Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Andrei Konchalovski a dovedit în cele mai multe cazuri că este un regizor de geniu (dovedesc asta titluri ca „Un cuib de nobili”, „Romanţă pentru îndrăgostiţi”, „Siberiada”, „În slujba lui Stalin”, „Azilul de nebuni”) şi unul dintre puţinii care au reuşit să ecranizeze sublim şi aproape de perfecţiune o piesă de teatru semnată Anton Pavlovici Cehov („Unchiul Vania”).
Dar sunt departe de a fi convinsă că toate acestea îi vor şterge păcatul de a fi realizat o adaptare cinematografică după „Spărgătorul de nuci” şi mai ales în 3D! Sigur că intri în sala de cinema cu inima plină de speranţă că vei vedea o poveste emoţionantă, perfectă pentru perioada Sărbătorilor de iarnă şi în primele 20 de minute chiar poţi să te amăgeşti cu acest gând, în ciuda referinţelor intelectuale (prea pretenţioase pentru a fi necesare) pe care regizorul co-autor al scenariului insistă să le facă – cum ar fi transformarea lui Freud în personaj sau prezentarea unchiului Albert (interpretat de Nathan Lane) – cu a sa „frizură” şi cântec despre relativitate – ca fiind Einstein.
Însă Viena anilor 1920, cu tot cu veşmintele sale de Crăciun, bradul încărcat de magie, muzica lui Ceaikovski, frumuseţea şi delicateţea Yuliyei Vysotskaya (mama şi Crăiasa Zăpezii), baletul din piaţă sau vagonul în care cântă o orchestră nu sunt suficiente să salveze de la dizgraţie filmul lui Konchalovski.
Când şobolanii înspăimântători îşi fac apariţia e momentul să vă luaţi copiii de mână şi să părăsiţi „corabia”, pentru că ceea ce urmează e o combinaţie nefastă între „Equilibrium” din 2002 ( în care într-un viitor fascist unde toate formele de sentiment sunt ilegale, un om responsabil de aplicarea legii se ridică să răstoarne sistemul) şi un război dus de Spărgătorul de Nuci împotriva Holocaustului, toţi şobolanii fiind îmbrăcaţi în uniforme naziste. Pe lângă acestea, prinţul, şi anume Spărgătorul de Nuci, îşi mai ia şi poreclă demnă de un rapper, insistând să fie strigat prin folosirea iniţialelor, „NC” („SN”), care-mi inspiră aşa un „NC, my ma'n” sau varianta în română: „SN, frateeee”.
Şi cel mai trist nu e nici măcar că A. Konchalovski a stricat o poveste minunată, SAU că a realizat-o în 3D (şi ce 3D de groază!), SAU că propune o idilă telenovelistică şi un pic dusă la extrem din punct de vedere realist şi moral între cei doi copii (fetiţa şi prinţul), ci faptul că s-a gândit la ea timp de 20 de ani! Douăzeci de ani de reflecţie asupra unei orori de 110 minute.
Citește pe Antena3.ro
