Ionel Teodoreanu, între puţinii scriitori fără muzeu memorial

Casa în care şi-a trăit copilăria şi tinereţea. Locul în grădina căruia, sub ulm, a scris pagini nemuritoare pentru literatura română. Există şi o fotografie celebră în acest sens, cu Teodoreanu purtând pe cap o pălărie.

În Zlataust, în spaţiul în apropierea căruia se petrece acţiunea cunoscutei sale nuvele "Fata din Zlataust". Comori ale vieţii literare care riscă să dispară distruse de interese obscure. Şi asta din pofta de înavuţire a proprietarilor casei, ce se rânduiesc unul după altul (doar-doar lovitura de graţie o va da altul). Aceştia, cu statul român complice şi cu indiferenţa autorităţilor culturale locale, duc la bun sfârşit opera de dărâmare (la propriu) a imobilului. Şi astfel, e din ce în ce mai departe orice speranţă că va exista vreodată în acest loc o casă memorială.

Pe "Uliţa copilăriei". În locul atât de legat de viaţa şi opera scriitorului: Iaşi, pe Strada Zlataust, la numărul 7. Cu biserica purtând acelaşi nume în spatele casei bunicilor, străduţa care se intersectează în colţul grădinii cu "Casa memorială Otilia Cazmir", situată pe o stradă perpendiculară cu Zlataust.

Într-un loc unde a coborât din cer geniul metaforelor din literatura română. Fosta locuinţă, acolo unde şi-a trăit bună parte din viaţă, se dărâmă sub ochii indiferenţi ai autorităţilor întrucât nu este deloc îngrijită, urmărindu-se, de fapt, distrugerea sa pentru scoaterea la mezat a terenului aferent. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor case din apropiere, pe aceeaşi uliţă. Pare că deja crima a început cu mult timp în urmă, când un posibil muzeu memorial Ionel Teodoreanu a fost umbrit de un  imens bloc cu destule etaje. Imobilul cu pricina, în care Teodoreanu a locuit în timpul copilăriei (a văzut lumina zilei pe o altă stradă din Iaşi), mai are doar câteva geamuri la ferestre. Unele uşi, de asemenea, lipsesc.

Crăpăturile din pereţi şi găurile din acoperiş împing casa încet în mlaştina indiferenţei. La un moment dat va cădea de la sine. Înăuntru nu există nici un obiect, bate vântul. Sălaş al boschetarilor, vara şi iarna. Mai rău e iarna, că mai încearcă unii şi câte un foc să se încălzească. Bate crivăţul şi, încet-încet, capitalismul cu buzunare lungi, fără scrupule, aruncă practic în stradă spiritul îndrăgitului autor al romanului "La Medeleni", care a rămas legat de această casă. Dacă nu se întreprinde ceva, iubitorii operei sale nu vor mai avea unde să se închine. Să caute lumina spiritului său. Umbra geniului său. În grădina casei cu liliac în poartă şi cu vişinii aplecaţi sub zăpada pufoasă.


SERATE LITERARE, CÂNDVA
Dintr-un scurt periplu al istoriei proprietăţii reiese că răul cel mare abia în capitalism a început în această privinţă. Casa în care a locuit până să plece la Bucureşti a fost vândută în anii '60 unei familii de basarabeni. Aceştia, la scurt timp, au vândut jumătate, partea unde a locuit Teodoreanu în copilăria sa. Imobilul a aparţinut până în urmă cu patru-cinci ani familiei Soficu. De atunci a înce­put vinderea şi răsvinderea ei. A trecut pe la mai mulţi proprietari.

Chiar atunci, la început, clădirea a fost scoasă de sub tutela monumentelor istorice, altfel nu ar fi putut să fie vândută. Sun oblăduirea organelor de stat din domeniu, inclusiv a Ministerului Culturii. La un moment dat unul dintre proprietari a avut ideea construirii în locul acesteia a unui bloc pentru sedii de firmă. Aşa cum s-a făcut cu o casă situată în imediata apropiere, la două numere mai încolo, aşa încât în zi­lele călduroase de vară curtea lui Teo­do­reanu e umbrită de un "monument" al capita­lismului.

