x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziții și evenimente vizuale

Expoziții și evenimente vizuale

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Ian 2024   •   23:40
Expoziții și evenimente vizuale

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă noile evenimente vizuale care vor debuta în săptămâna 15 - 21 ianuarie 2024:

Luni 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la ora 17, debutează primul eveniment expozițional generat de parteneriatul dintre Uniunea Artiștilor Plastici din România și Biblioteca Metropolitană București. Galeria Artoteca (Șos. Mihai Bravu, nr.4) va găzdui expoziția „Pictură – Obiect”, în cadrul căreia vor expune: Maria Balea, Dana Constantin, Mihai Chioaru, Gheorghe Dican, Liviu Nedelcu, Gheorghe Zărnescu și Ion Pantilie. Curatori sunt: Gherghe Dican și Liviu Nedelcu. Prezintă criticul de artă Luiza Barcan.

La ora 19, va avea loc la Galeria Căminul Artei (Centrul Artelor Vizuale), vernisajul expoziției „Confluențe plastice: abstract / figurativ”, eveniment propus de Filiala de Pictură București a Uniunii Artiștilor Plastici, prin Marius Barb și Mircea Mureșan - organizatori, Sorin Ienulescu – curator și Mihai Plămădeală – critic de artă. Expoziția reunește peste o sută de artiști din majoritatea filialelor UAP, prezenți prin lucrări de pictură, grafică, sculptură, tapiserie, instalație, obiect, asamblaj, colaj sau diverse alte tehnici mixed media. Larga participare, coroborată cu recunoașterea pe plan național și internațional a artiștilor invitați, recomandă demersul organizatoric prin magnitudine și originalitate. 

Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” (Strada Victoriei 2, Târgu Jiu) organizează, de Ziua Culturii Naționale, la ora 18:00, vernisajul expoziției ”Semn.Simbol.Semnificație” ce cuprinde lucrări ale artistei Anca Pașa-Deaconu, într-o expunere reconfigurată, ca parte a proiectului ”12”, ce a debutat la Târgu Jiu. Totodată, artista va introduce în proiect noțiunea de workshop experimental în care va implica publicul. Lucrările artistei sunt inspirate de operele încărcate de semnificații simbolice ale lui Constantin Brâncuși. Curatorul expoziției este artistul plastic Zuzu Caratanase, profesor univ. la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, iar critic de artă dr. Eduard Andrei-cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Craiova, având binecuvântarea IPS Acad. Prof. univ. dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, organizează la ora 17:00, la Galeria Arta 1 (Calea Unirii, nr. 16), expoziția „Still Life - inanimate and contemporary (Natura Statică - neînsuflețită și contemporană)” specializarea Pictură, unde vor expune profesorii: conf. univ. dr. Alexandrina Bădescu, conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, lect. univ. dr. Petre Mogoșanu, diac. asist. univ. dr. Constantin Semenov, asist. univ. dr. Gabriel Giodea, lect. univ. dr. Laura Semenov, studenții: Denisa Negru, Valentin Georgescu, Angela Mustăcilă, Stela Papură, Georgeta Lecarpentier Matea, Gabriela Dan, Oana Piscureanu, Andreea Crețan, Anamaria Călina și absolvenții: Cristina Nucă, Marioara Ghiluși, Lucia Chirvăsuță, Mihaela Matei, Eugen Dumitru. Curator: lect. univ. dr. Laura SEMENOV.

Două evenimente expoziționale vor avea loc și miercuri, 17 ianuarie:

 

Elena Drăgulelei, Vladimir Ene, Sofia Frankl, Romeo Liberis, Rodica Lomnășan, Rodica Maria, Mircea Nechita, Dumitru Radu, Andreea Teodorescu, Cristian Tarbă și Ion Vișan - artiști reuniți în cadrul Grupului „Opus” vor expune în perioada 17 - 31 ianuarie la Galeria Simeza din București (Bd. General Gheorghe Magheru, nr. 20). Vernisajul are loc la ora 17.

Muzeul de Artă din Cluj Napoca (Piața Unirii, nr.30), găzduiește de la ora 17,30, vernisajul expoziției „Viața” a pictorului de origine siriană Ammar Alnahhas. Prezintă: Dorel Găină și Demostene Șofron. Curator: Kis-Pállukács Hajnal. Lăcrările vor putea fi admirate până pe 4 februarie.

 

Vineri, 19 ianuarie, debutează la Scemtovici & Benowitz Gallery din București (Str. Jean-Louis Calderon, nr. 34), Expoziția „Schimbul patru” a artistului Emanuel Borcescu.  Vernisajul va avea loc la ora 18:30. Expoziția curatoriată de Raluca-Ilaria Demetrescu va rămâne deschisă până în 23 februarie. Demersul expozițional povestește despre preocuparea artistului pentru spațiile ruginit-crepusculare ale defunctei industrii românești, prezentând creații din perioada 2017-2023, în special, pictură în ulei, desen în cărbune, o intervenție murală – un desen in situ, cât și o arhivă de fotografie realizată în decursul a peste zece ani. "Sunt interesat de moduri subversive de a transmite mesaje, de mutația sensului imaginilor iconice, mixând și remixând forme și simboluri în căutarea de noi perspective" – Emanuel Borcescu

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×