x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ghid de expoziție

Ghid de expoziție

25 Aug 2021   •   14:30
Ghid de expoziție

Dacă citești asta, înseamnă că ești deja vizitator Mirrors of Brâncuși, așa că bine ai venit în universul lui Constantin Brâncuși pe care l-am gândit special pentru tine. Aici vei avea ocazia să experimentezi interacțiunea cu opera marelui sculptor dintr-o altă perspectivă, una în care tehnologia ne ajută să înțelegem mai bine cine a fost omul Brâncuși și cum a gândit el.

Te invit să începi prin a privi Coloana fără de Sfârșit așezată la înălțime. Ea a fost gândită ca piesă centrală care să contureze clar atmosfera expoziției și să inducă starea meditativă pe care și-o propune opera lui Brâncuși. Inspirată din una din primele variante ale Coloanei fără de Sfârșit, am aflat ulterior că exact aceeași dimensiune și aceleași tip de poziționare au fost alese de către Brâncuși pentru a expune coloana la Voulangis, lângă Paris, în curtea lui Edward Steichen.

De aici, mergem către cutia Muzei Adormite. Această instalație îți oferă oportunitatea de a te privi pentru câteva minute exact așa cum a privit Brâncuși atunci când a creat această sculptură impresionantă. Ce trebuie să faci mai exact: asează capul în cutie și privește în oglindă. Cutia a fost concepută pentru a te invita să-ți analizezi trăsăturile și să observi cum estetica adoptată de Brâncuși, aceea de a reduce la câteva linii și forme fața umană, reprezintă de fapt o esențializare care surprinde exact trăsăturile noastre de caracter cele mai pregnante.

Sărutul reprezintă invitația noastră de a fi parte dintr-una din cele mai cunoscute opere ale sculptorului. Plasează-te ca al doilea personaj și îmbrățișează piesa existentă. Sărutul reprezintă, așa cum o spune chiar Brâncuși, îmbrățișarea tuturor cuplurilor anonime care s-au iubit vreodată. O îmbrățișare strânsă, în care îți pierzi respirația și care te face să închizi ochii, pentru a experimenta cu adevărat emoția unei îndrăgostiri și toate senzațiile pe care acest gest îl aduce după sine.

Modulul în mărime naturală după Coloana Infinitului de la Târgu Jiu e gândit să îți ofere o perspectivă asupra dimensiunii acestei opere. O să observi că este îmbrăcată în oglindă – acesta este momentul tău de meditație și introspecție. În timp ce îți trec prin minte concepte despre infinitate, despre rolul fiecăruia dintre noi pe pământ, despre cum elemente comune puse laolaltă creează o structură solidă de susținere, gândește-te la cum poți transpune aceste elemente în propria ta viață.

La final, te invităm la tăcere – ia loc pe unul din scaunele din Masa Tăcerii și vizionează cele 15 minute de film care îți vor prezenta viața sculptorului, prieteniile acestuia cu alți artiști ai vremii și parcursul său artistic.

Bine ai venit la Mirrors of Brâncuși!

Echipa de creație este formată din Silvana Dulamă-Popa (curator), Diana Miroșu (scenograf), Alin Popa (design lumină), Zoli Toth (muzică), Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie (video), Iulian Dinu (foto).

×