"Eliade mi-a influenţat structura intelectuală"

Profesorul universitar Thomas Karlsson ne spunea, într-un interviu, că Mircea Eliade l-a influenţat într-o mare măsură. Ca atare, l-am rugat să analizăm omul şi opera. Domnia-sa ne-a declarat că, la peste 20 de ani de la dispariţia lui Eliade, opera acestuia rămâne la fel de actuală în istoria religiilor şi în cea a ideilor, inclusiv în mediul academic suedez.

Jurnalul Naţional: Când aţi intrat în contact cu opera lui Eliade? Care a fost prima carte a sa pe care aţi citit-o?

Thomas Karlsson: Prima mea întâlnire cu cărţile lui Eliade a fost la începutul anilor '90, când am început să studiez la Universitatea din Stockholm. Am citit "Sacrul şi Profanul", lucrare care a produs o puternică impresie asupra mea, atât datorită conţinutului propriu-zis, cât şi prin stilul său pedagogic şi ursiv de a scrie, destul de rar întâlnit în mediul academic. De asemenea, am avut în programă antologia sa "Essential Sacred Writings from Around the World". După ce am citit "Sacrul şi Profanul", am simţit dorinţa de a citi mai mult şi am cumpărat "Mitul eternei reîntoarceri", lucrare care mi-a influenţat structura intelectuală.

Fascinat de... tărâmul celălalt

Când şi cum aţi ajuns să cunoaşteţi mai multe despre istoricul român al religiilor?

Consider că încă mai am multe de aflat, dar am discutat la seminarii, atât în cadrul academic, cât şi în afara acestuia, diverse aspecte ale vieţii şi lucrărilor lui Eliade. Am studiat o parte a operei sale prin comparaţie cu scrieri ale altor cercetători implicaţi în conferinţele de la Eranos, cum ar fi Gershom Sholem sau Carl Gustav Jung.

Aveţi vreo operă preferată?

E greu de ales una singură, dar din punct de vedere personal cred că am fost cel mai influenţat de cartea "Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului", care oferă structurilor spiritualităţii arhaice o explicaţie unică. Am fost fascinat în special să văd cum tradiţiile spirituale arhaice pun accentul nu numai pe sferele cereşti şi pe lumile superioare, aparţinând luminii, ci şi pe cele inferioare şi pe tărâmurile întunericului, atunci când vine vorba despre destinaţiile necesare în căutarea iluminării depline.

Ce a însemnat "Istoria Religiilor" în special (şi opera lui Eliade în general) pentru lumea ştiinţifică?

Probabil cea mai importantă contribuţie pe care a adus-o este modelul explicativ care permite compararea fenomenelor aparţinând unor religii din timpuri şi culturi diferite. Eliade a fost criticat pentru universalismul său şi pentru lipsa de perspectivă istoricistă, dar, aşa cum însuşi Eliade a afirmat, descrierile istorice nu trebuie neapărat să stea în opoziţie cu modelele non-istorice. Câteodată, bineînţeles, această opoziţie există, şi e la fel de adevărat că Eliade însuşi a căzut în păcatul căutării cu orice preţ a dovezilor pentru modelele sale, dar chiar şi acestea din urmă pot fi la fel de utile pentru cercetător.

Cum percepeţi atitudinea comunităţii ştiinţifice (dar şi cea a publicului larg) din ţara dvs. faţă de scrierile lui Eliade?

Lucrările sale sunt în prezent oarecum "exilate" din mediul universitar suedez, dar asistăm în prezent la un fel de schimbare de paradigmă: particularismul - ce a urmat postmodernismului - se află în declin, iar o căutare a modelelor universale a devenit din nou necesară.

În acest context, e foarte probabil ca Eliade să-şi recapete locul binemeritat în mediul academic suedez. În SUA, profesorul Arthur Versluis a argumentat în favoarea unei comparaţii transculturale între esoterismul oriental şi cel occidental, iar în acest sens este posibil să se facă apel la lucrările lui Mircea Eliade.

Este Eliade un scriitor care să pună probleme traducătorilor suedezi?

Personal, n-am încercat; însă avem o traducere foarte bună a "Mitului eternei reîntoarceri" în suedeză. Eliade e foarte popular în cercurile spirituale intelectuale de la noi, iar cititorii săi se numără deseori printre cei care preferă şi autori precum C.G. Jung sau Joseph Campbell.

Cum l-aţi prezenta studenţilor dvs. pe Mircea Eliade?

