x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale INVESTIŢIE / Dali de 820.000 de euro, de vânzare în România

INVESTIŢIE / Dali de 820.000 de euro, de vânzare în România

de Oana-Maria Baltoc    |    20 Noi 2008   •   00:00
INVESTIŢIE / Dali de 820.000 de euro, de vânzare în România

"Cadran solar", lucrare din ­ceramică pictată de artistul spaniol Salvador Dali, este expusă începând de astăzi şi până duminică la Sala Dalles din Bucureşti, în cadrul Târgului de Arte Foarte Frumoase. Colecţionarii de artă din România au ocazia să achiziţioneze o operă unicat în valoare de 820.000 de euro, lucrare de opt ori mai scumpă decât orice alt obiect de artă vândut în ţara noastră până în acest moment. Preţul lucrării lui Salvador Dali a fost special negociat pentru piaţa de artă de la noi şi păstrat sub un milion de euro, un motiv în plus pentru ca pasionaţii de artă să se arate interesaţi de acest eveniment, mai ales că arta reprezintă o bună investiţie pe timp de criză financiară. Singurul român care deţine la acest moment un Salvador Dali original este rapsodul Ion Lăceanu, fericit posesor al unui desen oferit în dar chiar de excentricul pictor, în semn de apreciere faţă de muzica sa. În cadrul târgului sunt anunţate şi alte lucrări de valoare mondială, disponibile spre vânzare, însă fără a fi prezente ca exponate.



Colecţionarii de artă din România au ocazia să achiziţioneze o operă unicat a celebrului artist Salvador Dali, "Cadran solar", în cadrul primei ediţii a Târgului de Arte Foarte Frumoase, eveniment care se desfăşoară la Sala Dalles din Bucureşti în perioada 20-23 noiembrie.

Târgul de Arte Foarte Frumoase (TAFF), organizat de Fundaţia Culturală Art Promo, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu suportul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, reuneşte expoziţiile unora dintre cele mai promiţătoare şi active galerii de artă clasică, modernă şi contemporană.

Negocieri

Preţul lucrării lui Salvador Dali a fost special negociat pentru piaţa de artă din România şi păstrat sub un milion de euro, un motiv în plus pentru ca această iniţiativă să se bucure de interesul colecţionarilor. Ca să vă faceţi o idee cât mai clară despre ce înseamnă această sumă pentru colecţionarii de la noi, lucrarea semnată Dali este de opt ori mai scumpă decât  orice alt obiect de artă vândut în ţara noastră până în acest moment. Opera ceramică intitulată "Cadran solar" a fost realizată de Salvador Dali în 1966 şi încastrată în faţada hotelului La Residencia, un hotel al artiştilor din Spania, cu o bogată istorie, loc unde excentricul pictor spaniol l-a întâlnit pe Pablo Picasso, dar şi alţi mari artişti ai vremii. Ca un detaliu de culoare, anul naşterii lui Salvador Dali coincide cu anul în care s-a construit respectiva clădire, 1904, centenarul Dali fiind aniversat în acest cadru. Bineînţeles, opera "Cadran solar" este garantată şi certificată, situându-se dincolo de orice tentativă de contestare a autenticităţii, după cum asigură organizatorii. Prin urmare, cei care doresc să facă o investiţie sigură pe timp de criză au timp de astăzi şi până duminică să se scotocească de aproape un milion de euro şi să spere că nu se va găsi cineva care să ofere mai mult.

PĂRERI AVIZATE
În cadrul evenimentului sunt anunţate şi alte lucrări de valoare mondială, disponibile spre vânzare, însă fără a fi prezente ca exponate. Prin organizarea primului târg de artă profesionist din România, TAFF doreşte să vină în sprijinul iubitorilor şi colecţionarilor de artă autohtoni, cu informaţii structurate despre sistemele şi tendinţele actuale în comerţul de artă, în contextul unei pieţe de artă dispersate şi superficial definite. Aceste tematici sunt şi subiectele conferinţei internaţionale care se va desfăşura în cadrul târgului, la care vor participa personalităţi pregnante din domeniu: Pierre Cornette de Saint-Cyr (adjudecător/preşedintele Asociaţiei Palais de Tokyo), Bo Knutsson (preşedinte CINOA – Confederation Internationale des Negociants en Oeuvres d’Art), Jan de Maere (vicepreşedinte CINOA), The Hon Michael Tollemache (consilier special SLAD – The Society of London Art Dealers), Hervé Chayette (preşedinte SYMEV – Syndicat National des Maisons de Ventes Volontaires), Simon Hewit (jurnalist – Art&Auction New York, Antiques Trade Gazette London, Desillusionist Moscow), Virgil Ştefan Niţulescu (secretar general Ministerul Culturii şi Cultelor), Mihai Oroveanu (director general MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană). În cadrul târgului, organizatorii urmăresc stabilirea de criterii profesionale pentru piaţa de artă, necesare separării lucrărilor cu adevărată valoare de confuziile create de exponatele din bazarele de antichităţi şi de inevitabile falsuri.

LICITAŢIE INTERNAŢIONALĂ
Luna martie a anului viitor va aduce o altă premieră în arta românească, context creat de organizarea TAFF, şi anume prima mare licitaţie internaţională de artă contemporană românească, pe care Fundaţia Culturală Art Promo o va desfăşura în colaborare cu celebra casă de licitaţii Drouot, la 29 martie, la Paris. Deocamdată nu s-a finalizat lista artiştilor români şi operelor care vor figura în cadrul acestei licitaţii, selecţia fiind realizată de experţi francezi, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni.

În semn de prietenie

Din câte se ştie, cântăreţul de muzică populară Ion Lăceanu este singurul român care deţine un Salvador Dali original (un desen care îl înfăţişează pe rapsod), cadou primit în urmă cu mai mult de 20 de ani din partea artistului suprarealist. Lăceanu a avut prilejul să-l vrăjească pe spaniol cu muzica sa, darul făcut reprezentând o dovadă a aprecierii faţă de talentul interpretului. Mai mult, ţara noastră a fost la un pas de a-şi trece în patrimoniu o lucrare originală a lui Dali, care a dorit să vină în România în timpul regimului comunist pentru a picta o frescă la Teatrul Naţional Bucureşti, ne-a precizat pictorul braşovean Gabriel Stan.

×
Subiecte în articol: arte artă dali salvador dali