Inger

"Cred ca, de fapt, copiii exista ca sa ne amintim de ingeri. Ca sa nu ne simtim iremediabil pervertiti. Ca sa nu uitam ca starea normala e starea de copil. Poate ca motivul pentru care ii confundam cu ingerii este tocmai acela ca sunt mai aproape de cer decat noi" Prima oara cand am vazut-o pe Cleopatra Stratan a fost in binecunoscutul videoclip cu Ghita si cu portita. Era atat de mica, incat m-am intrebat cu ce baterii merge. Niste oameni rai la suflet o pusesera sa care dupa ea un geamantan care parea greu si ea se conforma. A mai trecut ceva vreme si am vazut-o din nou luni dupa-amiaza in emisiunea lui Capatos, VDTV, de unde am si aflat de concertul ei, programat pentru 20 august la Teatrul Nottara.

Atat de mica, incat iti vine s-o bagi in buzunar. Dulce si lipicioasa ca un serbet de vanilie. Delicioasa ca o inghetata. O floricica, dar o floricica supertrendy. Un sufletel. Stie literele la trei ani si deseneaza valuri cand iti da autograf. De cate ori este intrebata, comunica frumos data concertului ei ca pe o lectie bine invatata. Cand vorbesc oamenii mari, ea se stramba in toate felurile. Uneori ti-o tranteste senin, pentru ca s-a plictisit: "Tati, mergem acasa, mancam, ne culcam si dupa aia mergem la leagane".

O nostalgie incerta ma asasineaza duios. Cleo e un copil... ba nu... e un inger. (Data viitoare cand am s-o mai vad am sa ma uit pe spatele ei sa vad daca nu cumva are aripi - eu o banuiesc ca nu e din lumea asta). Adultul cu o minima inclinatie spre autoanaliza are, atunci cand o priveste, culpe indefinite. De fapt, lucrul acesta se intampla cu oricare copil cu care intra in contact. O oglinda fictiva si totusi concreta ca o senzatie de foame ii reflecta o lipsa irecuperabila. E lipsa unei curatenii sufletesti pe care stii c-ai pierdut-o iremediabil atunci cand te-ai facut mare. Te simti jegarit si de nimic, ceea ce, in ultima instanta, chiar esti.

Cred ca, de fapt, copiii exista ca sa ne amintim de ingeri. Ca sa nu ne simtim iremediabil pervertiti. Ca sa nu uitam ca starea normala e starea de copil. Poate ca motivul pentru care ii confundam cu ingerii este tocmai acela ca sunt mai aproape de cer decat noi. Copiii, ca si ingerii, sunt iubire in stare pura, un fel de Dumnezeu decupat, un amestec de celule vii care lucreaza la edificiul unei fapturi fizice, minunata in esenta, ca orice lucrare a lui Dumnezeu, iti evoca in mod constant paradoxul paradoxurilor - desi esti un suflet, nu poti face abstractie de trup, caruia ii esti tributar intr-o masura oarecare.

De ajuns cu crizele metafizice. Sa-i uram Cleopatrei Stratan "la multe albume", iar noua sa ne fie de bine la ascultat.