x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Evenimente speciale la One World Romania 12

Evenimente speciale la One World Romania 12

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Mar 2019   •   15:44
Evenimente speciale la One World Romania 12

Între 15 și 24 martie are loc cea de-a 12-a ediție a Festivalului One World Romania, în șase locații din centrul Bucureștiului. Ca în fiecare an, pe lângă proiecțiile de filme pregătim și alte evenimente speciale – o expoziție de fotografie, dezbateri diverse, o seară de poezie dedicată Ninei Cassian și ateliere de montaj și regie.

Duminică, 17 martie ne bucurăm de prezența lui Ian Buruma, unul dintre invitații speciali ai One World Romania 12, la două evenimente speciale, primul fiind o întâlnire cu Cătălin Ștefănescu și cu cititorii la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de la ora 17:00. De la ora 20:30, în Atrium-ul Institutului Francez, după proiecția documentarului „Durerea și mila”, în regia lui Marcel Ophüls, Ian Buruma va dialoga cu cineastul Radu Jude și cu istoricul Adrian Cioflâncă despre reprezentarea istoriei în filmul documentar. 

De asemenea, joi, 21 martie, de la ora 20.30, la POINT, ulterior proiecției filmului „Terminus”, în regia lui John Schlesinger, vă invităm la o discuție informală cu Ian Buruma despre viața și cariera sa. 

Pentru cei mai dedicați fani ai filmului documentar am pregătit un atelier de montaj, susținut de realizatorii filmului „Libertate”, Guillaume Massart și Alexandra Mélot și o întâlnire mai aplicată cu Avi Mograbi, care va prezenta 4 filme în festival. 

Atelierul de montaj are loc sâmbătă 23 martie, de la ora 13:00 la POINT, și este primul eveniment dintr-o inițiativă pe care o dorim de lungă durată, organizată în colaborare cu Périphérie, un institut destinat realizării de filme documentare din Franța. Ne propunem ca de mai multe ori pe an, la București, să analizăm alături de realizatori câte un film în diferite stadii ale montajului. Sesiunile vor fi deschise publicului larg, indiferent dacă activează sau nu în industria cinematografică. Sperăm ca astfel să punem la îndemâna oricărui cinefil instrumentele necesare pentru a putea analiza imaginile cu care se confruntă în viețile de zi cu zi, pentru a-i putea ajuta, poate, să devină mai conștienți de ceea ce-i înconjoară, mai activi – și în calitate de cetățeni. 

Cu Avi Mograbi vom discuta în detaliu despre toate cele patru filme proiectate la One World Romania 12, după proiecția documentarului „Răzbună-mi unul dintre ochi” – duminică, 24 martie, ora 13:00la ARCUB. Este o ocazie excelentă de a afla cu ce se confruntă realizatorul de film documentar în tot procesul de producție – atât pentru profesioniști sau studenți la film, cât și pentru publicul larg. 

Duminică, 17 martie de la ora 12:00 la POINT invităm cineaștii și distribuitorii de film români la o întâlnire cu câțiva membri ai ACID – o asociație franceză formată din regizori de film care se ocupă cu distribuția filmelor independente în sălile de cinema. Principiul care stă la baza asociației este sprijinul pe care cineaștii și-l oferă reciproc, iar filmele au astfel acces la peste 400 de spații de proiecție și la peste 100 de festivaluri de film din întreaga lume. Vom încerca să aflăm de la ACID care ar fi modelele potrivite de urmat pentru o mai bună distribuție a documentarului românesc.

A doua zi, luni, pe 18 martie de la ora 17:00 vorbim tot despre distribuția de film, în cadrul Forumului KineDok. Vom analiza modele de distribuție cu ajutorul invitaților noștri din Republica Cehă, Norvegia, Suedia și Croația.

Între 16 și 24 martie, la Pavilion 32 – Goethe-Institut București, găzduim expoziția de fotografie „Portretele migrației”. Realizată de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în parteneriat cu Ambasada Suediei la București, expoziția aduce în prim-plan migranții care numesc acum România acasă. Expoziția, care cuprinde 41 de portrete, este alcătuită din două părți: migranții din România, portretizați de fotografa și jurnalista Alina Băisan, și migranții din Suedia, fotografiați de Alexander Mahmoud. Autorii doresc ca această expoziție foto să fie prilejul unor dezbateri și conștientizări a provocărilor pe care le aduce fenomenul migrației și a integrării migranților. 

Despre fenomenul migrației vorbim și sâmbătă 23 martie, de la ora 17:30 la ARCUB, Sala Arcelor în cadrul evenimentului Migranții: experiențe, teorii, reprezentări. Bursieri ai Colegiului Noua Europă – Institut de Studii Avansate din București, au ca punct de plecare filmul „Mallé en son exil” (2017, Denis Gheerbrant), pentru o discuție ce va atinge subiecte legate de migrație, cum ar fi viața diasporică, relațiile de putere, (post)colonialismul, intersecțiile dintre exil și migrație, piața muncii și precaritatea migranților, pozițiile multiple de clasă, precum și varii aspecte legate de timp, familie și identitate.

În ultima zi a festivalului, duminică, 24 martie, de la ora 13:30 la Apollo111 în cadrul Zilelor Superscrieri, are loc dezbaterea intitulată „Rolul oamenilor în jurnalismul de interes public”, după proiecția filmului „Chaco”. Vorbim cu Diana Oncioiu (dela0.ro), Paula Căbescu (Centrul de Investigații Media), Victor Ilie (Inclusiv), Andrei Leonte (Info Sud Est) și Andreea Pocotilă (Vice România) despre procesul de a realiza un reportaj sau o investigație, despre interacțiunea cu cei de la care trebuie să obții povestea și pe care trebuie să îi convingi că ce declară ei poate ajuta pe mulți alții. Zilele Superscrieri este un eveniment organizat de Fundația Friends for Friends. 

În final, vă reamintim că vă invităm și la o serie de evenimente speciale legate de prezența românească în cadrul festivalului. Joi, 21 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, după proiecția filmului „Distanța dintre mine și mine” (regia Mona Nicoară, Dana Bunescu), Svetlana Cârstean, Angela Marinescu și Teona Galgoțiu vor recita poeziile Ninei Cassian, vor vorbi despre destinul ei, despre exil, dictatură și poezie, despre asumarea sexualității și independența gândirii. 

De asemenea, vă invităm să vă numărați printre primii spectatori ai unor fragmente din noile filme realizate de Andrei Ujică, „Things We Said Today”, și de Răzvan Rădulescu și Dana Bunescu, „Evropa” (bilete aici). În plus, vă invităm să vă înscrieți pentru ultimele locuri rămase la cele două ateliere susținute de protagoniștii filmului „Touch Me Not”, câștigătorul din 2018 al Ursului de Aur la Berlin.

×