Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut în 1938, diplomat al Școlii de arhitectură în 1970, întreaga activitate a lui Mac Popescu a marcat viața Școlii, a arhitecților și a profesiei noastre. A fost leader al studenților arhitecți și fondator al celebrului Club A (Clubul Arhitecturii) și al Clubului Sportul Studențesc, care au fost repere ale vieții studențești din ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Ca profesor, șef de departament, decan și rector al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, a fost un catalizator activ al modernizării învățământului românesc și al deschiderii acestuia către orizonturile academice europene. Ca arhitect a construit edificii de referință alături de tineri arhitecți a căror carieră a lansat-o și a căror prietenie a câștigat-o durabil.
Mac Popescu a fost activ implicat și în viața Ordinului Arhitecților din România încă de la începuturile asociației: ca membru în Consiliul Național al Ordinului (2001-2010) și Vicepreședinte pentru domeniul educației (2002-2010), de numele lui se leagă o intensă activitate pentru primirea în profesie a absolvenților din întreaga țară, pentru ridicarea nivelului profesiei și pentru integrarea arhitecților români în lumea practicii internaționale.
Nu întâmplător, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București, Uniunea Arhitecților din România și Fundația Arhitext i-au dedicat în 2918 volumul omagial MAC 80. Emil Barbu Popescu – Contribuții la Dezvoltarea Arhitecturii Românești și a Invățământului de Specialitate , iar în 2022, la Anuala de Arhitectură București i s-a acordat premiul Opera Omnia pentru întreaga carieră profesională și didactică. Dar mai departe de aceste onoruri, personalitatea lui Mac Popescu va rămâne una dintre „legendele” Școlii de arhitectură Ion Mincu.
O mărturie semnată de Dr. Livio Dimitriu, New York, SUA,
Profesor Honoris Causa/Bene Merenti, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, România,
Profesor consilier onorific de arhitectură, design interior, teorie și istorie, Universitatea Inje, Coreea de Sud
Fulbright Senior Research Scholar (România/2001-2002 și Coreea de Sud/2021-2022)
Profesor de arhitectură, teorie și istorie / Pratt Institute / SUA
„Cu mare tristețe am aflat că Mac Popescu s-a stins din viață pe 9 ianuarie. Tocmai vorbisem la telefon cu câteva zile în urmă. Părea bine dispus după Anul Nou, plin de viață ca de obicei, plin de idei noi și punând mereu în aplicare inițiative productive pentru universitatea căreia i s-a dedicat în ultimii 60 de ani.
Emil Barbu Popescu (Mac) s-a născut în 1938. A absolvit Şcoala Tehnică Postliceală de Arhitectură din Bucureşti (1964) şi Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” (1970). Teza sa de doctorat a fost „Construcţiile de cultură şi coeziune socială pentru tineret” (1980). Mac a lucrat continuu cu Institutul de Arhitectură (acum Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”) din 1970, mai întâi ca asistent universitar, consilier șef de proiecte, asociat și apoi profesor titular. A deținut succesiv funcțiile de conducere de decan (1996), prorector (1998), rector (2000) și președinte (2008 - 2012) al UAUIM și președinte de onoare al universității din 2012. A reușit să țină în balanță arhitectura, predarea și administrația academică cu devotamentul său pentru promovarea fotbalului românesc la nivel național și internațional.
Mac a fost autor a peste 80 de proiecte dintre care cele mai cunoscute sunt „Academia de Fotbal” din Mogoşoaia, „Casa Olimpismului” de lângă Arcul de Triumf, stadionul „Sportul Studenţesc”, „Arena Naţională” şi Hotelul Cişmigiu. Toate în Bucureşti.
Mac a fost fondatorul celebrului „Club A(rhitectura)” (1969) din București și a fost timp de 30 de ani președintele Clubului Sportul Studențesc.
Ceea ce l-a făcut particularizat pe Mac în ochii mei de mulți alți lideri ai educației în arhitectură cu care am avut privilegiul să lucrez peste 45 de ani și pe patru continente este în primul rând dragostea lui altruistă față de oameni, dedicarea pentru îmbunătățirea a tot ceea ce conta în jurul lui și o instantanee înțelegere a modului în care funcționează lucrurile în viață și a ceea ce contează cel mai mult.
Îmi amintesc de suta de telefoane și întâlniri la care am fost martor direct în compania lui. Erau atât de mulți care aveau nevoie de ajutor. Nu l-am auzit niciodată spunând „nu”; ci doar „lasă-mă să văd ce pot face”. Și apoi ridica prompt telefonul și rezolva
problema fără întârziere. Într-o instituție uriașă cu peste 8.500 de studenți și personal angajat, cum era „Ion Mincu”, el a considerat că este important să aibă grijă și să îi ajute pe absolvenți și colegi în mod continuu. Acest lucru îl face unic în experiența mea. În schimb, atât de mulți l-au ajutat când avea nevoie de ceva pentru universitatea lui. Nu am auzit pe nimeni refuzând o solicitare venită de la Mac.
