Regele hip-hop-ului american a dat un show de neuitat la Arenele Romane, un concert pe care fanii romani nu-l vor uita niciodata. Cadouri, aclamatii, maini in aer, beat-uri senzationale au demonstrat de ce 50 Cent ramane un artist inegalabil.
Inca de la intrarea in Parcul Carol, socul era mai mult decat evident. Masinile fara numar se inghesuiau pentru un loc de parcare (injuraturile fiind nelipsite), avand in vedere traficul de la acea ora. Arenele Romane erau asediate din toate partile. Cele doua intrari, VIP si intrarea normala, erau complet blocate. Ca sa intri in incinta trebuia sa astepti la coada aproximativ o ora. Totusi, cei care au ales sa-si petreaca o seara pe beat-uri de hip-hop nu s-au enervat de aglomeratie, ba dimpotriva, erau entuziasmati de marele eveniment.
ATMOSFERA. Organizatorii, foarte restrictivi de altfel, au controlat la sange cumparatorii de bilete, accesul cu brichete, obiecte contondente sau sticle de orice fel fiind interzis. "Sunt curioasa sa aflu cati dintre cei aflati aici au venit pentru Parazitii si cati pentru 50 Cent", se aude din gramada. Raspunsul era unul evident. Emotiile care au pus stapanire pe spectatori au fost insotite si de reactii mai putin placute. Concertul nici nu incepuse cand doi tineri sub 18 ani au fost cat pe-aici sa lesine. Unuia i-a scazut brusc tensiunea, altuia i s-a facut rau si se agata de o banca. Spre nenorocul lor, Salvarea, care n-ar fi trebuit sa lipseasca de la o asemenea manifestare, nu exista. In fine, daca aruncai o privire de
ansamblu, totul statea sa explodeze. Si la propriu si la figurat. Pe garduri erau catarati copii care voiau cu orice pret sa ajunga inauntru. Ba, mai mult, unii au incercat sa-si rupa gatul sarind de pe zidul inalt din parc, insa garzile s-au sesizat si au oprit la timp "asediul". Tinutele extravagante si minuscule (in ciuda frigului de afara) ale multor domnisoare venite parca sa-l cunoasca personal pe "regele ghetto-urilor" iti intorceau subit privirea. In acelasi timp, in "backstage", lucrurile se incinsesera si mai tare. Cativa castigatori ai unui concurs asteptau emotionati sa se pozeze cu 50 Cent si sa primeasca autografe. Staff-ul rapperului a fost atat de sever, incat nici macar garda de corp a presedintelui Basescu nu a avut acces in "backstage" decat dupa multe insistente si interventii. Elena Basescu, Ioana Tariceanu, cu cei doi copii au fost cateva dintre personalitatile care si-au exprimat dorinta de a-l vedea pe marele artist.
|
PE SCENA. 50 Cent, intr-o ipostaza mai putin obisnuita |
DIAMANTE SI IMPUSCATURI. Tensiunea era maxima. In jurul orei 20:00, multimea, care statea ca pe ace, a inceput sa aclameze. Concertul a fost deschis de trupa Parazitii, care a sustinut un recital exceptional, asa cum o face de fiecare data. Insa nu a fost de ajuns incat sa declanseze isteria. "50 Cent" cerea multimea! Cand pe cele doua panouri suspendate de langa scena a aparut imaginea lui 50 Cent, publicul a inceput sa urle din toti plamanii. Rapperul si-a facut aparitia pe scena alaturi de DJ Whoo Kid si Young Buck, imbracat cu pantaloni largi, un tricou alb si o camasa albastra, asortata cu o sapca de aceeasi culoare pusa peste o bandaba alba, fara ca accesoriile ostentative sa lipseasca: un ceas, o cruce si un inel cu diamante cat toata mana, bling-bling-uri creatii proprii, marca G Unit. Concertul, presarat cu momente amuzante si sfaturi de viata, a reusit sa isterizeze publicul incins de muzica artistului, o muzica mixata pe rafale de impuscaturi care rasunau la finalul fiecarei piese.
