Constantin Abăluţă: O spiritualitate elementară

SĂ NE CUNOAŞTEM SCRIITORII: Nimic şocant, nimic teatral in poezia lui Constantin Abăluţă. Abăluţă surprinde angoasa lucrurilor inseşi. In loc de a-şi proiecta angoasa pe cele din jur, se lasă invadat de umoarea difuză a acestora

SĂ NE CUNOAŞTEM SCRIITORII:

Nimic şocant, nimic teatral in poezia lui Constantin Abăluţă. Poetul mizează pe normalitatea banalului, a cotidianului repetitiv, forţăndu-l insă a-şi dezvălui resursele disimulate, misterul irezolvabil. Precum in pictura metafizică a unui Chirico, imaginea nudă transmite o adăncime absconsă, formele clare se arată a fi depozitarele unei vieţi secrete. Cu căt claritatea formală e mai articulată, cu atăt umbra sa e mai tulburătoare. Abăluţă surprinde angoasa lucrurilor inseşi. In loc de a-şi proiecta angoasa pe cele din jur, se lasă invadat de umoarea difuză a acestora: "tăcerea străzilor pe care treci prima oară/ ce paşi mici fac prin iarbă prietenii/ nimeni n-are timp la-ndemănă/ văntul urăşte evantaiele/ pietre, cum aflaţi voi răsăritul?" Poetul are cultul obiectelor tratate precum nişte zeităţi sui generis. E un misticism al entităţilor minore, lucruri şi fiinţe prin intermediul cărora se regenerează o spiritualitate elementară, de inceput de lume: "e atăta tăcere in acest zid/ de parcă aş trăi o mie de ani/ zilele anoste din creierul meu/ se ascund in sticla ferestrei/ şi de acolo incearcă să/ momească trecătorii de pe stradă:/ nu să mori e porunca,/ ci să agiţi săngele in paharul mării/ ca o meduză dictator peste rechini". Incercănd regretul individuaţiei ("nedreptatea de a fi tu insuţi"), autorul Singurătăţii ciclopului se doreşte transformat in materie anorganică, pentru a putea intra astfel in fluxul ingenuu al realului: "vreau să fiu perete/ să prind lumina şi s-o dau mai departe/ fereastra ca o căptuşeală/ să-mi ţină de urăt in zilele orbitoare ale verii/ becului care se uită ţintă la mine/ să-i spun că oricănd o rugăciune ii poate stinge lumina". Posedănd acest alibi similibacovian al inregistrării fidele a unei lumi familiare, Abăluţă operează insă in economia ei modificări vizionare. Tablourile statice, umile, incompatibile cu surpriza sunt animate de curenţi cu iz suprarealist, de natură a le modifica radical. Cauzalităţile apar suspendate in favoarea unor relaţii fortuite, ca şi cum s-ar putea efectua revizuiri in planul Genezei: "cineva e atăt de departe/ incăt răurile cad in prăpastie/ şi-i multă vreme secetă pe cămp". In clipele sale faste, poetul intuieşte o relaţie intre microcosmul casnic şi macrocosm, precum un tur de forţă al pasivităţii oblomoviene ce-şi aplică o terapie excentrică: "in clipa asta geografia infinitului mi se plimbă pe trup/ toţi oamenii pe care i-am cunoscut mi se-nvărt anonimi prin creier/ sunt o pepinieră de fapte de gradul zero/ şi-n geamul ferestrei mele amurgul bate pieziş". Prin creaţia sa complexă, in care aluvionează numeroase materii morale şi expresive, unificate de-o inteligenţă estetică ce transmută peisajul insignifianţei in condiţia unei prezenţe lirice pline de dramatism, Constantin Abăluţă, in pofida bizarelor rezerve ale unor critici, este unul dintre cei mai insemnaţi poeţi pe care ii avem in prezent.

CV

Constantin Abăluţă. n. in 1938. Arhitect diplomat. Din 1969 este scriitor liber profesionist. Poet, prozator, dramaturg, eseist, traducător, grafician. Peste 30 de volume de poezie (unul tradus in Franţa şi altul in Belgia), 6 de proză şi 2 de teatru. Peste 25 de volume de traduceri din literatura universală. La Radio i s-au montat două piese proprii şi două dramatizări (după Beckett şi după Bulgakov). Anul trecut regizorul Gavriil Pinte a prezentat spectacolul radiofonic "Drumul furnicilor", pe un scenariu propriu, din toată opera poetului. Trei premii ale Uniunii Scriitorilor. Două premii in străinătate. Teatrele refuză de două decenii să-i joace vreo piesă. E autorul unei antologii din lirica poeţilor generaţiei ’60-’70, premiată de USR. Actualmente vice-preşedinte al PEN Club-ului romăn.

"Străzile vor să atingă infinitul

Intămplător, ele sfărşesc in alte străzi

Şi numerele de pe case o iau iar de la zero

Şi cutiile poştale primesc iar scrisori

Trimise de pe alte străzi finite

O, străzi, nu v-a rămas alt reazem ceresc

Decăt roua dimineţii "

(Fragment din Poemul Străzilor)

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romănia