Incepand de astazi si pana duminica, concerte live se vor auzi la Rosia Montana spre a celebra natura la cel mai mare festival "verde" din Romania. Publicul este asteptat in premiera pentru trei zile si nopti de muzica, teatru, literatura, cat si activitati inedite in aer liber.
Trupele prezente in acest an la FanFest intretin atmosfera cu ritmuri de jazz, rock, punk, world music si hip-hop. Printre acestia se numara atat artisti mainstream, cat si numeroase trupe din mediul underground, toti artistii invitati participand pro-bono la festival. Fata de anii trecuti, la festival si-au confirmat prezenta mai multe trupe din strainatate (Ungaria, Germania, Bulgaria, Marea Britanie si Republica Moldova). INVITATI. Anul acesta vor fi trei seri de concerte, reprezentatiile live ale trupelor incepand in fiecare zi cu ora 16:00. Astfel, in aceasta seara vor urca pe scena Blackbeers (celtic), Tapinarii (art folk), Grimus (alternative), Godmode (hardcore/nu-metal), Slang (electro/acid jazz), Blazzaj (acid jazz/funk), Coma (alternative), Target (hardcore), Luna Amara (alternative metal), Zale (hip-hop/rap), Oranj (alternative), No Substance (UK, punk), Blanoz Distruzos (electro) si Injektah. Maine seara vor canta Anexa (hip-hop), Cartwheel (Bulg., metal), Bucium (heavy metal), Da (hip-hop/alternative), Nada (Ger., punk), Bio (alternative metal), Kumm (alternative nu-metal), Subscribe (fusion metal), Altar (metal), IPR (hardcore/metal), Oliver (alternative), Sart (hardcore) si Agent MC/DJ Snow. Iar ultima seara va imbina mai multe stiluri de muzica: Iordache (jazz), Dance Trauma (ska-punk), Corbus Albus (MD, alternative), Guerrilas (metal), Nightlosers (etno blues), Nociv (alternative metal), Du-te (funk/pop/jazz), (world music), Travka (alternative), Icory (groovecore), One (funky jazz) si Romano G Force. DIVERSITATE. Pe langa programul muzical foarte variat, organizatorii propun participantilor activitati de mediu, culturale si outdoor: trei trupe de teatru, lansari de carte, precum si un atelier de reciclare manuala a hartiei. Printre artistii invitati se numara trupa de teatru de la Club A, Teatrul de garaj si curte AUALEU, scriitorii Vasile Ernu si Doru Ionescu. Pe platoul FanFest vor fi expuse sculpturile in fan realizate de Erno Ciupe Bartha si lucrarile de street-art ale celor de la The Playground. FanFest propune Teatru de la Club A, cu o piesa "one-woman show", "Monoloagele Vaginului" (de Eve Ensler), in interpretarea actritei Diana Giubernea. Puteti sa va amintiti de "Prima iubire" (dupa Samuel Beckett), in regia si interpretarea lui Marian Baciu. "Umbrele pentru Lacrimi" este adusa in scena de Teatrul de garaj si curte AUALEU Timisoara, iar A.R.T Fusion va prezenta o piesa mimico-gestuala cu tema drogurilor care ucid la orice nivel, fie uman, fie din punctul de vedere al naturii. Lansari de carte vor fi urmatoarele: "Timpul chitarelor electrice", de Doru Ionescu, "Nascut in URSS", de Vasile Ernu si "Mania.ro", de Mihnea Blidariu, poet si solist Luna Amara. De asemenea, la cortul proiectiilor veti putea viziona mai multe documentare si animatii despre protectia mediului sau cu un puternic mesaj social. Documentarele ating subiecte controversate, perspective inedite asupra societatii de consum in care traim.
FANFEST DUS LA EXTREM
|
Nu ratati o noua runda de senzatii tari si foarte tari la aceasta editie FanFest. Celor curajosi organizatorii le-au pregatit mai multe instalatii si amenajari pentru cresterea nivelului de adrenalina. Saritul in fan va fi accesibil, atat celor mai temerari, cat si celor mai mici si precauti; vor fi trei nivele de inaltime de la care se poate plonja in fan. Cei impatimiti de alpinism vor putea exersa sau vor fi familiarizati cu cataratul pe un panou artificial cu mai multe niveluri de dificultate. Marea noutate a acestei editii va fi tiroliana, participantii vor putea aluneca pe o coarda si for vedea FanFest-ul de la inaltime. Biciclistii vor avea si ei parte de distractii specifice la FanFest. Vor fi organizate tururi de vizitare a zonei, un concurs de Cross Country MTB, precum si doua concursuri surpriza. Pentru sportivii care cauta performanta in fan vor fi concursurile de fotbal à la FanFest si Fan-volei.
|
Citește pe Antena3.ro