x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Deces: Magdalena Boiangiu nu mai este

Deces: Magdalena Boiangiu nu mai este

de Maria Sârbu    |    30 Iun 2009   •   00:00
Deces: Magdalena Boiangiu nu mai este

L-a urmat repede pe soţul său, regizorul Alexandru Boiangiu, dispărut în ianuarie 2008. La moartea lui, ea spunea îndurerată: "L-am iubit mult şi acum am rămas singură".



Nu a stat prea mult singură. Descoperise că are cancer şi s-a luptat crâncen cu necruţătoarea boală, până în ultima clipă. Magdalena Boiangiu - cunoscut cronicar de teatru şi analist de politică externă - a murit luni seara, în jurul orei 22:00. Corpul neînsufleţit va fi incinerat miercuri, ora 11:00, la Crematoriul uman "Vitan Bârzeşti".

Aşa cum se arată într-un necrolog al Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, s-a pierdut "o conştiinţă mereu trează şi un spirit lucid şi intransigent". Regretă moartea Magdalenei Boiangiu şi reprezentanţi ai Uniunii Teatrale din România, al cărei membru ea a fost. În 2005 i s-a acordat Premiul UNITER pentru întreaga activitate de cronicar dramatic.

Avea 70 de ani. A absolvit în 1960 Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie, Secţia de critică şi teorie literară, iar din 1961 a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia Teatru Radiofonic, unde "a fost angrenată în activitatea de alcătuire a unui patrimoniu sonor al teatrului românesc". A elaborat, corectat şi revizuit zeci de traduceri şi adaptări ale unor piese din dramaturgia străină, clasică şi contemporană. Din 1973 a lucrat la redacţia emisiunilor pentru tineret, iar din 1983 a fost angajată la secretariatul literar al Teatrului Bulandra.

Începând cu anul 1990, a lucrat în presa scrisă, publicând numeroase articole în revistele Lumea, Teatrul azi, Scena etc. A lucrat la Dilema, apoi la Dilema veche, ultimul său articol în această revistă datând 18 iunie 2009. Asta înseamnă că forţa minţii sale a ajutat-o să fie lucidă până în ultimele clipe.

×
Subiecte în articol: arte