x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Întâlnire la muzeu. Invitat: Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș

Întâlnire la muzeu. Invitat: Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Mai 2022   •   16:18
Întâlnire la muzeu. Invitat: Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș

Miercuri, 25 mai 2022,  orele 18.00, în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României are loc o nouă „Întâlnire la muzeu”. Acesta este un proiect care își propune să privilegieze contactul cu personalități din varii domenii ale culturii pe subiecte aflate la interferența diverselor genuri artistice.

De data aceasta invitatul nostru va fi directorul Muzeului Național Peleș, domnul Narcis Dorin Ion, autorul unei monografii-eveniment despre Regele Carol al II-lea al României.

Dialogul va urmări punerea în evidență a contribuției Regelui Carol al II-lea la edificarea climatului cultural efervescent din perioada interbelică dar și poziția sa de beneficiar și victimă a climatului politic din România anilor ’30.

Participarea se face în baza biletului de acces de 12 lei, evenimentul fiind transmis și pe pagina de Facebook a MNAR.

***

Narcis Dorin Ion a fost director al Direcției Muzee, Colecții, Arte Vizuale din Ministerul Culturii și Cultelor și director general al Muzeului Național Bran, din aprilie 2016 fiind manager al Muzeului Național Peleș din Sinaia, până în prezent.

Din anul 2014 este vicepreședinte al Comitetului Național Român - ICOM. Este  și membru al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii.

A absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Istorie a Universității din București (1997) și a obținut masteratul la aceeași facultate în 1998. Este doctor în istorie din 2006, cu tema Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), lucrare distinsă cu Premiul „George Oprescu” al Academiei Române (2013).

Pentru lucrările sale istorice a fost distins cu Premiile „I.C. Filitti”, „Nicolae Iorga” și „Dinu C. Giurescu” ale Fundației Culturale Magazin Istoric (2018, 2019, 2021) și cu Premiul „Constantin Brâncoveanu” al Fundației Alexandrion (2018).

 

×