Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O dată cu numărul 100 – ediţie aniversară, pe care o celebrăm cum se cuvine –, edităm un titan al culturii noastre: Mircea Eliade. După "Noaptea de Sânziene", "Nuntă în cer", "Maitreyi", "Huliganii" etc., Eliade va fi din nou prezent la loc de cinste în rafturile Bibliotecii pentru toţi, cu "Domnişoara Christina" şi "Şarpele", două dintre romanele în care s-a remarcat printr-o incontestabilă măiestrie narativă. Vezi aici lista cărţilor din colecţia "Biblioteca pentru Toţi" apărută împreună cu Jurnalului Naţional
Dacă în "Domnişoara Christina" autorul face un recurs transparent, prin folclorul românesc, la o lume a irealului, în "Şarpele", Eliade lasă conotaţiile să meargă în toate direcţiile, anunţând de timpuriu o altă literatură decât cea realistă. În 1992, regizorul Viorel Sergovici ecraniza romanul "Domnişoara Christina". În rolul Siminei (reîncarnarea Christinei), Medeea Marinescu. Iată ce-şi aminteşte actriţa, după 20 de ani...
Jurnalul Naţional: Când a apărut filmul "Domnişoara Christina" aveai 18 ani. O vârstă foarte fragedă pentru o actriţă, deşi debutul tău în film s-a produs mult mai devreme. Totuşi, interpretai rolul Simina, o fetiţă de doar 10 ani. Care a fost drumul către creionarea acestui rol? Ai citit Eliade în adolescenţă? Cum ai reuşit să-ţi construieşti personajul atât de greu de interpretat, despre care însuşi Eliade spunea: "Deşi încă un copil, Simina devine datorită unor experienţe singulare, matură din toate punctele de vedere"?
Medeea Marinescu: Trebuie să spun că ideea de a realiza acest teleplay i-a venit lui Viorel Sergovici mult înainte de ’89, adică în perioada în care eu aveam exact vârsta Siminei. Sigur, filmul a fost oprit din motivele bine ştiute, Eliade era pentru români un autor interzis. Când a fost turnat de fapt filmul, eu eram elevă în clasa a XII-a la Liceul "George Enescu". O adolescentă care da, citise Eliade. Şi nuvelele, şi romanele. Între 10 şi 18 ani intrasem în lumea şi în atmosfera acestui autor unic în peisajul literar românesc. La el, delimitarea dintre oniric şi real e foarte vagă, nu ştii niciodată când e vis sau realitate... O dată cu Mircea Eliade am învăţat cum se citeşte literatură printre rânduri, pentru că acolo sunt ascunse sensurile. Astfel poţi să vezi dincolo de aparenţe. Personajul Simina ascunde enigme. E cel mai interesant rol din film. Este un copil care-şi descoperă sexualitatea şi o încearcă. Limitele ei sunt mult mai adânci decât par... E reîncarnarea domnişoarei Christina...
Spui că Simina este cel mai interesant rol din film. Cum te-au ajutat să "intri în pielea personajului" regizorul şi marii actori alături de care ai jucat? Ce a fost cel mai greu de realizat, din punctul tău de vedere?
Viorel Sergovici a reuşit să creeze o excelentă atmosferă vizuală. Atunci, la filmări, am avut prima încercare de a "citi" un text la modul instinctiv, intuitiv. Eram un copil mai matur decât ceilalţi de vârsta mea, studiam muzica, jucasem în filme. Ţin minte că proba de la casting o dădusem chiar pe o scenă din film. La un moment dat, mi-a fost frică, văzând atâţia mari actori lângă mine, dar am avut încredere în intuiţia mea. O barieră: scenele de apropiere fizică dintre mine şi Adrian Pintea... El era însă atât de delicat... un actor de factură specială, un intelectual introvertit. Nu voia să-mi dea indicaţii, mă făcea să mă simt bine... Cele mai mari emoţii le-am simţit însă în prezenţa lui George Constantin. Uriaş actor! Făcea totul cu atâta simplitate, era atât de bogat interior şi "căra" asta peste tot cu el! Îmi amintesc de o scenă în care trebuia să urmărim fantoma Christinei (Mariana Buruiană) prin pădure, noaptea. Fumigenă, mister, întuneric... Nu ieşea deloc, nu înţelegeam de ce şi tot încercam variante. O simplă şi justă remarcă a lui George Constantin a rezolvat scena: "Trebuie schimbat mersul fantomei! Merge prea repede". Era un geniu. O altă scenă, aparent banală. Sorbea cafeaua. Dintr-un simplu gest, George Constantin a reuşit să creeze mister.
Că tot a venit vorba de mari actori, unii dintre cei din distribuţie nu mai sunt printre noi (George Constantin, Adrian Pintea), alţii au ales să "schimbe macazul" destinului, alegând calea monahală (Mariana Buruiană, Dragoş Pâslaru). Ce crezi că rămâne în urma unui actor atunci când viaţa sa de zi cu zi nu mai înseamnă teatru şi film?
Mă gândesc în fiecare zi la asta... Cred că rămân filmele. Şi amintirile. Care dispar odată cu cei în memoria cărora ai rămas. Noi, actorii, construim castele de nisip...
Unele site-uri de specialitate încadrează acest film la genul "fantastic", altele la "groază". Pornind de la lectura romanului, trecând prin experienţa rolului, cum ai defini tu scrierea lui Eliade, după care s-a turnat filmul? Este filmul lui Viorel Sergovici "true to the book"?
Scrierea este, după părerea mea, o proză fantastică. Iar teleplay-ul a avut la bază un scenariu după nuvelă, în care dialogul a fost foarte fidel păstrat. Pe de altă parte, orice text al lui Mircea Eliade este atât de bogat şi de vizual, încât nu cred c-ar trebui "rescris". Vizualizat, da. Pe asta cred c-a şi mizat regizorul, pe faptul că textul lui Eliade e vizual şi filmic.
Citește pe Antena3.ro
