Realizată de arhitectul Emil Ivănescu în continuarea proiectului „Acum, Aici, Acolo” care a reprezentat România la cea de-a 18-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – La Biennale di Venezia, „COcityCOfuture” are ca temă orașul contemporan european ideal. Aproximativ 14.000 de vizitatori ai Pavilionului României de la Bienala de Arhitectură Veneția 2023, din toate colțurile lumii, și-au exprimat opinia despre viitorul construit, fie printr-un text, fie printr-un desen. Peste 13.000 de desene și texte au fost realizate de aceștia, în diverse limbi ale lumii, având ca temă viitorul locuirii. Pornind de la aceste mesaje, arhitectul Emil Ivănescu imaginează un oraș ideal, care presupune dialog, pluralitate, coabitare, comunitate, participare, schimb de idei și opinii. Expoziția „COcityCOfuture” este alcătuită dintr-un sistem de tuburi de hârtie printată care poartă mesaje scrise și desenate ale publicului internațional, suprapuse peste o hartă a unui ipotetic oraș hiper-urbanizat. Publicul vizitator este invitat să citească aceste mesaje și să scrie altele noi pe benzile de hârtie, într-un gest ce definește co-viitorul lui împreună.
Prin intermediul acestui proiect, explorăm temele de libertate, identitate și urbanism în contextul coabitării comunităților multiculturale. Acest tip de dialog este crucial în Europa contemporană, unde orașele nu sunt doar spații de locuit, ci și terenuri de întâlnire pentru o diversitate de culturi și idei. Proiectul propune o colaborare interactivă, aducând laolaltă vizitatorii și expozanții într-un proces de co-creare care reflectă pluralitatea viziunilor despre viitorul orașelor europene. Utilizarea arhivei Pavilionului României de la Bienala de Arhitectură de la Veneția devine astfel un punct de plecare pentru o reflecție asupra modului în care valorile și tradițiile culturale pot fi integrate într-un urbanism sustenabil. Hărțile și colajele propuse oferă o platformă pentru a explora și valorifica diversitatea patrimoniului cultural european, subliniind în același timp nevoia de a proteja aceste valori într-o lume urbană aflată în continuă schimbare.
Proiectul „COcityCOfuture” va fi promovat și în cadrul Freedom Games din Polonia, un eveniment a cărui temă este „City.Europe.Future”, subliniind importanța dialogului intercultural și a cooperării în definirea viitorului orașelor europene. Prin sensibilizarea publicului internațional la temele curente ale urbanismului și identității culturale, proiectul va genera un dialog intens și va stimula participarea activă în dezbaterea despre viitorul orașelor.