x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Dobrogea, pitoresc şi exotism la malul Mării Negre"

"Dobrogea, pitoresc şi exotism la malul Mării Negre"

de Luminita Ciobanu    |    29 Iun 2012   •   22:56
"Dobrogea, pitoresc şi exotism la malul Mării Negre"

Straveche provincie romanesca situata intre Dunare si Marea Neagra, Dobrogea te fascineaza prin frumusete, prin povestea meleagurilor sale, ca un diamant slefuit in fatete. Dobrogea a fost un punct de reper pentru marii artisti ai primei jumatati a secolului al XX-lea, care au surprins, in stil propriu, felurite ipostaze ale acestui mirific tinut: de la arsita verii ce dogorea pamantul la stralucirea sticloasa a apei, la exotismul oamenilor care-si duceau viata aici – turci, tatari, evrei, tigani, macedoneni, romani – sau la individualitatea strazilor teribil de inguste, pe care se gaseau felurite cafenele, hanuri, case cu gradini incarcate cu trandafiri. Din toate acestea nu lipseste Balcicul, orasul alb, ce se gaseste astazi in Bulgaria.

Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Nicolae Darascu, Iosif Iser, Francisc Sirato, Ion. Th. Romanati, Vasile Popescu, Marius Bunescu, Rodica Maniu, Jean Al. Steriadi, Stefan Dimitrescu, Magdalenda Radulescu, Petre Iorgulescu Yor, I. Theordorescu-Sion, R. Schweitzer-Cumpana. Sunt nume de referinta in pictura romaneasca, ale caror lucrari – valori ale galeriei de arta romaneasca aflate in colectiile Muzeului Brukenthal din Sibiu – pot fi admirate in expozitia care s-a deschis la 20 iunie la Muzeul Bucovinei din Suceava.

Iubitor de arta, Tudor Arghezi a urmarit indeaproape evolutia multora dintre marii nostri pictori, despre expozitiile carora a vorbit, pe larg, in presa vremii. "Pictura lui Darascu e o arta fericita, darnica, optimista. Artistul manuieste soarele, cerul, vegetatia, lumea, cu pasiunea si franchetea naturii, de la care a invatat gestul mare si liber de a construi. El evita detaliile si credem ca le dispretuieste. Tablourile sale, peisaje, privelisti, marea, zarea, sunt insa adancite si un suflet bate in fiecare, ca si cum ar fi niste fiinte ganditoare", spunea poetul despre Nicolae Darascu, in timp ce tablourile lui Pallady ii conturau o emotie profunda.

"Pictorul Pallady si-a extras personalitatea si si-a formulat-o in rabdarea si linistea solemna a naturii. O gestatie lenta, o munca neincetata, o dragoste nemarginita. Pensula lui gandeste si se emotioneaza. Tablourile lui poarta, s-ar zice, urmele unei sarutari mistice, si se vede ca in sufletul artistului distins si de o incomparabila delicatete, fiece tablou a fost, in ora lui, asezat si venerat ca o icoana".

"Tonitza e pictorul fragezimilor fecioriei si al naivitatilor uimite. Ochii catifelati ai copiilor, surprinsi de pensula lui, sunt de neuitat." (Tudor Arghezi, "Pensula si dalta")
Asadar, daca pasii va poarta prin Suceava, descoperiti "Dobrogea, pitoresc si exotism la malul Marii Negre", surprinsa de marii nostri pictori, expozitie gazduita de Muzeul Bucovinei, ce poate fi vizitata la pana la 8 iulie.

×