Frumos ca un actor de cinema, enigmatic ca un suveran oriental

Zaharia Stancu este unul dintre acei scriitori ale căror nume stârnesc discuţii şi dispute la simpla pronunţare. Deja celebru pentru romanul "Desculţ", mai tradus decât toţi scriitorii români, Zaharia Stancu publica în a doua parte a vieţii o poveste cu totul special, cu o tematică mai puţin abordată în literatura română, cea a destinului unei şatre de ţigani, urmărită în anii celui de-al doilea război mondial. Despre destinul lui ca scriitor, despre literatura lui Zaharia Stancu şi despre romanul pe care vi-l oferă colecţia BPT, am stat de vorbă cu prefaţatorul acestei ediţii, criticul literar Răzvan Voncu.

● Este inevitabil, atunci când vine vorba despre Zaharia Stancu, poate mai mult decât în cazul altor scriitori, să-i laşi deoparte biografia... care aproape îi înghite opera. Câtă "publicitate" i-a adus această biografie, care i-a urmărit destinul de scriitor, sau cât de mult a avut de suferit opera lui de pe urma acestei biografii?

Biografia nu poate influenţa opera, dar poate avea efecte pozitive sau negative asupra receptării şi valutării ei. În cazul lui Zaharia Stancu, funcţia sa publică şi puterea de care a dispus în perioada comunistă au dus la o supraeditare a operei sale, în special a romanului "Desculţ". Editorii credeau că, astfel, se "pun bine" cu preşedintele Uniunii Scriitorilor (şi membru în numeroase comitete şi comiţii), astfel că în 1974, anul morţii scriitorului, practic, în fiecare bibliotecă de român se afla cel puţin un exemplar din cărţile sale. Rezultatul a fost întreruperea editării, după 1974, pentru că noile ediţii nu ar mai fi găsit cumpărători. Or, un scriitor care nu mai este editat moare.

● O altă consecinţă a compromisurilor pe care le-a făcut scriitorul, vizibilă după 1989, a fost valutarea "la grămadă" a operei sale, pusă câteodată pe acelaşi plan cu cea a unor politruci fără talent, prea cunoscuţi pentru a-i mai nominaliza. De asemenea, scrierile sale valoroase, necontaminate de ideologie, cum sunt "Jocul cu moartea" sau "Şatra", sunt confundate uneori cu cele compromise, cum ar fi "Rădăcinile sunt amare".

Şi poziţia scriitorului în canon este incertă. Dintr-un mare scriitor, cum era considerat oficial înainte de 1989, el s-a transformat într-unul de raftul doi sau trei, dispărând cu totul (pe nedrept, spun eu) din manuale şi programe analitice. Chiar şi cei care îi exaltă meritele ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor ezită să îi valuteze opera. Sau o fac, paradoxal, apelând tot la vechile argumente. A se citi romanul "Desculţ", care, chiar făcând abstracţie de deformările politizante la care scriitorul l-a supus în ediţia definitivă, e un roman interesant ca formulă, însă nu e capodopera lui Stancu.
Iată câte dificultăţi de receptare poate provoca, uneori, biografia scriitorului. De aceea, reeditările pe care le operează colecţia BPT sunt binevenite, întrucât îndeamnă la relectură şi reevaluare critică.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

● Cum l-aţi descoperit dumneavoastră pe Zaharia Stancu? Sau, mai exact, care e prima imagine care vă vine în minte atunci când vorbiţi despre Zaharia Stancu?

