(Efecte) colateral(e)

"Viata e prea scurta pentru nume lungi. Alege", scrie pe peretele metroului in care Tom Cruise e omorat de un sofer de taxi in filmul "Colateral". Soferul l-a condus o noapte intreaga catre clientii pe care trebuia sa-i omoare pentru ca, din greseala, i-a iesit cu taxiul in cale. E Jamie Foxx, revelatia cinematografica a acestui an (cu doua nominalizari la Oscar), aici in ipostaza unui om de conditie medie, cu aspiratii de mai bine si cu vise multe. Partea frumoasa cu filmul lui Michael Mann este ca, pentru un spectator care vrea sa se amuze, personajele transmit in plan secundar mesaje cu si despre publicitate.

Sa luam drept exemplu soferul de taxi. Are o leafa modesta si economiseste bani ca sa-si faca o afacere, viseaza sa petreaca vacanta pe o insula care, pentru ca ii e inaccesibila, a devenit refugiul mental de fiecare zi (are o fotografie la oglinda) si e constient de imperfectiunile sale. E cumparatorul perfect, cel care - vorba lui Frederic Beigbeder - primeste cu un zambet larg frustrarile pe care i le servesc spoturile publicitare, cu speranta ca va reusi si el sa atinga candva tara numita "lux" (199.000 lei, Ed Pandora-M).

Dupa ce-l vede uitandu-se la o revista cu masini, un client ii spune: "Iti dau tie imperfectiunile lor. Si apoi incearca sa te vindece". Vorbeste despre parinti, dar spectatorul ghidus se gandeste la facatorii de reclame care dau publicului imperfectiunile lor pentru ca apoi sa le trateze cu produsele miraculoase pentru care inventeaza spoturi ("In profesia mea, nimeni nu va doreste fericirea, pentru ca oamenii fericiti nu consuma", zice Beigbeder in carte). In film apare mai tarziu sloganul despre viata scurta pe care nu-l remarca multi, dar e acolo, in cadru la deznodamant. Cum e si logo-ul Baccardi intr-un aeroport, o discoteca si pe caseta luminoasa de pe capota taxiului care se tot plimba pe ecran.

Intr-o lume atacata de mesaje publicitare e normal ca industria sa caute cai noi de plasare a mesajelor si e imbucurator ca in Romania lucrurile evolueaza in aceasta directie.

In ultimele zile am fost atacati de mesaje publicitare "colaterale" prin evenimentele pe care televiziunile si ziarele le-au pus in practica. Mai intai au fost Realitatea TV si TVR cu teledonuri. Gestul e remarcabil, banii au fost adunati intr-un scop laudabil, dar dincolo de asta, cinic vorbind, ambele televiziuni au punctat in termeni publicitari. Au castigat credibilitate, au coborat din turnul lor (nu de fildes, ci de emisie) ca sa se implice in viata de zi cu zi, sa ajunga la locul in care ne tinem emotiile. Apoi a venit randul ziarelor. Gazeta Sporturilor a intrat in casele noastre cu un anunt in care spunea "cumpara-ma" pentru fetita regretatului Toni Alexe. La fel cum Gardianul si Ziua anuntau ca dau milioane drept recompensa pentru detalii despre Bivolaru.

Si cele doua dive ale noastre au profitat de evenimente ca sa atraga atentia. Una a consumat aproape 10 minute din cateva jurnale de stiri povestind despre un DVD, cealalta a anuntat in cateva secunde ca vrea sa infieze un copil. Efectul a fost acelasi, publicitatea "colaterala" (in sensul dat de DEx: subordonat, secundar). Diferenta e in asumarea gestului si a consecintelor lui. Iar aici e nevoie de cineva care sa explice spectatorilor ce se intampla. Asumarea consecintelor (sa ai grija de un sufletel pentru intreaga lui viata devine asumarea suprema) e motivul pentru care eu o iubesc pe "Raduleasca" orice ar face.

O replica din filmul pe care l-am ales astazi spune "sa nu ramai hipnotizat de televizor pentru tot restul vietii tale". De dragul ei, iti atrag atentia ca am evoluat. Nu-ti mai spunem ca suntem cei mai frumosi, mai buni si mai destepti. Iti intram in casa altfel, implicandu-ne in viata ta sau a prietenilor tai, sau a oamenilor care nu te lasa indiferent. Ne folosim de tot ce putem ca sa parcurgem labirintul in care ti-ai ascuns emotiile. Stim ca cine le gaseste primul invinge.