Exprimare publica

Am gresit atunci cand… Am gresit atunci cand:
1) am spus ca cei care vin la "Iarta-ma" sau la "Din dragoste" sau la alte emisiuni de acest gen se expun ridicolului suprem - acela ca o lume-ntreaga sa rada de ei;
2) am crezut (si am spus) ca oamenii acestia devin clovnii unei natiuni intregi;
3) am spus ca drama unui om, seamanul nostru, poate fi un film bun de care sa ne radem cu telecomanda in mana;
4) am crezut sincer ca un om care traieste o drama poate fi un Bula, si-nca unul oarecare (ha, ce paradox, Bula nu poate fi un oarecare!).

Domnilor si doamnelor, de fapt, singurii de care trebuie sa se rada sunt cei care rad de altii. Am inteles asta citind o apoftegma din Pateric. In aceasta apoftegma, avva Ioan cel Pitic, unul dintre parintii care au ales sa traiasca in pustia Egiptului, povestea despre un batran ca s-a inchis in chilie. Acest batran era foarte cunoscut si slavit. Printr-o revelatie, afla ca un sfant sta sa moara si ca sa faca bine sa se duca sa-si ia ramas-bun de la el. Pentru ca era foarte cunoscut, parintele s-a temut sa iasa pe timp de zi, din cauza vacarmului pe care l-ar fi provocat aparitia lui. A ales, asadar, sa iasa seara, ca sa nu fie vazut de nimeni. Dumnezeu insa, se mai povesteste in apoftegma, a trimis doi ingeri cu faclii aprinse, sa-l insoteasca. Lumina lor a atras atentia intregului loc si toti au alergat inspre el, "sa-i vada slava". "Pe cat a crezut batranul ca fuge de slava, pe atat a fost coplesit de ea", se mai spune. Concluzia apoftegmei: "Cine se smereste va fi inaltat".

M-am intrebat ce-i face pe acesti oameni sa vina la astfel de emisiuni, iar raspunsul mi-a venit intr-o discutie cu, bineinteles, intelectualii mei. De fapt, omul asta e mult mai mare decat desteptii care se rad de el in fata televizorului. La el, disperarea invinge orice teama, chiar si teama de penibil (daca ea, cumva, exista, in termenii lui). Daca am fi mai receptivi, am putea intelege ca, expunandu-se ridicolului public (in acceptia noastra), acesti oameni ne pot invata pe noi lectia pretioasa a smereniei. Ca nimic nu e mai presus decat omorarea de sine, ca a-ti cere iertare, in orice fel, nu e motiv de misto. Coborandu-se pe sine, acesti oameni se ridica mult deasupra celor care rad de ei, a celor care refuza sa vada dincolo de gestul simplu. "Caci oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta", spunea Mantuitorul.

Pupam, cum ar spune clasicii, cu ranga pe gingii.