x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Colocviul Național de Istorie, ediția a XXIV-a 18 – 19 mai 2022

Colocviul Național de Istorie, ediția a XXIV-a 18 – 19 mai 2022

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Mai 2022   •   18:31
Colocviul Național de Istorie, ediția a XXIV-a  18 – 19 mai 2022

Muzeul Naţional Cotroceni organizează în perioada 18 – 19 mai 2022, cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, Colocviul Naţional de Istorie, manifestare culturală de tradiţie, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie și dedicată Centenarului Încoronării (15-17 octombrie 1922).

Lucrările Colocviului Naţional de Istorie, organizat şi cu participare internaţională, vor fi susţinute de specialişti din muzee, biblioteci, institute de cercetare şi universități.

Temele dezbătute de participanți se vor referi, în cadrul Secţiunii Istorie, la momentele serbărilor încoronării de la Alba Iulia şi Bucureşti, care au marcat simbolic finalizarea actului unirii tuturor provinciilor istorice românești sub sceptrul unui singur monarh, o recunoaștere a rolului pe care Regele Ferdinand şi Regina Maria l-au avut în realizarea și afirmarea internațională a Marii Uniri; personalități și evenimente semnificative în istoria României (secolele XIV-XX); modernizarea statului român (secolele XIX-XX)  cercetarea principalelor reforme și măsuri adoptate de statul român care au contribuit la modernizarea structurilor sale economice, sociale și politice; democrație și totalitarism în Europa secolului XX – analiza principalelor tendințe de evoluție politică a statelor europene, incluzând România.

Cea de-a doua secţiune a Colocviului Naţional de Istorie, axată pe problematica Patrimoniului Cultural, îşi propune punerea în circuitul științific a cercetărilor privind patrimoniul cultural mobil şi imobil deținut de instituții şi colecționari, precum şi  patrimoniul imaterial al României.

Cercetarea științifică este un obiectiv important al activității Muzeului Național Cotroceni, iar valorificarea acesteia reprezintă o mare oportunitate pentru muzeu de a-şi afirma rolul său educativ, în strânsă concordanţă şi cu tema din acest an a Zilei Internaţionale a Muzeelor: Puterea Muzeelor/The Power of Museums.

 

×