Fanny Ardant, văzută ca o lumină în obscuritate

Actriţa Fanny Ardant poate fi văzută şi astăzi la Teatrul Odeon din Bucureşti, în spectacolul "Music-Hall" de Jean-Luc Lagarce, montat de Lambert Wilson la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris - prestigioasă instituţie condusă de Micheline Rozan şi Peter Brook.

Numele Fanny Ardant atrage publicul în orice ipostază, pentru că este talentată, fermecătoare, lipsită de aroganţă. Şi-a lăsat amprenta seducătoare în filme şi pe scenă. Este foarte selectivă, deşi teatrele pariziene şi-o doresc în producţiile lor, aşa cum şi-a dorit-o şi directoarea Micheline Rozan. Pentru că piesa "Music-Hall" a lui Lagarce - unul dintre cei mai jucaţi autori francezi contemporani - a fost pe placul celebrei actriţe, Fanny Ardant a acceptat rolul. Se identifică chiar cu personajul central - o interpretă de teatru, care se hrăneşte cu iluzia acestei arte, fără de care nu poate trăi.

RITUALUL ACTRIŢEI
Scrierile dramatice ale lui Jean-Luc Lagarce sunt foarte apreciate în Franţa şi în lume, deşi nu tot publicul de teatru le gustă. Fin, profund, foarte special, cu expresii laconice, textul "Music-Hall" este totuşi pus în scenă mai rar în comparaţie cu alte piese ale regretatului Lagarce, care a murit la 38 de ani. Fanny Ardant recunoaşte că aici este vorba despre condiţia artistului. E un "ritual" al actriţei care se pune "în lumină în faţa obscurului". Pe scena Odeonului bucureştean, Fanny Ardant era chiar lumina din obscuritate (termeni caracteristici mai degrabă cinematografiei). Un decor minimalist, care redă o scenă undeva într-un teatru de provincie. Trei personaje în turneu: o actriţă şi doi dansatori. E ca şi cum Ardant şi-ar juca propriul rol. Stă pe un taburet înalt, taburetul având sens prioritar în partitura "interpretei". Jocul este lipsit de dinamism. Se contează pe "luxul periculos", care este Fanny Ardant, cu atât mai mult cu cât în piesele lui Lagarce nu se întâmplă nimic, intriga lor constând în limbaj.

LAGARCE ŞI ÎN ROMĂNEŞTE
Jean-Luc Lagarce este tradus şi în româneşte. În 2007, când a fost declarat Anul Internaţional Lagarce, a apărut un volum cu trei piese traduse de Eugenia Anca Rotescu, editat de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" - Teatrul azi. Una dintre piese se află în repertoriul Teatrului Odeon din Bucureşti - "E doar sfârşitul lumii", în regia lui Radu Afrim. Spectacolul a fost prezentat cu succes şi în Franţa.

La conferinţa de presă care a precedat cele trei reprezentaţii cu "Music-Hall", regizorul Lambert Wilson a făcut impresie foarte bună vorbind cu pasiune şi multă inteligenţă despre arta teatrală. El a jucat mult în teatru şi în film. La începuturile carierei sale a fost distribuit în spectacolul lui Lucian Pintilie "Cei din urmă" de Maxim Gorki, realizat în Franţa în 1978.

În "Music-Hall"-ul semnat de Wilson la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris, actorul are prioritate în faţa regizorului. Mai bine spus, regia cam lipseşte. Dar este prezentă Fanny Ardant, actriţa care a urmat cursurile Institutului de Studii Politice din Aix-en-Provence şi "furată" la propriu de magia teatrului şi a filmului.

"«Music-Hall» este un cântec de iubire pentru teatru, dar uneori nu-mi pasă de teatru. Văd o femeie singură care, prin nebunia şi dorinţele ei, prin căutarea de absolut, cheamă în ajutor; o femeie lipsită de dragoste, dar care are atâta dragoste de dăruit"        Fanny Ardant