x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Epopeea lui Costa Gavras

Epopeea lui Costa Gavras

de Oana-Maria Baltoc    |    01 Apr 2009   •   00:00
Epopeea lui Costa Gavras

Costa Gavras a revenit în România, după ce în 2002 a filmat "Amen", pentru a prezenta cea mai recentă producţie a sa.



Concepută ca un omagiu adus celor care cutreieră lumea cu speranţa de mai bine, Paradis în Vest spune povestea lui Elias, un tânăr imigrant ilegal în UE care îşi începe călătoria în Marea Egee. Mirajul unei vieţi mai bune dublat de inocenţa personajului principal interpretat de Riccardo Scamarcio transformă filmul lui Gavras într-o lecţie despre şi de viaţă dureroasă, pe alocuri amuzantă, uneori penibilă. Deşi abordează o temă sensibilă, Costa Gavras reuşeşte să glumească şi ne face să zâmbim, chiar dacă avem sufletul amar. Gavras a mărturisit că istoria lui Elias nu este aceea a lui Ulise, nici a lui, "dar mă recunosc în Elias, acest străin care nu-mi este străin. Nu pot spune că este un film biografic, dar este unul personal, pentru că şi eu am venit în Franţa ca să studiez, şi am fost ca Elias, pentru că mi-am părăsit familia, limba, pentru a merge într-o ţară unde nu cunoşteam nimic". Filmul intră în cinematografele din România, de vineri 3 aprilie.

×
Subiecte în articol: arte