Prima mea amintire cu literatura lui Zaharia Stancu este una foarte neplăcută, peste care am trecut cu greu. În manualele generaţiei mele, prima întâlnire cu scriitorul era prilejuită tocmai de fragmentul din "Desculţ", în care ţăranii culeg via boierului cu botniţe la gură. Mi s-a părut atât de mizerabilist, atât de neverosimil şi, mai ales, atât de "pe linie" (cu propaganda comunistă, se-nţelege), încât mi-a fost greaţă de Zaharia Stancu şi de literatura lui, fără să ştiu, atunci, că şi Marin Preda reacţionase negativ la lectura acestui fragment. Dacă nu era profesorul meu din liceu, criticul şi scriitorul Marian Barbu, probabil că n-aş fi trecut niciodată peste această greaţă şi nu aş fi înţeles, în cele din urmă, că natura scriitorului nu e decât rareori angelică, iar Stancu, cu toate compromisurile sale, este un nume important al literaturii noastre contemporane.

● De-ar fi să schiţaţi un portret, ca-n oglinzi paralele, al lui Zaharia Stancu, aşa cum l-aţi cunoscut din cărţi, mărturii, poveşti, scrieri despre el...

Nobil ca un vechi aristocrat, frumos ca un actor de cinema, enigmatic ca un suveran oriental. Nimeni nu l-a înţeles până la capăt şi nimeni nu i-a creionat, deocamdată, o biografie demnă de marele personaj care a fost. Puţinele monografii şi studii care i-au fost consacrate sunt, în general (există şi excepţii), ruşinos de slabe.

● Cât de departe este "Şatra" de mai celebrul roman "Desculţ"?

"Şatra" este cu totul altceva decât "Desculţ". Este un roman de senectute, excelent construit, impecabil scris şi cu semnificaţii profunde despre condiţia umană. Lipseşte orice tendinţă către pamflet şi către "teoriile" sociale de extracţie marxist-leninistă. Este un roman despre libertate (ai cărui eroi sunt, în fond, nişte sclavi), în timp ce "Desculţ" este unul despre sclavie (deşi, paradoxal, eroii lui sunt oameni liberi). Vă repet însă că nici "Desculţ" nu este o scriere care să poată fi desconsiderată. Dacă ne referim numai la ediţia întâi, din 1948, în care intruziunile propagandistice sunt discrete, iar stilul este mult mai strâns şi mai românesc, "Desculţ" este un roman original ca formulă şi important în evoluţia speciei la noi.

● Dacă v-aş ruga să alegeţi o imagine din "Şatra", ca o fotografie, care ar fi aceea?

Imaginea staborului - a judecăţii ţigăneşti - cu care se deschide romanul, care concentrează, ca o autentică "mise en abîme", întreaga desfăşurare a naraţiunii.

● Povestea din "Şatra", cu iubirea aceea imposibilă, cu patimi dezlănţuite, cât şi cum se potriveşte lumii în care trăim? Ce ar aduce-o în zona telenovelelor şi ce ar salva-o?

Ca orice poveste "etno", e uşor de prăbuşit în trivialitate. Sunt convins că dacă un anume trust de televiziune, specializat în telenovele siropoase (şi subtil ideologizate), ar face un serial, ar transforma romanul într-o lungă manea. Însă povestea, ca şi textul care ne-o livrează nu au absolut nimic vulgar sau de joasă cultură, dimpotrivă. În lumea de azi, morala din "Şatra" nu spune mare lucru, fireşte, pentru că lumea de azi e o lume de sclavi, pentru care "asumarea libertăţii de a iubi cu orice preţ" este o sintagmă care nu mai are nici un înţeles.

● V-aş ruga să schiţaţi un dialog imaginar cu Zaharia Stancu (despre el însuşi, despre literatură, despre compromis...) şi să încercaţi să-i dezvăluiţi câteva dintre enigme.
Nu cred că aş îndrăzni aşa uşor să port un dialog cu scriitorul. M-ar strivi respectul şi... mi-ar fi frică de el! De nobleţea lui, de puterea interioară pe care o degaja, de tradiţia literară ilustră pe care o reprezenta şi pe care încerca din răsputeri să o readucă la viaţă, în plin comunism. Cred că m-aş mulţumi să îl salut cu infinită consideraţie şi să îl privesc uşor nostalgic, ca pe o fiinţă din altă lume. Ceea ce, până la urmă, a şi fost, cel puţin după 1960.