Dan Puric: “Eu vreau să cânt Bach”

Artă în locuri neconvenţionale. Ar putea fi considerat neobişnuit un spectacol al lui Dan Puric într-un magazin, printre electrocasnice? El spune că nu. “Am jucat în locuri şi mai neconvenţionale, în baruri de noapte, ca să supravieţuiesc, evident.”

De curând, Dan Puric a fost invitatul unei cunoscute firme de electrocasnice (tocmai lansaseră pe piaţă un nou tip de aspirator), unde, pe o scenă improvizată, într-un magazin din centrul comercial Unirea, a interpretat un fragment din one-man-showul “Vis”, pe care-l joacă acum la Sala Rapsodia, spectacol plimbat cu succes în peste 25 de state ale lumii. A venit. A jucat. A fost aplaudat şi a plecat. Un magazin de electrocasnice este cel mai neconvenţional loc în care aţi susţinut un spectacol? “Cel mai neconvenţional a fost Teatrul Naţional. Şi asta pentru că era setat pe o convenţie tradiţională, şi aşa, să zicem, ar fi fost predispus să nu accepte ceea ce intră în zona experimentului. Deşi ceea ce fac eu nu este experiment. Este esenţă de teatru. Dar am acceptat. Au fost oameni la direcţia TNB care, la un moment dat, au zis: «Da, domne! Hai să-l lăsăm!». Din păcate, experienţa nu s-a continuat până în ziua de azi. Acum m-am mutat la Rapsodia, pe Lipscani, unde sper că va fi compania Dan Puric şi unde am deja spectacole”. Şi totuşi... ce caută Dan Puric printre televizoare, aspiratoare, maşini de călcat... “Am luat-o ca pe o provocare.

Am acceptat asta şi pentru a face conceptul de reclamă mai inteligent. Există şi modalităţi deştepte de a face o reclamă, nu numai stupizenii. Să nu uităm că reclama este o formă de artă. Iar cine face o reclamă bună este un mare artist.”

După 20 de ani de carieră, în momentul de faţă, Dan Puric se zbate să găsească sponsori pentru Sala Rapsodia. “Nu se înghesuie mai nimeni. Rapsodia trebuie restaurată cu totul şi, pentru a o pune pe picioare, am nevoie de vreun milion de euro. Ori ţi se dau bani ca să te determine să intri într-un program de neam prost, ori să furi cu ei. Iar eu nu accept astfel de compromisuri. Eu vreau să fac disciplină. Vreau să cânt Bach. Vreau să cânt Enescu. Eu am melodia mea. Care este melodia poporului român. Eu cânt Ciocârlia. Ei nici măcar manele nu cântă...”

“Rapsodia trebuie restaurată cu totul şi, pentru a o pune pe picioare, am nevoie de vreun milion de euro. Dar nu se prea înghesuie nimeni. Ori ţi se dau bani ca să te determine să intri într-un program de neam prost, ori să furi cu ei”
Dan Puric