Compunere

A venit toamna. Pasarile au plecat in tarile calde. E toamna si la mine-n gand, si la mine-n suflet. Toamna mi-a patruns in suflet si mi-a inundat sufletul (pardon de neplacuta fuziune redundanta). Afara ploua. "Ioane, hai in casa, ca ploua, ma!" "Lasa, fa, Marie, ca si-aici ploua!" Sterile si conformiste, ideile au iesit cu capul prin ploaie si s-au facut fleasca. Acum astept din secunda in secunda sa le-aud cum incep sa stranute, ca sa vezi ce mama de bataie le trag. Adica, dupa ce ca sunt sterile si conformiste, imi mai dau si bataie de cap.

Ca si cum n-ar fi suficient sau ca un copil care se stie enervant si mai rau face, ploaia asta preconizeaza o flescaiala la fel de concreta ca o idee tampita, dar fixa. A venit toamna. Acum chiar c-a venit toamna. Necesarmente-insistentemente sa intervin acum cu binecunoscutul "acopera-mi inima cu ceva", c-asa spune toata lumea, iar eu, cu ideile mele sterile si conformiste, nu ma pot pune de-a curmezisul. De Nichita Stanescu "cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta".

Dar poate ca e mai bine sa precizez ca pasarile care au plecat in tarile calde de fapt n-au plecat sa faca plaja, au emigrat la munca in strainatate. Vor face oua la negru si le vor vinde pe sub mana, la jumatate de pret. Acolo e vara, iar soarele straluceste pe cerul ca de clestar. Cu banii luati, isi vor construi un maidan imens deasupra Oceanului atlantic-cu-a-mic, o platforma din sticla deasupra apei si vor sta pe sticla si se vor zgai la delfini si la rechini (care vor vrea sa le manance, dar se vor da cu botul de sticla "vor fi luat o teapa, cum ar veni"). Dar destul despre pasari, sa aducem in discutie ideea sterila si conformista a nostalgiei. Nostalgia este atunci cand... aaa... nostalgia este atunci cand. Sa fim patetici si irespirabili. Sa fim insidiosi in nostalgia noastra. Nostalgia este ceva care. Nu este ceva care nu. Cand vine toamna, vine, in mod clar si irefutabil, si prietena ei, nostalgia. Oamenii ie tristi si patetici si irespirabili sub umbrelele lor cu spitele rupte de la ultima furtuna. Sunt plapanzi sub jachetele lor impermeabile. Sunt indignati in ghetele lor cu talpa groasa. In toamna asta in care nostalgia e atat de.

Dupa ce a castigat la sase din patruj’noua de mers la Briusel, Vosganian s-a dus si si-a dat premiul inapoi. Ca un cetatean onest care se duce la politie cu portofelul plin de bani pe care l-a gasit, intamplator, pe strada. Ca ma buseste si plansul. Aceasta toamna este o toamna care. In aceasta toamna mai aflam ca. Se vor inregistra precipitatii si vom fi uzi. Vom raci. Ne vom duce la farmacie si vom avea o mare dilema in fata imensului perete acoperit cu medicamente pentru raceala. Nu vom sti pe care sa le-alegem: pe cele cu actiune imediata sau pe cele cu actiune pe lunga durata (acest fapt a fost remarcat si de Jerry Seinfeld intr-un stand-up, odata).