Nu am susţinut până acum vreun curs strict asupra lui Eliade, dar când predau Esoterismul occidental menţionez lucrările sale privind alchimia. Însă studenţii îl cunosc deja pe autorul român, de la cursurile introductive de religii comparate.

Dna Malin Fitger de la Universitatea din Stockholm a scris un eseu intitulat "Mircea Eliade şi Kundalini". Ce aţi mai putea adăuga?

Este un eseu foarte bun, care compară teoriile despre axis mundi cu simbolismul esoterismului şi tradiţia tantrică.

La limitele ficţiunii 

Eliade a abordat destul de rar mitologia nordică. Care credeţi că este explicaţia? Să fie vorba de faptul că a preferat temele cercetate "direct la sursă", precum yoga, tantrismul, religiile orientale?

Cred că, într-adevăr, acesta este motivul. Mitologia nordică i-ar fi oferit însă exemple la fel de potrivite pentru teoriile sale: şarpele Jörmungandr la periferia lumii, arborele din centrul ei, care uneşte lumile inferioare şi superioare, muntele zeilor şi aşa mai departe.

Romanele lui Eliade sunt o extensie în imaginar a operelor sale ştiinţifice. Se poate spune că, plasându-le în contextul ficţional al romanelor, avea libertatea de a aborda idei pe care nu le putea exprima direct, cum e cazul tehnicilor şi practicilor şamanice, de exemplu?

Eliade a promovat ideea hermeneuticii creative, unde creativitatea este parte a interpretării date faptelor de către cercetător. Asta ar putea conduce, bineînţeles, la limitele ficţiunii, şi cred că pot fi descoperite în romanele sale idei şi viziuni derivând din opera sa ştiinţifică. Cercetătorul trebuie mereu să menţină întotdeauna un echilibru între o interpretare prea creativă şi pura enumerare a faptelor. În studiul miturilor, de exemplu, cercetătorul trebuie să încerce să spună ceva mai mult cititorului decât lucrurile pe care acesta le poate citi singur. Însă când sunt implicate elemente de background, context, discurs etc., asta îl duce inevitabil în nisipurile mişcătoare ale interpretării.

"Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă", spunea Eliade, citând faimosul dicton al lui Wittgenstein. Şi a respectat acest principiu: deşi a abordat teme precum yoga, şamanismul, ocultismul şi vrăjitoria în operele sale, el a "tăcut" întotdeauna la un anume moment. A fost oare vorba de teama de a nu fi înţeles în mod corect?

Probabil că da, sunt sigur că Eliade a fost mult mai implicat în practici spirituale decât ar fi putut să afirme în mod deschis.

"Zâna lacului", făptura născută de Sânziene
În uleiul pe pânză "Zâna lacurilor", Kimon Loghi recurge la lumea legendelor pentru a crea fuziunea dintre basmul românesc şi alegoria simbolistă. Halucinantă, "Zâna lacului" ilustrează un tip de frumuseţe malefică. Ea este o apariţie întrupată din alge şi mâl, totdeauna plasată într-un context erotic. Asocierea zânei malefice a lui Loghi cu romanul eliadesc devine posibilă datorită titlului sugestiv pe care Eliade l-a ales: "Noaptea de Sânziene". La 24 iunie, când cerurile se deschid "pentru cei care ştiu să le privească", maleficul şi beneficul convieţuiesc în acelaşi plan, iar magia şi închipuirea dau naştere unor făpturi stranii. Este noaptea pe care o alege Eliade pentru a-şi contura personajele, noaptea în care se naşte "Zâna lacului". (Valentina Iancu)



Biografie de rocker... universitar
Thomas Karlsson (foto) predă Esoterismul occidental la Universitatea din Stockholm (Suedia). Printre volumele pe care le-a publicat se numără "Qabalah, Qliphoth and Goetic Magic" (2004/2007), "Adulruna and the othic Qabala" (2005) şi "Uthark: Nightside of the Runes" (2002). Teza sa de doctorat se referă la Johannes Bureus, kabbalah gotică şi runologia esoterică în secolul XVII. Thomas Karlsson este cunoscut şi prin faptul că scrie versurile trupei de metal suedeze Therion, dar şi ca fondator al societăţii esoterice internaţionale Dragon Rouge.

"Personal, la Eliade m-a fascinat să văd cum tradiţiile spirituale arhaice pun accentul nu numai pe sferele cereşti şi pe lumile superioare, aparţinând luminii, ci şi pe cele inferioare şi pe tărâmurile întunericului, atunci când vine vorba despre destinaţiile necesare în căutarea iluminării depline"
Thomas Karlsson