x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziție dedicată cuplului de artiști Sabin Popp și Theodora Cernat Popp, la Muzeul Național de Artă al României

Expoziție dedicată cuplului de artiști Sabin Popp și Theodora Cernat Popp, la Muzeul Național de Artă al României

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Noi 2019   •   16:39
Expoziție dedicată cuplului de artiști Sabin Popp și Theodora Cernat Popp,  la Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României vă invită în perioada 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020 la expoziția Sabin Popp și Theodora Cernat Popp, un cuplu de artiști din anii 20, care va avea loc în Sălile Kretzulescu. Expoziția, care conține lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția familiei, a fost realizată în colaborare cu doamna Adina Nanu, istoric de artă și nora celor doi artiști.

Sabin Popp (1896-1928), reprezentat marcant al direcției tradiționaliste în arta românească interbelică, rămâne cunoscut pentru seria de compoziții, portrete și naturi moarte, opere care îmbină într-un mod original arta post-bizantină cu modernitatea. Chiar dacă lucrările rămase, în colecţii publice şi private, sunt puține, Sabin Popp rămâne în arta românească un artist preocupat de specificul național, cu un profil plastic extrem de personal și ușor de recunoscut.

Theodora Cernat Popp (1897-1980) a făcut parte din generaţia primelor femei din România care s-au afirmat într-o lume artistică rezervată doar bărbaţilor. Elevă, prietenă şi colaboratoare a influentelor artiste Cecilia Cuţescu Storck şi Olga Greceanu, Theodora Cernat Popp a fost o sculptoriță interesantă, atrasă de fizionomia umană, dar și o desenatoare pasionată. Opera ei, insuficient cunoscută, manifestă evidente influențe simboliste, dublată de accente moderniste.

Cei doi artiști s-au întâlnit în perioada adolescenței în casa Storck, Sabin fiind elevul lui Federick Storck, iar Theodora o prezență constantă în atelierul Ceciliei Cuţescu Stork. S-au reîntâlnit în 1924, iar în 1926 s-au căsătorit. În 1927 se năștea Rareș, unicul lor copil, iar șase luni mai târziu Sabin Popp se stingea din viață, la numai 32 de ani.

„Prin cele mai profunde trăsături ale artei lor, Sabin şi Theodora fac parte din familia artiştilor noştri de viziune clasică; bucuria înfăţişării unor rafinate armonii de linii şi culori se exprimă în compoziţii sintetice, limpezi şi echilibrate. Temperamental, Sabin Popp a rămas ardeleanul robust şi cumpătat iubind din realitate, mai presus de orice, structura clară, certă. Theodora a avut în sculpturile ei acelaşi ţel, eliminând detaliile pentru a pune în lumină, în trăsăturile personajelor biblice sau ale rudelor sau prietenilor portretizaţi, nu expresii trecătoare ci permanenţe.” afirmă doamna Adina Nanu.

Sabin Popp și Theodora Cernat Popp, un cuplu de artiști din anii ’20 este cea de-a opta expoziție temporară deschisă la MNAR în acest moment, vizitatorii având șansa rară de a vedea, într-o singură vizită la muzeu, expozițiile dedicate lui Corneliu Baba, lui M.H. Maxy, familiei Maitec, neo-avangardei românești și suprarealismului internațional.

 

Sălile Kretzulescu

Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00

Accesul permis până la ora 17.00

×