C(RAMPE)
In 1869, imparatul Napoleon al III-lea i-a momit pe oamenii de stiinta cu un considerabil premiu, daca inventau un substitut al untului, destinat fortelor armate si claselor sociale inferioare.
Chimistul francez Hyppolyte Mege-Mourier a inventat substanta "oleomargarina", denumita pe scurt "margarina", o chestie de uleiuri vegetale incinse pana la 150 de grade Celsius si lasate sa se solidifice in prezenta unor catalizatori din nichel.
Desi nu s-a bucurat de prea mare succes, marea revolutie de popularitate a margarinei avea sa vina mai tarziu, pe la inceputul secolului XX, indeosebi datorita pretului ei scazut. Imbogatita cu coloranti si vitamine sintetice, margarina s-a impus pe piata ca substitut ieftin al untului.
Ea e foarte sanatoasa pentru om: metabolizata cu greu de ficat, modifica membrana celulara, slabind considerabil eficienta sistemului imunitar, inlocuieste substantele naturale care au rolul de a curata peretii vaselor de sange, ducand in timp la sclerozarea acestora si expunand consumatorul la boli ale aparatului cardiovascular si digestiv. Misto!
Am vazut-o pe Andreea Marin intr-o reclama la Wiesana si m-am intrebat ce-o fi cu fata asta de mananca margarina. Dupa ce, acum catva timp, se impusese in zona de respect absolut a maselor de oameni care-o iubeste (sic!) prin celebra "eu nu beau, nu fumez, nu... nimic", Andreea vine acum sa promoveze, in prime-time, pe postul national de televiziune, un produs cancerigen, degraba aducator de celulita si greu de metabolizat in ficat, obtinut prin incalzirea la mai mult de o suta de grade Celsius a unor uleiuri vegetale, care, ulterior, vor fi fost colorate si aromatizate artificial, solidificate in prezenta nichelului si imbogatite (ce sa zic!) cu vitamine gustoase.
Sa stiti c-am remarcat ca n-a mancat, ca n-a vrut decat sa ne momeasca pe noi, prostii care se uita-n gura ei. Am vazut ca n-a facut decat sa intinda cauciucul ala pe paine si ca, la sfarsitul genialelor replici pronuntate cu inflexiuni de felina intrata in rut, a ramas cu felia in mana. Sau o fi pus-o pe masa? Nu mai stiu. Fapt e ca faza asta mi-a amintit de celebrele scene din filme in care ea vrea sa-l otraveasca pe el si-i toarna otrava-n cafea, dupa care-i intinde afectuos ceasca, ea bea privindu-l imbietor in ochi, iar el, prost sau nu, dupa cum vrea scenaristul, ii cade (sau nu) in capcana.
Ma mai gandesc ca e posibil ca Andreea sa aiba, in capul ei de zana buna, un plan diabolic: tot mai multi oameni sa se imbolnaveasca de pe urma consumului de margarina ca sa apeleze la emisiunea ei. Sa-i trimita ea la tratament. In ce ma priveste, atata vis mai am si eu: s-o vad pe Marin mancand margarina. Vreau s-o vad cum mesteca plasticul ala intins pe paine, facand "mmmmm". Atata. Atatica vis.Citește pe Antena3.ro