Nu au lipsit piese consacrate, vechi si noi, precum "P.I.M.P.", "In Da Club", "Candy Shop", "Power of a Dollar", "Iâm a Hustler", "Many Men", "21 questions", "Get In My Car" "Piggy Bank", "Window Shopper", cat si un remix al piesei lui Snoop Dogg, "Drop It Like Itâs Hot". "Cati dintre cei prezenti aici fumeaza iarba?", a fost una din multele intrebari adresate publicului. Evident, toti cei prezenti la concert, dupa mainile ridicate in aer. Ca sa puna paie pe foc, Young Buck si-a aprins si o tigara. Pe parcursul incendiarului show, 50 Cent si-a schimbat de cateva ori tinuta, renuntand la pantofii sport si la tricou, pe care le-a aruncat in public, spre exaltarea fanilor. Finalul show-ului s-a incheiat intr-un mare fel: 50 Cent si-a dat jos pantalonii. Constient de reactie, rapperul a vrut sa lase romanilor o amintire inedita. Ceea ce i-a si reusit.
Dupa concert, ar fi trebuit sa aiba loc un afterparty dar suma ceruta de artist (6.000 de euro), ca sa participe la eveniment, s-a dovedit a fi prea mare pentru buzunarele romanilor.
EVOLUTIE. Muzica lui 50 Cent se afla intr-o perioada de continua evolutie. "In primul meu album, «Get rich or die tryinâ», am incercat sa surprind mediul in care am crescut - unul agresiv", a spus el. In continuare, el a experimentat dorindu-si sa creasca pe plan artistic. "Hip-hop-ul e foarte competitiv si te incurajeaza sa muncesti mult, sa fii pe locul intai", a explicat el, adaugand insa ca se afla pe primul loc doar pana ce Eminem isi va face revenirea muzicala. "stiu ca sunt numarul doi", a admis el, constient ca fara ajutorul lui Eminem i-ar fi fost mult mai greu sa razbata in lumea showbiz-ului. 50 Cent a plecat ieri din Romania, insa nu acasa, ci in Bulgaria, unde va sustine un concert in aceasta seara.
INCERCARI
"Prima piatra de incercare a fost finalizarea primului meu album. Am plecat imediat in turneu, am cantat in toata lumea. O alta incercare grea a fost filmul «Get Rich or Die Tryin» pentru ca a trebuit sa creez un impact si totodata sa comprim intrea-
ga mea viata intr-o ora jumatate de pelicula"
50 Cent
in exclusivitate pentru
Jurnalul National
|
INSPIRATIE
"Toate piesele mele ma reprezinta 100%, cu exceptia celor pe care le compun pentru altii. Asadar, toate piesele sunt «bucati» din mine"
50 Cent
in exclusivitate pentru
Jurnalul National
|
"NU SUNT FAN 50 CENT SI NICI NU VOI FI!"
|
Deschiderea concertului si animarea telespectatorilor a picat in mainile Parazitilor, care au facut trecerea spre hip-hop-ul american. Din nefericire, recitalul lor a fost scurtat din motive necunoscute. "Publicul a fost minunat iar noi ne-am simtit extraordinar, pacat ca recitalul ne-a fost taiat pe jumatate. Concertul lui 50 Cent, hmmm, nu m-a fascinat deloc. Nu ma refer la organizare, lumini, efecte, ci strict la recitalul in sine. Pot spune ca show-ul celor de la Wu Tang Killa Beez a fost de departe cel mai reusit. Nu sunt fan 50 Cent si nici nu voi fi niciodata", a declarat Cheloo dupa marele eveniment. Probabil este si un motiv pentru care Cheloo, pe ultimul sau album, il ia "peste picior" pe rapperul american. "De fapt, eu nu fac misto de 50 Cent, ci de mainstream-ul american in general, care este o chestie mult prea banala. Ma deranjeaza totodata si faptul ca se incearca sa se creeze acea aura intangibila unor artisti straini care ne calca pragul", a adaugat el.
|