x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziția „Între Ape” deschide dialogul despre relația pe care o avem cu apele

Expoziția „Între Ape” deschide dialogul despre relația pe care o avem cu apele

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Oct 2024   •   20:00
Expoziția „Între Ape” deschide dialogul despre relația pe care o avem cu apele

În ultimele decenii, creșterea temperaturilor a provocat efecte în lanț ale inundațiilor, secetelor, epuizării acviferelor, contaminării apelor subterane și acidificării oceanelor. Deși există o multitudine de inițiative sociale și guvernamentale care luptă pentru protejarea, extinderea, adaptarea și menținerea ecosistemelor hidrologice, arta poate evidenția mai bine decât oricare alt mod de comunicare relația oamenilor cu apa. Abordând-o ca pe un bun comun, arta contracarează perspectiva conform căreia apa este o resursă nesfârșită pentru exploatare și comodificare.

House of European Institutes din Timișoara creează spațiu de reflecție și împărtășire de cunoștințe pe tema care s-a remarcat pe parcursul anului 2024. Pe de o parte, organizațiile implicate în HEI au desfășurat proiectul multi-rezidențial Flowing Streams, o serie de rezidențe pentru artiști și practicieni, în localități rurale și semi-rurale din România, explorând interconexiunea dintre apă, pământ și viață. Pe de altă parte, echipa a remarcat o serie impresionantă de proiecte independente, realizate de alți operatori culturali, care vorbesc despre relația culturală, socială și economică a oamenilor cu apa, întreprinse de-a lungul anului 2024. Însemnătatea unei astfel de sincronizări neplanificate nu a trecut neobservată, astfel încât HEI a creat un context pentru reunirea acestor cercetări artistice într-o expoziție care va avea loc între 17 octombrie și 10 noiembrie în spațiul House of European Institutes din Bastion 1, la Timișoara. Expoziția se deschide publicului pe data de 17 octombrie, de la ora 18:00, cu un tur ghidat de curatoarea Adelina Luft.

 

Rezultatele proiectului Flowing Streams sunt unul dintre pilonii acestei expoziții. Oglindirea dintre metodologia și mentalitățile echipei internaționale de artiști din acest proiect și grupurile de artiști și cercetători din celelalte proiecte reunite au constituit în fond baza conceptuală a expoziției Între Ape

 

Stabilind legături între șapte artiști internaționali și șapte organizații din România care își desfășoară activitatea în mediul rural, Flowing Streams a creat punți între propunerile artistice și lumea rurală, între practicienii europeni și organizațiile locale și între condițiile hidrologice existente și posibilitățile viitoare de restabilire a relațiilor dintre oameni și apă. Voci, abordări și practici multiple s-au reunit sub umbrela proiectului pentru a adăuga straturi nuanțate la o conversație importantă care preocupă din ce în ce mai mulți artiști și cercetători din lumea întreagă.

 

Dezvoltat și implementat de Asociația Developing Art, proiectul Despre ploi, râuri, șuvoaie… se alătură inițiativelor artistice care abordează interdisciplinar studiul asupra apelor, în contextul schimbărilor climatice din ce în ce mai apăsătoare. Articulate în urma rezidențelor din Delta Dunării și din Valea Jiului la care echipa de proiect a luat parte, lucrările rezultate concretizează începutul unor cercetări personale despre puterile paliative, de curățare și magice ale apelor curgătoare. Proiectul „Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie…” este reprezentat în cadrul expoziției Între Ape prin lucrări semnate de Alina Ușurelu, Rucsandra Pop, Georgiana Vlahbei și Lala Misosniky.

 

 AfterLand este un proiect de cercetare artistică cu accent pe sustenabilitatea socială și ecologică a Deltei Dunării, având însă, la rândul său, o deschidere internațională, prin echipa de șapte artiști din întreaga lume reuniți în proiect, specialiști în creația interdisciplinară, ale căror practici se apleacă asupra ecologiei apei, în multiplele sale oglindiri sociale, economice și culturale. Realizat de asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință proiectul aduce în discuție și evaluează critic potențialul de a cataliza schimbarea socială printr-o abordare integrată artă-știință. Abordând dimensiunea ecologică a apei și a pământului, AfterLand pledează pentru un viitor durabil și sustenabil, unde empatia și bunăvoința dintre oameni și speciile mai -mult-decat-umane sunt cuvinte cheie. AfterLand este reprezentat în cadrul expoziției Între Ape prin lucrările Floriamei Cândea (RO).

 

Nu în ultimul rând, Între Ape oferă o nouă platformă de diseminare pentru rezultatele proiectului Smart River Cluster, dezvoltat de CUCA (Centrul Cultural Cârțișoara), sub egida Fundației DALA. Acesta a fost un efort colectiv al unui grup de instituții de cercetare, universități, asociații profesionale și experți independenți, pentru a elabora o soluție tehnică de protejare a satelor și comunelor din Țara Făgărașului împotriva inundațiilor, prin soluții bazate pe natură. Proiectul a propus, de asemenea, un plan de gestionare al ecosistemelor de apă și terestre, oferind un set de recomandări pentru autoritățile locale, regionale și centrale. Într-un context în care arta se sprijină din ce în ce mai mult pe știință în explorările sale, proiectul cu precădere științific Smart River Cluster își dezvăluie valența artistică  în cadrul expoziției Între Ape.

 

Curatoarea expoziției, Adelina Luft, și-a format și dezvoltat practica în Yogyakarta (Indonezia) de-a lungul unei linii de gândire decoloniale și a unor forme de lucru care susțin colaborarea, procesele și interdisciplinaritatea. Proiectele ei adresează interdependențele umane-nonumane, relația cu pământul, practici reziliente și de rezistență, precum și modalități de autodeterminare a unei poziții curatoriale situate în relație cu structurile de putere instituționale. Din 2021 este stabilită la București unde a curatoriat și inițiat diverse proiecte. În 2023 a fost co-curatoare la Biennale Jogja 17 „TITEN: Embodied Knowledges, Shifting Grounds”. Adelina face parte din asociația tranzit.ro/București și lucrează cu și de la Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață.

 

            Inițiativele prezentate la Între Ape reprezintă doar o parte dintr-o multitudine de astfel de proiecte din România, demersuri care au fost meticulos colectate de Rucsandra Pop și transformate într-un segment de sine stătător în cadrul expoziției. Ele constituie începutul unei cartografieri continue a practicilor existente sau imaginate legate de apă, ca modalități de recuperare a naturii socio-culturale a apelor, a situării și relaționării lor particulare.

 

 

Vernisajul expoziției va avea loc pe 17 octombrie, de la ora 18:00, la HEI – House of European Institutes din Timișoara.

 

 

            Expoziția va fi deschisă între 17 octombrie și 10 noiembrie, între orele 16:00 și 20:00 (de miercuri până vineri) și între orele 14:00 și 20:00 (sâmbătă și duminică). În zilele de luni și marți, spațiul expozițional este închis.

 

 

×