În jumătatea în care au locuit bunicii lui Teodoreanu stau şi as­tăzi urmaşii familiei de basarabeni care a cumpărat casa de la Teodoreanu. Nu s-a reuşit, din fericire, construirea unui bloc. Şi ce comori uriaşe au fost cât pe ce să fie distruse! În curtea casei bunicilor exista cândva un ulm uriaş la umbra căruia scria Teodoreanu adeseori. Am stat de vorbă cu doamna Georgeta Diac şi cu doamna Raluca Lăpuşneanu, fiica doamnei Diac, care locuiesc amândouă în casa bunicilor lui Teodoreanu, acum refăcută în stil modern. Ele au povestit cum, cu ani în urmă, avea loc aici Cenaclul Păstorel Teodoreanu în cinstea celebrului epigramist, fratele scriitorului Ionel Teodo­reanu. Se adunau aici scriitorii din Iaşi cu invitaţi din alte oraşe. Bunica doamnei Lăpuşneanu se pregătea să primească musafirii cu plăcinte, cozonaci.

Membrii familiilor care locuiesc astăzi în casa bunicilor se miră pentru faptul că organele de resort nu fac ceva pentru a inaugura aici o casă memorială. Şi se simt neputincioşi că nu au putut să se opună nici măcar ridicării blocului de peste grădină. "Cu ajutorul autorităţilor, casa a fost scoasă din circuitul monumentelor istorice. Acum dorm boschetarii în ea. Dar se dărâmă pereţii, se crapă. Uşi nu mai sunt, nici geamuri. Casa s-a degradat foarte mult în ultimii ani. Nu ştiu a cui a fost intenţia, însă uşile deschise şi geamurile arată că nimănui nu-i pasă, dimpotrivă, s-ar bucura ca imobilul să se dărâme, ca să poată valorifica terenul", spune doamna Georgeta Diac.


MUZEUL LITERATURII IAŞI, NEPUTINCIOS
Am vorbit şi cu organele culturale locale răspunzătoare într-un fel pentru situaţia existentă. Iată ce ne-a spus Dan Jumară, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi. "Casa despre care vorbiţi este o clădire de patrimoniu, trecută pe lista monumentelor istorice. Şi, de aceea, statul are drept de preemţiune. După câte am înţeles, proprietarul doreşte să o scoată la vânzare. Am văzut că nici nu are grijă de ea, parcă deliberat lasă geamurile şi uşile deschise doar-doar va fi devastată şi sfârşitul va sosi cât mai repede.

În caz că o va vinde trebuie să facă mai întâi o ofertă statului. Să contacteze organele culturale abilitate, iar acestea, prin instituţia pe care o conduc, ar putea oricând să se implice pentru a face un muzeu li­terar. Dar, deocamdată, proprietarul nu a venit cu nici o propunere. Însă, din păcate, ca instituţie culturală nu dispunem de fondurile necesare pentru a o cumpăra. Locul e foarte important. E adevărat că Ionel Teodoreanu se numără printre puţinii scriitori fără o casă memorială. Şi acel loc e foarte legat de Iaşi, ori el nu are nimic legat de Iaşi, iar aceasta ar putea fi singurul. Alte instituţii, majoritatea acestora, fie au fost înfiinţate de la zero, fie au fost donate, ori nu e cazul, în exemplul de faţă. Cumpărarea este o problemă", ne-a spus Dan Jumară.


SCOASĂ DE PE LISTA MONUMENTELOR ISTORICE
Încă de la început, basarabeanul care a cumpărat terenul cu cele două case, cea a bunicilor şi unde a copilărit Teodoreanu, a păstrat locul unde au trăit bunicii şi restul au vândut unei familii care s-a arătat interesată de cealaltă parte de casă, familiei Soficu. Aceasta abia acum patru-cinci ani a vândut-o, apoi s-au mai rânduit câţiva proprietari. Despre ultimii se spune că ar fi din părţile Sucevei. Au venit astă-vară să vadă casa, s-au uitat, dar nu au întreprins nimic, nici măcar uşile nu s-au sinchisit să le ferece.

