Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi... ă... de cultură (am numit aici binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi de... ă... cultură “Mănânc, deci exist”), lumea bună a farfuriilor zice că e de bine.
Despre binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi... ă... de cultură (am numit aici binecunoscuta emisiune de cultură gastronomică şi de... ă... cultură “Mănânc, deci exist”), lumea bună a farfuriilor zice că e de bine. Noi am interveni puţin mai mult cu polonicul şi am adăuga, fără fasoane şi fără dispreţ, puţine condimente din natură, prefăcând-o astfel într-o supă mult mai interesantă decât se vrea chiar ea însăşi. Amatorii de senzaţii culinare tari întrezăresc în această emisiune nu doar senzaţii culinare tari, ci şi senzaţii de idei. Când un om gândeşte, asta nu poate fi decât lăudabil. Dar când acest om gândeşte şi, în egală măsură, se mai numeşte şi Dan Chişu, ei bine, atunci acest lucru riscă să devină colosal. Fără să gândim prea mult, ne grăbim să autentificăm prin prezenta faptul că Dan Chişu mănâncă, deci există, gândeşte, deci mănâncă, mănâncă, deci mănâncă şi, nu în cele din urmă, gândeşte, deci există.
Întocmai ca şi croitoraşul cel viteaz, aventurosul bucătar nu se codeşte şi porneşte lupta gastronomică (şi gastrologică!!!) având o mână pe cratiţă şi cealaltă pe Encyclopedia Britannica. Când mai oboseşte, le schimbă între ele. Uite-aşa face că în loc de sare, pune idei în mâncare. Şi sentimente (auci!). Ca să nu se prindă invitaţii emisiunii că i-a trişat şi că, de fapt, el a citit în timp ce a învârtit în cratiţă, în timp ce le bagă sub nas le mai pune şi nişte întrebări de baraj. Preferata noastră e delicioasa dilemă. Două puncte. “Mănânc, deci exist sau exist, deci mănânc”. Semnul întrebării.
Sincer, noi am răspunde fără ezitare “mănânc, deci”.
Mai provocator decât o discuţie filozofică în timpul mesei nu credem că mai poate fi nimic. Decât, poate, o partidă de sex pe aragaz.
Pe aragazul aprins.
Citește pe Antena3.ro
Profund încurcata întrebare a născut, de-a lungul timpului, frământări de tot felul. Dacă mănânc, înseamnă că exist. Dar exist şi fără să mănânc. Dacă, deci, nu mănânc, înseamnă că nu mai exist? Greu de răspuns.
Ţineţi minte scena din “Cel mai iubit...”, când Victor Rebengiuc, şef de cadre, îi zice lui Ştefan Iordache (Victor Petrini la deratizare). Zice Rebengiuc: “Zi şi mie două idei filozofice”. “Filozofice”? “Da. Filozofice”. “Cuget, deci exist”. Rebengiuc, cu lingura de grâu încolţit în mână: “Ce-i asta?” “O idee filozofică”. Rebengiuc, vegetarian şi uşor stupefiat: “E-a ta sau e-a altuia?” “Nu, nu-i a mea”. “Da’ a cui e?” “A unui mare gânditor francez”. “Şi ce-nseamnă asta?” “Că este foarte sigur că exist, din moment ce gândesc”. Rebengiuc, şef de cadre, vegetarian şi stupefiat dar prefăcându-se că nu e stupefiat: “Mare brânză! Păi cum adică, dacă nu gândesc, nu exist? Păi, uite, grâul ăsta încolţit. Sau un cal sau un măgar. Nu gândesc. Înseamnă că nu există”? “Nu pot să spun că nu există, dar e foarte sigur că eu exist, din moment ce gândesc”. Pierdut de tot, Rebengiuc, şef de cadre, vegetarian şi stupefiat, trece la altele: “hai, mai zi alta”.
Vezi? Aşa e şi cu emisiunea lui Chişu. Naşte tot felul de stupefacţii. Vegetariană sau nu, putem spune despre o stupefacţie că e reuşită numai dacă simţim nevoia să trecem la alt meniu. Scuze. La alt subiect.
