x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

06 Apr 2006   •   00:00
FARA MANOLESCU. La a doua incercare, Nicolae Manolescu nu a strans numarul necesar de voturi pentru a deveni membru titular al Academiei Romane. Criticul literar a declarat ca i-au lipsit sase sau sapte voturi din partea Adunarii Generale, intrunita in sedinta extraordinara de ieri pentru a alege noi membri titulari si pe presedintele Academiei Romane in urmatorii patru ani.

PREMIERA LA PARIS. La Sala Theatre Moliere - Maison de la Poesie, din Paris, Compania Teatrului National din Targu-Mures va prezenta astazi, in premiera mondiala, piesa "Manole ou le don de l’amour", bazata pe legenda Mesterului Manole si opera omonima a lui Lucian Blaga. Piesa, in regia lui Cristina Ioan, ii are in distributie pe Nicolae Cristache (in rolul Manole), Eduard Marinescu (Negru Voda) si Marina Boldizsar (Ana). (M.H.)

FESTCO. Maine, la Teatrul de Comedie, debuteaza Festivalul Comediei Romanesti, editia a IV-a, 2006. Teatre din Bucuresti si din tara vor fi prezente cu piese ale unor dramaturgi celebri, precum I.L. Caragiale, Ion Creanga, Eugen Ionescu, Matei Visniec, Petre Ispirescu, Mihail Sebastian, dar si ale unor tineri autori, ca Peca Stefan, Antoaneta Zaharia, Cristi Juncu etc. In foaier, vor avea loc lansari de carte si cluburi de lectura. FESTCO se va incheia la 15 aprilie, cu decernarea premiilor Festivalului Comediei Romanesti - festCO 2006 editia a IV-a - si a premiilor Concursului de Comedie Romaneasca editia I. (C.D.)

PUNKS NOT DEAD. La a 5-a editie Rock la Mures (6- 9 iulie), atractia numarul 1 va fi legendara formatie punk The Exploited. Britanicii au debutat in anii ’80, fiind adeptii unui punk agresiv si rapid, iar cel mai recent album, "Fuck the System", se inscrie in traditia "clasica": textele sunt agresive, ritmurile halucinante si rezultatul, un punk-metal de mare clasa. La Periam Port vor canta aproximativ 50 de trupe, dintre care si-au confirmat prezenta Tracelords (Germania), Luna Amara, Parazitii, Coma, Altar, Suie Paparude, Beton, DJ Martin Sprissler (Germania) si The Exploited. Pe site-ul oficial al manifestarii, www.rocklamures.com, se poate vota ca grupurile Cargo, Vita de Vie, Da Hood, Omul cu Sobolani si H-Blockx (Germania) sa evolueze pe scena. (A.R.)

×
Subiecte în articol: arte