Eforturile de strângere de fonduri ale lui Mac au fost orientate în principal spre înființarea unei serii de birouri profesionale bine echipate în interiorul școlii, care ofereau consiliere în diferite domenii necesare societății în general. Au oferit studenților locuri de muncă atât de necesare și le-au oferit experiență profesională în așteptarea absolvirii, precum și un venit modest, dar constant pentru universitate. Glumeam adesea între noi despre această „armata a lui Mac”: o modalitate imaginativă și perfect legală de a compensa finanțarea limitată primită de la Guvern de această universitate publică națională.
A organizat universitatea prevăzând schimbările generaționale care inevitabil urmau să aibă loc. Schimbările sale au fost inteligent treptate, astfel încât să se mențină un echilibru între cei cu multă experiență și cei mai tineri și mai puțin experimentați. Am apreciat foarte mult, din exteriorul instituției, această politică înțeleaptă, sau din interiorul ei, așa cum a fost cazul unui an Fulbright Grant pe care l-am petrecut la „Ion Mincu”.
Avea o abilitate neobișnuită de a înțelege propuneri cu explicații minime. Odată ce îți dăduse încrederea și aprobarea sa, nu intervenea niciodată în implementare și te susținea necondiționat. Acesta este singurul motiv pentru care am putut să revizuim împreună învățământul de arhitectură în primii doi ani de curriculum la „Ion Mincu”, să reproiectăm aspectul și conținutul revistei de arhitectură „In Arhitectura”, să facem în premieră o transparentă jurizare a premiilor naționale în arhitectură, să reproiectăm structura juriilor de teză pentru a minimiza apariția de favoritism academic și corupție prin deschiderea juriilor către vizitatori internaționali, eu însămi sugerând participanți din SUA, America Latină, Asia și Islanda, în timp ce Mac s-a concentrat pe țările europenene şi Egipt. Mac a reușit timp de decenii să susțină o dată pe an un juriu internațional pentru teze de arhitectură, care implică până la treizeci de invitați nemaivăzuți, care toți pot atesta ospitalitatea fabuloasă oferită în mod constant de ani de zile.
Mac a înțeles atât importanța recunoașterii marilor practicieni ai artei arhitecturii din întreaga lume, cât și importanța prezenței lor, oricât de scurtă, la Universitatea „Ion Mincu”.
În acest scop, am colaborat cu succes fie direct, fie indirect, pentru a aduce personalități importante care să ofere prelegeri și să primească diplome de doctorat onorific: Richard Meier și Bartholomew Voorsanger din SUA, Alvaro Siza y Vieira din Portugalia, Mario Botta din Elveția, Franco Purini din Italia, printre mulți alții. A fost extrem de impresionant să vezi că multe dintre aceste diplome speciale, precum și cele oferite profesorilor Honoris Causa, au fost fotogravate pe argint solid (o altă inițiativă revoluționară a lui Mac). Am propriile mele două piese de argint pe peretele studioului meu, iar acum ele mă ajută să-mi amintesc de Mac și să-i prețuiesc memoria.
Sub conducerea lui Mac, Universitatea „Ion Mincu” a inaugurat un Muzeu de Arhitectură în interiorul universității, precum și o editură foarte activă care se ocupă cu titluri străine importante în arhitectură, alături de volume ale arhitecților români.
Mac și-a asigurat acreditarea RIBA pentru „Ion Mincu”, fapt care permite absolvenților români să obțină licențe pentru a profesa în toate țările europene, Australia și Canada și, prin extensie, în SUA.
Nu este puțin lucru să spunem că nicio instituție actuală de învățământ superior din nicio țară din lume nu poate bate acest record stabilit de Mac la „Ion Mincu”, în circumstanțele foarte grele, mai întâi ale unei dictaturi comuniste urmate de nenorocirea a unei tranziții încă dezordonate către democrație.
Mac era un mare om modest, binecuvântat cu o inteligență unică, putere și capacitate de a acționa. A dat dovadă de o rară bunătate și generozitate, cu o prietenie sinceră, loială și dezinteresată, o persoană înțeleaptă și pragmatică dedicată fără egal școlii românești de arhitectură. Mac a fost binecuvântat cu un savoir faire internațional care i-a permis să devină inițiatorul unei reforme a învățământului arhitectural din România.
Înțeleg că și-a câștigat porecla „Mac” în timpul adolescenței, când strângea maci roșii de pe un câmp din apropierea casei sale și le aducea în mod regulat profesoarei sale preferate.
Să sperăm că Mac va fi fericit mergând prin câmpurile de flori de mac în grădina veșnică, unde acum se poate odihni în sfârșit în pace și își poate aminti de toți prietenii, cu aceeași dragoste cu care își amintesc ei de el...
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe acest om al profesiei, om de cultură și prieten desăvârșit.
Dumnezeu să-l binecuvânteze!”
Dr. Livio Dimitriu, New York, SUA
