu. Chiar în evoluţia lui ca personalitate morală, încă de la 18-20 de ani, a fost unul dintre primii care s-au detaşat de formele de manifestare antisemită ale multor tineri din generaţia lui. El nu a fost niciodată antisemit. Din contră. Şi a intuit că dacă aceste forme de manifestare vor continua, vor avea efecte devastatoare, ceea ce s-a şi întâmplat.

● Cât de viu este astăzi romanul lui Cezar Petrescu? Sau cât de pregătit e publicul de acum pentru un asemenea text?

E foarte viu. Dar publicul nu e pregătit, din păcate, pentru că este insinuat la nivel de percepţie publică, mai ales la nivelul tinerei generaţii, un anumit dispreţ faţă de literatura română. Un asemenea roman este un îndemn implicit-explicit la îndoială... Ieşirea din întuneric şi din "întunecare" se poate petrece dacă şi numai dacă ne îndoim că întunecarea este definitivă. Întunecările sunt făcute pentru a fi urmate de lumină...