PREMIU PENTRU DOROTHEEA. Actrita Dorotheea Petre a primit sambata seara premiul de interpretare al sectiunii Un Certain Regard de la Cannes pentru rolul sau principal din filmul "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", in regia lui Catalin Mitulescu. Acelasi premiu a fost acordat ex-aequo lui Don Angel Tavira pentru rolul din "El violin" de Francisco Vargas Quevedo (Mexic). Dorotheea Petre este studenta in ultimul an la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica. Si-a facut debutul in cinema in "Ryna", un film regizat de Ruxandra Zenide si produs de Catalin Mitulescu. In "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" ea interpreteaza rolul Evei, o adolescenta de 17 ani, a carei maturizare se petrece pe fundalul ultimului an al dictaturii lui Ceausescu si pentru care Revolutia inseamna un moment de cotitura in destin.
LAMIA BELIGAN, ACASA. Telespectatorii emisiunii "De 3 X femeie" pot urmari in aceasta seara un telefilm despre problemele vietii de cuplu, in care joaca Lamia Beligan, Clara Voda si Mircea Rusu. Telefilmul "A doua sansa", difuzat la ora 21:30, are la baza povestea a doi oameni care doar de dragul aparentelor mai formeaza un cuplu. Luni seara, Mihaela Tatu si invitatii ei, Andi Moisescu, Olivia Steer, Rodica Popescu Bitanescu, Lamia Beligan, vor dezbate subiectul.
BIGAMUL II. Teatrul National din Targu-Mures va juca, in premiera pe tara, spectacolul "Prins in plasa" (Bigamul II) de Ray Cooney. Actorii au jucat duminica spectacolul in avanpremiera, acesta urmand sa constituie "scheletul" stagiunii din toamna. Din distributie fac p
arte actorii Dan Radulescu, Eduard Marinescu, Rodica Baghiu, Claudia Domokos. "Bigamul II" reprezinta o continuare a primei piese cu acelasi titlu, existand sugestii ca spectacolele sa fie jucate "legat" din toamna.
LA BLOC 400. Pro TV va difuza astazi, la o ora speciala, dupa stirile de la 19:00, cel de-al 400-lea episod din sitcomul "La Bloc", care il va duce pe Nelu Curca direct la Cotroceni, pentru ca personajul tocmai a fost ales presedinte. Ajuns in cea mai importanta functie din stat, Nelu Curca nu isi uita cei mai buni prieteni, carora le da in grija cate un minister.