Cea de-a XVII-a ediţie a Galei UNITER va avea loc luni, 27 aprilie, în studioul 3 al TVR. Spectacolul la care se decernează Premiile Uniunii Teatrale din România pentru creaţiile anului 2008 va începe la ora 21:10 şi va dura mai puţin ca de obicei - două ore şi 45 de minute.
Schimbarea datei iniţiale a evenimentului din acest an a trezit unele suspiciuni ce planau ca o ameninţare. Unii vedeau întreruptă, după 17 ani, activitatea Galei UNITER din lipsa sponsorilor. Călită de diverse dificultăţi şi "întâmplări dramatice" din ultimii ani, echipa UNITER a găsit soluţia: desfăşurarea galei în studioul Televiziunii, române şi unde să fie prezenţi doar nominalizaţii, membrii celor două jurii (juriul de nominalizări şi juriul care hotărăşte premianţii) şi invitaţii care să ofere premiile. În total, vreo 180 de persoane. "Atmosfera" va fi una de platou tv, fără ziarişti. E o formulă total diferită de cea de la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde puteau veni în jur de 1.150 de oameni şi unde gala impunea sobrietate şi oferea un cadru larg în care fotoreporterii, operatorii tv îşi puteau desfăşura şi ei activitatea întru relatarea evenimentului. E o formulă simplificată din cauza "crizei financiare", care a lovit domeniile sărace şi în primul rând cultura. Bugetele de marketing s-au înjumătăţit şi numărul sponsorilor s-a redus. Chiar dacă spectacolul Galei UNITER va fi transmis pentru telespectatori în direct în cel mai profesionist mod - căci un studio de televiziune are toate dotările -, Ion Caramitru, iniţiatorul şi directorul acestui program numit Galele UNITER, ar dori ca evenimentul să revină, la anul, în teatru. "Vreau să mă întorc în teatru cu Gala (...). Ea reprezintă panaşul existenţei noastre", spunea Caramitru miercuri, la o conferinţă de presă. Poate că de aceea un eveniment teatral "respiră" cel mai bine în casa Thaliei.
ÎNJUMĂTĂŢIRE
Bugetul Galei este mai mic faţă de cel al ediţiei de anul trecut, cu 50% - 320.000 de lei. Suma totală a premiilor este, de asemenea, redusă, dar cu 25%, reprezentând 107.000 lei. Valoarea medie a unui premiu e de 5.000 de lei. În fiecare an, Ion Caramitru aducea invitaţi de peste hotare, care să înmâneze premii în cadrul Galei. În acest an, asemenea invitaţi speciali nu există, pentru că nu sunt bani şi nici sponsori pentru a-i aduce confortabil, cu avionul la clasa business, şi a-i caza la hotel de lux.
Echipa UNITER susţine că rating-ul emisiunii va creşte datorită transmiterii în direct din studioul tv a Galei. Evenimentul se va transmite în direct şi la Radio România Cultural, precum şi pe internet, pe site-urile UNITER şi TVR.
Gala este sprijinită în acest an, desigur, cu bugete mai mici, de Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti, ArCuB şi de câţiva sponsori.
CONSTANT CONTESTATĂ
Şi în acest an au fost nemulţumiri după ce s-au anunţat nominalizările la Premiile UNITER. A făcut-o deschis, în mass-media, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac. Ion Caramitru, care este şi preşedinte UNITER şi director al Naţionalului bucureştean, a venit cu replica şi anume că nici TNB, deşi a avut anul trecut spectacole bune, nu a fost nominalizat la vreo categorie, dar el nu face scandal, pentru că decizia aparţine juriului, căruia trebuie, în opinia sa, acordată toată autoritatea.
PREMIANŢI
În platoul televiziunii vor fi premiaţi cu distincţii ale Senatului UNITER personalităţi teatrale marcante. Olga Tudorache va fi încununată cu Premiul de Excelenţă. Premiul pentru întreaga activitate îl vor primi actriţa Margareta Pogonat, actorul Mitică Popescu, regizorul Gelu Colceag, criticul Alice Georgescu şi scenograful Dan Nemţeanu. Premiile speciale s-au acordat la două categorii: pentru muzică de teatru - Vlaicu Golcea şi pentru coregrafie în arta spectacolului - Păstorel Ionescu.
NOMINALIZAŢI
Nominalizările au fost făcute de un juriu format din criticii Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu. Creatorii Gábor Tompa, Radu Afrim şi László Bocsárdi au intrat la categoria Cel mai bun regizor, iar montările lor "Trei surori" (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), "Omul Pernă" (Teatrul "Maria Filotti" din Brăila) şi respectiv "Ivona, principesa Burgundiei" (Teatrul "Támasi Áron" din Sfântu Gheorghe) - la categoria Cel mai bun spectacol. Pentru scenografie au fost nominalizaţi Andrei Both, Velica Panduru şi József Bártha. Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal îl vor adjudeca László Mátray, Victor Rebengiuc şi Zsolt Bogdán, iar pentru interpretare feminină, rol principal - Mariana Mihuţ, Imola Kézdi şi Dorina Chiriac.
Din juriul final fac parte criticii Ileana Lucaciu, Ion Cocora, actorul Mircea Rusu, regizorul Cornel Todea şi scenograful Ştefan Caragiu.
Citește pe Antena3.ro