x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziţia „Măşti, păpuşi, marionete”, de Carmen Olteanu, la Sala Mare a ICR

Expoziţia „Măşti, păpuşi, marionete”, de Carmen Olteanu, la Sala Mare a ICR

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Mai 2019   •   21:51
Expoziţia „Măşti, păpuşi, marionete”, de Carmen Olteanu, la Sala Mare a ICR

Vernisajul expoziţiei „Măşti, păpuşi, marionete”, semnată de artista Carmen Olteanu, va avea loc luni, 3 iunie 2019, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38.

Carmen Olteanu este doctor în Arte Plastice și Decorative la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 2018. Lucrările ei au fost prezentate în expoziţii personale sau de grup în mai multe județe din ţară, dar și în străinătate.

Selecţie: 2005 - Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti, “Palatul Şuţu”, 2010 - Galeria UAP de Artă “Artex”, Râmnicu Vâlcea, 2015 - Salonul Naţional de Artă Temeiuri, ediţia VII, “Arborele Vieţii” - Palatul Parlamentului, Bucureşti, 2017- Galeria “Thotart”, Bucuresti, “Registre Vizuale”, 2018 - Expoziţie “Homo Ludens”- Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Galeria Artoteca, Internationale Werkstatt der Bilden Kunst - “arteMIX “ Galery Karntner Ring, Viena.

Expoziţia „Măşti, păpuşi, marionate” propune un discurs unitar, un ansamblu de portete de păpuşi ce dezvoltă o percepţie aproape conflictuală între real şi virtual. Esenţa demersului lui Carmen Olteanu constă în interdependenţa dintre lumea reală, concretă şi viziunea virtualităţii artei.

„Cred că fiecare dintre noi păstrăm amintirea și nostalgia unei jucării care ne-a fost bun prieten al sufletului, cu care am vorbit, am povestit și ne-am jucat împreună. Legat de lucrările mele vă pot spune că este o lume ludică, specifică copilăriei, o lume naivă pe care doresc să o păstrez”, mărturiseşte artista.

La vernisaj va lua cuvântul criticul de artă şi scriitorul Radu George Serafim.

Expoziţia va fi deschisă la sediul ICR din Aleea Alexandru până marţi, 11 iunie 2019.

×