La insistenţa doamnei Raluca Lăpuşneanu, abia au ferecat poarta, să nu mai intre boschetarii în curte. Raluca Lăpuşneanu, nepoata cumpărătorului casei bunicilor, şi-a exprimit nedumerirea pentru că întârzie momentul inaugurării unei case memoriale dincolo de gardul proprietăţii sale. Ea nu înţelege cum casa ei a rămas clasată ca monument istoric şi casa în care a copilărit Ionel nu.

"Amândouă imobilele au fost clasate ca monumente istorice. Cea în care locuiesc încă are acest statut, cea de alături a fost declasată în 2004. Imediat după aceea, primul proiect de construcţie a fost pentru un bloc de patru etaje, atunci chiar ne-am luptat să fie respins proiectul respectiv, şi am reuşit, la Comisia de Monumente Istorice le-au dat aviz negativ pentru că nu respecta nimic din arhitectura zonei. Aici este o zonă importantă - mai jos este Casa memorială Otilia Cazimir, în spatele nostru este biserica Zlataust şi aşa mai departe".

Dincolo de gard, în curtea copilăriei lui Teodoreanu, vara creşte multă verdeaţă. "Casa e foarte frumoasă, are camere mari, dar e în stadiu avansat de descompunere. Însă arhitectura ei rămâne foarte frumoasă", spune Geor­geta Diac. Femeia povesteşte că în curtea bunicilor, unde ea locuieşte acum (gardul ce o delimita de casa unde a locuit încă de când era mic Teodoreanu nu exista!), era un ulm foarte mare. Trebuiau câteva persoane care să îl cuprindă cu braţele de gros ce era. Gardul din mijlocul vechii proprietăţi a fost făcut relativ târziu, prin anii '60-'70, până atunci grădina fiind o proprietate comună. Exista o sursă comună de apă, canalizare, de asemenea.


PORTIŢA EVOCATĂ DE IONEL EXISTĂ
În spatele casei bunicilor există şi astăzi o portiţă prin care se pătrunde în curtea bisericii, evocată şi de Teodoreanu în "Fata din Zlataust". Iar amintirile Ralucăi despre Cenaclul Păstorel Teodo­reanu sunt încă vii. "Veneau literaţi şi se stătea în cerdacul casei. Bunica mea gătea cozonaci, se pregătea cu vin, cu tot felul de atenţii." Acum, familiile Diac şi Lăpuşneanu sunt supărate. Pentru că au surprins boschetari noaptea în casa Teodorenilor. "Într-o noapte era foarte mare gălăgie, am ieşit să vedem ce se întâmplă. Furau fier vechi, dar era o vegetaţie abundentă, încât nu se vedea mare lucru. Am dedus că în mod deliberat casa a fost lăsată să fie devastată şi eventual să fie distrusă complet..."


MI-A PLĂCUT MULT "LA MEDELENI"
Raluca îmi reaminteşte faptul că bunicul său a cumpărat casa pe la începutul anilor '50. În curte au rămas vişini, zarzări, liliacul de la poartă.
Spune că a citit cu nesaţ "Fata din Zlataust" şi a descoperit că ea este, de fapt, acum, "fata din Zlataust". "Mi-a plăcut foarte mult «La Medeleni».
Eu sunt un fel de «fata din Zlataust» şi locuiesc fix în casa bunicilor. Când am citit cartea cu acelaşi nume am regăsit o serie din amănuntele şi locurile descrise de el. Am descoperit cu plăcere uşiţa dintre noi şi biserică, unde el se refugia câteodată." Raluca este consilier juridic, mama sa, Georgeta Diac, e medic, iar tatăl - inginer. "Bunicul meu vine din Basarabia. Casa bunicilor lui Teo­doreanu am mansardat-o, normal, că era mai mică. Nu ştiu exact dacă bunicii mei au păstrat-o ca atare, trei odăi, un hol, baie, camere foarte înalte. O chestie foarte faină, senzaţie de spaţiu."
Din păcate, alături, casa copilăriei lui Teodoreanu se dărâmă. Mai are puţin şi se lasă singură la pământ. Şi nimeni nu intervine.