Cohăn

N-am fost la “Cohăn” şi nici nu mi-am pus problema să mă duc la “Cohăn”. De cînd am îmbătrînit, nu-mi mai plac aglomeraţiile. Şi, deşi nu pot să fiu într-o aglomeraţie, pot s-o privesc la televizor.

N-am fost la “Cohăn” şi nici nu mi-am pus problema să mă duc la “Cohăn”. De cînd am îmbătrînit, nu-mi mai plac aglomeraţiile. Şi, deşi nu pot să fiu într-o aglomeraţie, pot s-o privesc la televizor. Ceea ce am şi. Băi, deci toată lumea zice “Cohăn”. Băi, deci toată lumea, reporteriţe încîntate, prezentatori, fani entuziaşti, deci toată lumea zice “Cohăn”. “Te duci la Cohăn?”, “Ai bilete la Cohăn?”, “Nu-ţi place Cohăn???????”, “Băi, deci eu nu-nţeleg cum adică să nu-ţi placă de Cohăn, Cohăn e cel mai tare, Cohăn e un mare artist, Cohăn e unul dintre cei mari artişti, toată lumea îl iubeşte pe Cohăn, se pare că dacă nu-l iubeşti pe Cohăn ai o problemă de estetică muzicală, Cohăn iz ză best”. Mda. Mi-a plăcut în special de o reporteriţă de la tevereunu (parcă, nu sînt sigură) care era foarte încîntată că transmitea de la faţa locului lui Cohăn. A zis de vreo şapte ori “Cohăn” şi tot nu se oprea şi spunea numai lucruri frumoase, vorbea despre el ca şi cum ar fi prieteni vechi, nu aşa, o aventură de-o melodie – două. Ce să zic. Revenirea în studio s-a făcut tot cu “Cohăn”, lucru care nici nu m-a umplut de spume.

E bine că-ţi place de “Cohăn”. Dacă nu, eşti un paria al societăţii, o jagardea penală, o proastă suferind de grave malformaţii estetice. Eşti cea mai proastă. “Cohăn” rulz. Ne place să vorbim despre el. Cînd îi pronunţăm numele, parcă ne-am pus vocea la înmuiat. “Cohăn”. Şi viaţa e mai frumoasă. “Ai nişte «Cohăn»? Dă-mi şi mie «Cohăn», ah, ce mult mă răscoleşte la sentcimienciu trisciu «Cohăn», n-am văzut aşa artist”. Mey, păi dacă-ţi place aşa de mult, greu ţi-ar fi să-i pronunţi ca lumea numele. Ditamai artistu’, vorba aia, “care am apărut şi la televizor, care am cîntat cu Bono, sau, mă rog, Bono a cîntat cu mine”, te duci tu, reporter, şi habar n-ai cum îl cheamă pe “Cohăn”. Buey, deci. Eu, să fiu “Cohăn”, m-aş supăra, sincer. “Uite, mă, la ăştia, îmi pocesc numele, după ce mi-am anunţat venirea în ţara lor din primăvară, nu s-au prins cum se pronunţă ca lumea «Cohăn». Şi mai şi vorbesc de parcă au doctorat în «Cohăn»“. Naşpa, frate, ce să zic. Dacă vrei un umăr pe care să plângi, I’m your man. :)

Acuma, faptul că alţii pocesc numele noastre nu e o scuză pentru că noi pocim numele altora. De ce să plătească săracul “Cohăn” că “Bucureşti” se pronunţă “Budapesta” – o greşeală de care m-am şi plictisit, asta nu mai e de natură să mai jignească pe nimeni. M-am obişnuit de mult să fiu bucureştean-budapestan. Dar pe “Cohăn” să-l cheme cum trebuie şi să nu plătească el pentru prostia altora. Zic.